Infecțiile acute ale căilor respiratorii superioare

Cauze

Cele mai multe infecții respiratorii superioare sunt de etiologie virală și pot fi cauzate de:

• Rhinovirusuri - produc 30-50% dintre răcelile adultului;
• Coronavirusuri - numărul infecțiilor a crescut în ultimii trei ani;
• Adenovirusuri;
• Enterovirusuri (Coxsackie, Echovirus);
• Orthomyxovirusuri (virusurile influenza A și B);
• Paramyxovirusuri (virusurile parainfluenza);
• Bocavirusuri - apar frecvent la copii;
• Virusul Epstein-Barr, care produce mononucleoza infecțioasă;
• Cytomegalovirus;
• Virusul sincițial respirator (RSV);
• Virusul Herpes simplex;
• Virusurile varicelei, rubeolei și rujeolei pot determina și ele simptome nazofaringiene chiar înainte de apariția erupției cutanate.

Bacteriile cel mai frecvent incriminate în apariția infecțiilor de tract respirator superior sunt:

• Streptococii de grup A, care produc aproximativ 5-15% din cazurile de faringită la adult și 20-30% la copii;
• Streptococii de grup C și G;
• Streptococcus pneumoniae;
• Haemophilus influenzae;
• Staphylococcus aureus;
• Neisseria gonorrhoeae;
• Corynebacterium diphtheriae;
• Corynebacterium hemolyticum;
• Bacterii atipice Mycoplasma pneumoniae și Chlamydia pneumoniae;
• Bacilii Gram-negativi (Escherichia coli, Pseudomonas aeruginosa);
• Bacterii anaerobe.

Fungii precum Candida albicans și Aspergillus apar mai frecvent la persoanele cu imunitate scăzută.

Simptome

Simptomele infecțiilor de căi aeriene superioare apar după o anumită perioadă de la contactul cu persoana bolnavă, numită perioadă de incubație. Aceasta variază în funcție de agentul patogen implicat și de sistemul imunitar al pacientului.

Rhinovirusurile și streptococii de grup A au o perioadă de incubație de 1-5 zile, virusurile influenza și parainfluenza între 1 și 4 zile, în timp ce virusul sincițial respirator se manifestă după 7 zile. În mod normal, perioadă de incubație în cazul pertussis este de 7-10 zile dar, uneori, simptomatologia poate să debuteze și după 3 săptămâni. În cazul virusului Epstein-Barr (EBV) este și mai îndelungată, ajungând până la 4-6 săptămâni.

Infecțiile virale se manifestă prin secreții nazale abundente care inițial sunt seroase (albe, transparente), apoi devin mucoase (aspect gelatinos) și, în câteva zile, muco-purulente (galbene sau verzui). Starea generală este influențată de febră (care apare mai rar la adulți, dar mai frecvent la copiii cu infecții cu Rhinovirus), de respirație urât mirositoare, de durere la deglutiție (disfagie) sau durere în gât (odinofagie) și de dureri musculare.

Infecțiile bacteriene faringiene sunt frecvent produse de streptococul beta hemolitic de grup A și se manifestă prin disfagie și odinofagie, febră peste 38.3°C și inflamarea ganglionilor de la nivelul gâtului.

Infecțiile bacteriene rino-sinusale sunt destul de frecvente și la copii și se caracterizează prin secreții nazale persistente, care durează mai mult de 10 zile fără nicio ameliorare, ori care se ameliorează inițial pentru a se agrava ulterior și a se complica prin apariția febrei sau a tusei. Alteori, debutul poate fi brusc cu febră înaltă și rinoree abundentă timp de cel puțin trei zile consecutiv. La adolescenți și adulți se adaugă acuzele de durere și presiune, localizate la nivelul sinusului afectat.

Epiglotita este mai frecvent întâlnită la copiii cu vârsta cuprinsă între 1 și 5 ani și reprezintă o urgență medicală. Ea se caracterizează prin apariția bruscă a următoarelor simptome: odinofagie, disfagie sau senzație de nod în gât asociate cu sialoree (hipersalivație), disfonie (răgușeală) ce poate merge uneori până la afonie temporară (pierderea vocii), tuse uscată sau dispnee fără tuse, febră, oboseală sau stare generală de rău.

Laringo-traheita și laringo-traheo-bronșita pot să apară la câteva zile după simptomele nazo-faringiene și se manifestă prin disfagie, odinofagie, senzație de nod în gât, disfonie sau afonie la care se adaugă tusea cu aspect convulsiv cu perioade de acutizare și care se intensifică noaptea.

Cele trei faze clasice ale tusei convulsive sunt următoarele:

• Catarală (7-10 zile), cu simptome predominante ale infecției de tract respirator superior;
• Paroxistică (1-6 săptămâni), cu tuse episodică;
• Convalescență (7-10 zile) de recuperare graduală.

Tratament

Tratamentul infecțiilor de căi aeriene superioare trebuie inițiat de medic deși, de cele mai multe ori, pacienții preferă automedicația sau tratamentul naturist și ajung la medic atunci când starea lor se agravează.

Infecțiile virale acute necesită, pe lângă izolarea pacientului, și un tratament simptomatic, iar în cazul celor cu imunitate scăzută se impune internarea în spital, unde se vor administra și medicamente antivirale.

Infecțiile bacteriene acute se tratează cu antibiotice și este important să se realizeze un exsudat nazofaringian cu antibiogramă înainte de inițierea tratamentului, pentru a alege antibioticul potrivit. Din păcate, administrarea nejustificată de antibiotice (uneori chiar și în infecțiile virale, pentru a preveni suprainfecția bacteriană) a dus la o creștere alarmantă a rezistenței bacteriilor la antibiotice.

Epiglotita și laringo-traheita reprezintă o urgență medicală deoarece necesită monitorizarea permanentă a saturației periferice și administrarea de oxigen atunci când ea scade. Intubarea oro-traheală se poate realiza când viața pacientului este pusă în pericol. Tratamentul antibiotic pe baza antibiogramei, alături de cel antiinflamator și de reechilibrare hidro-electrolitică se realizează doar în spital, sub strictă supraveghere medicală.

Flegmonul periamigdalian și abcesul epiglotic sunt urgențe chirurgicale care necesită incizie și drenaj. Aceste intervenții pot fi realizate doar de medicul specialist ORL, sub anestezie locală sau generală și vor fi urmate de tratament antibiotic, antiinflamator, antalgic și de reechilibrare hidro-electrolitică.

Complicații

Din fericire, numărul și gravitatea complicațiilor infecțiilor respiratorii acute a scăzut foarte mult datorită administrării de antibiotice dar, din păcate, lipsa sau accesul dificil la sistemul medical face ca ele să fie încă prezente (otite medii supurate, bronșite, pneumonii, septicemii, meningite, abcese orbitare sau intracerebrale, infecții respiratorii recurente etc.).