Icterul neonatal

Despre icterul la bebeluși

Icterul la nou-născuți se manifestă prin îngălbenirea pielii și a sclerelor („albului ochilor”) și apare atunci când bilirubina neconjugată (indirectă), rezultată din liza hematiilor și neconjugată la nivelul ficatului imatur, se acumulează în sângele sugarului. Hiperbilirubinemia, în special pe seama celei indirecte, este analiza de sânge care pune diagnosticul în această afecțiune.

Bilirubina este o substanță pe care corpul o creează atunci când celulele roșii din sânge se lizează (rup). În timpul sarcinii, ficatul mamei elimină bilirubina pentru făt, dar după naștere, ficatul nou-născutului este responsabil de eliminarea acesteia. Cum ficatul bebelușului, și mai ales al nou-născuților născuți înainte de termen, nu este suficient de dezvoltat, bilirubina nu poate fi eliminată, se acumulează în exces, iar pielea și sclerele bebelușului capătă nuanțe gălbui.

Icterul la nou-născuți este foarte frecvent. De cele mai multe ori, nu ridică probleme grave și dispare în câteva săptămâni, situație în care vorbim despre icter fiziologic. Verificarea apariției unui icter de medicul neonatolog este foarte importantă deoarece un icter sever poate produce leziuni ale creierului, în lipsa unui tratament.

Există mai multe tipuri de icter la nou-născuți:

• Icter fiziologic - este cel mai frecvent tip de icter, este normal și apare la majoritatea bebelușilor din a doua sau a treia zi de viață. După ce ficatul se va mai dezvolta, va începe să elimine bilirubina în exces. Icterul fiziologic nu este grav și, de obicei, dispare de la sine în două săptămâni;
• Icterul alăptării - apare mai frecvent la bebelușii alăptați, față de cei hrăniți cu lapte praf. Acesta este mai frecvent în prima săptămână de viață, când copilul nu primește suficient lapte matern. Poate apărea din cauza dificultăților de alăptare și poate dura și câteva săptămâni;
• Icterul prin inhibitori din laptele matern - este diferit de icterul de la alăptare. Substanțele din laptele matern pot afecta modul în care ficatul copilului conjugă bilirubina. Acest lucru poate provoca o acumulare de bilirubină neconjugată. Icterul din laptele matern poate apărea după prima săptămână de viață a bebelușului și poate dura o lună sau mai mult.

La nou-născut pot apărea și alte tipuri de icter, dacă bebelușul are o altă afecțiune.

Icterul la nou-născuți este o afecțiune foarte frecventă. 60% dintre bebelușii născuți la termen și aproximativ 80% dintre bebelușii prematuri dezvoltă icter în prima săptămână de viață. La prematuri sau la bebelușii ai căror mame suferă de diabet există riscul de a dezvolta icter prelungit. Dacă icterul apare în primele 24 de ore de la naștere există posibilitatea ca icterul să nu fie unul fiziologic.

Factori de risc

Factorii majori de risc pentru declanșarea icterului, în special a icterului sever, care pot provoca complicații, sunt:

• nașterea prematură - un copil născut înainte de 38 de săptămâni de gestație ar putea să nu fie capabil să proceseze bilirubina la fel de repede ca bebelușii născuți la termen. Prematurii se pot hrăni mai puțin și au mai puține mișcări intestinale, ceea ce duce la o eliminare mai scăzută a bilirubinei prin scaun;
• hematoame la nivelul capului (cefalhematoame), semnificative în timpul nașterii - nou-născuții proveniți din travalii laborioase, în special cei născuți natural, pot înregistra niveluri mai mari de bilirubină rezultate din rezorbția cefalhematoamelor;
• grupa de sânge și Rh-ul - dacă grupa de sânge sau Rh-ul mamei aflată la a doua sarcină sau care a pierdut anterior o sarcină este diferită de cea a bebelușului (incompatibilitate de grup sanguin) este posibil ca acesta să fi dezvoltat anticorpi, prin placentă, care provoacă descompunerea anormal de rapidă a globulelor roșii;
• alăptarea - bebelușii alăptați, în special cei care care întâmpină dificultăți în alăptare sau care se hrănesc insuficient, prezintă un risc mai mare de icter. Deshidratarea și un aport caloric scăzut pot contribui la apariția icterului. Este important să vă asigurați că bebelușul mănâncă și este suficient de hidratat;
• rasa - studiile arată că bebelușii de origine asiatică au un risc mai ridicat de a dezvolta icter.

Diagnosticare

Diagnosticul va fi pus de medicul neonatolog care va verifica semnele de icter pe toată durata spitalizării, după naștere. Nivelul de bilirubină al unui nou-născut este cel mai ridicat între ziua a treia și a cincea de la naștere. Medicul poate evalua nivelul de bilirubină al bebelușului prin măsurarea ei transcutană, cu un aparat special. Dacă acest nivel este ridicat, neonatologul va solicita un test de sânge pentru a confirma rezultatele, test care va indica nivelul bilirubinei serice totale și a fracțiunilor ei: bilirubina indirectă (neconjugată) și directă (conjugată).

Prevenție

Icterul fiziologic nu poate fi prevenit dar poate fi redusă șansa de dezvoltare a acestuia prin hrănirea cât mai frecventă (la cerere) a nou-născutului, ceea ce poate ajuta bilirubina să treacă prin organism mai rapid.

Dacă medicul consideră că există o altă afecțiune care ar putea cauza icter la nou-născut, există teste care pot verifica posibilitatea, astfel încât mama sau copilul să poată beneficia de tratament al cauzei declanșatoare a icterului.

În timpul sarcinii pot fi testate grupa de sânge și Rh-ul, pentru a exclude posibilitatea incompatibilității de grup sau Rh. Dacă mama are un Rh negativ, se poate interveni cu imunoglobulină intravenoasă în timpul sarcinii.