Ihtioză

Despre ihtioza

Ihtioza definește un grup de aproximativ 30 de afecțiuni dermatologice, care provoacă uscarea și descuamarea pielii.

Persoanele care suferă de această boală pierd bariera protectoare care menține pielea hidratată; de asemenea, organismul lor fie produce prea repede celulele pielii, fie le elimină prea încet pe cele vechi. Împreună, aceste dezechilibre duc la o acumulare de celule, care determina aspectul de piele groasă și solzoasă.

Majoritatea cazurilor de ihtioză sunt ușoare, dar există și cazuri severe. Unele tipuri de ihtioză pot afecta și alte organe.

Ihtioza afectează aproximativ una din 250 de persoane. Boala se declanșează adesea în copilărie, între două luni și cinci ani sau în perioada adolescenței. Dar poate apărea și la vârsta adultă.

Ihtioza nu poate fi vindecată, dar tratamentele pot ameliora efectele bolii, crescând calitatea vieții pacientului.

Tipuri de ihtioză

Există peste 30 de tipuri distincte de ihtioză, inclusiv cele care sunt determinate de un alt sindrom sau afecțiune.

Medicii fac distincția între tipurile de ihtioză pe baza următoarelor criterii:

• mutația genetică;
• modelul de moștenire, prin analiza arborilor genealogici;
• simptomele, inclusiv severitatea lor și organele pe care le afectează;
• vârsta la care au apărut primele simptome.

Printre cele mai frecvente tipuri de ihtioză – care sunt moștenite și nu fac parte dintr-un sindrom – se numără:

• ihtioza vulgară: cel mai frecvent tip; de obicei, este uşoară şi apare în primul an de viaţă, manifestându-se prin piele uscată, descuamată;
• ihtioza arlechin: este de obicei observată la naștere și provoacă plăci groase de piele solzoasă, care acoperă întregul corp; această formă a bolii poate afecta trăsăturile faciale și poate limita mișcarea articulațiilor;
• ihtioza epidermolitică: este prezentă de la naștere. Majoritatea bebelușilor se nasc cu piele fragilă și vezicule care le acoperă corpul; în timp, veziculele dispar și se produce descuamarea pielii;
• ihtioza lamelară: este prezentă de la naștere. Copilul se naște cu un strat transparent de piele care acoperă întregul corp, numită membrană de colodion; în decurs de câteva săptămâni, membrana se desprinde, iar pe cea mai mare parte a corpului se dezvoltă solzi mari, închiși la culoare, asemănători unei plăci;
• eritrodermia ihtioziformă congenitală: se declanșează de la naștere;
• ihtioza recesivă legată de cromozomul X: se dezvoltă de obicei la băieți și apare la vârsta de aproximativ trei – șase luni; descuamarea este de obicei prezentă pe gât, pe treimea inferioară a feței, pe trunchi și pe picioare, iar simptomele se pot agrava în timp;
• eritrokeratodermia variabilis: se dezvoltă de obicei la câteva luni după naștere și progresează în timpul copilăriei; pielea poate dezvolta zone aspre, groase sau înroșite, de obicei pe față, fese sau membre, însă zonele afectate se pot răspândi, în timp;
• eritrokeratodermia progresivă simetrică: apare de obicei în copilărie, cu piele uscată, roșie, solzoasă, în principal pe membre, fese, față, glezne și încheieturi.

Factori de risc

Multe persoane cu ihtioză au, de asemenea:

• rinită alergică (febra fânului);
• astm;
• eczeme;
• alergii alimentare.

Medicii nu au stabilit încă cu exactitate care este legătura ihtiozei cu aceste afecțiuni, dar se pare că ele pot reprezenta un factor de risc.

Diagnosticare

Uneori, simptomele ihtiozei sunt atât de ușoare, încât arată ca o piele uscată obișnuită. Dacă, însă, cremele hidratante nu ajută, iar uscăciunea și descuamarea devin deranjante, este necesar consultul la medicul dermatolog.

Medicul va urma o serie de pași, pentru a stabili corect diagnosticul de ihtioză:

• se va interesa dacă în familie sunt persoane care au probleme cu pielea;
• va examina pielea, părul și unghiile;
• va lua o probă de piele pentru a o verifica la microscop (biopsie);
• va recomanda teste de sânge sau salivă, pentru a verifica dacă există modificări genetice care cauzează anumite tipuri de ihtioză.

Prevenție

Nu există nicio modalitate de a preveni ihtioza. Dar pot fi luate măsuri pentru gestionarea simptomelor:

• băi sau alte metode pentru a crește nivelul de umiditate a pielii;
• menținerea unei temperaturi scăzute, deoarece căldura și transpirația pot agrava patologia;
• utilizarea unui umidificator pentru a împiedica aerul cald să usuce pielea;
• purtarea hainelor largi, din țesături naturale, care nu fricționează pielea;
• evitarea detergenților de rufe sau a altor produse care conțin coloranți și parfumuri.