medici analizand fisa medicala a unui pacient cu Polimiozita

Polimiozita

Descoperă informații utile despre această afecțiune: de la cauze, factori de risc, simptome, diagnosticare, până la metode de tratament și de prevenție.

Pentru recomandări personalizate, solicită o programare la un medic din Sistemul Medical MedLife.

Despre polimiozită

Polimiozita este o boală inflamatorie a mușchilor striați care provoacă slăbiciunea musculaturii. Termenul de „miozită” înseamnă inflamarea mușchilor. De regulă, polimiozita afectează mușchii care sunt cel mai aproape de trunchiul corpului (brațelor și coapselor). Debutul este lent, pe parcursul a câtorva luni, și, inițial, poate fi confundat cu oboseală generală. Ulterior, slăbiciunea musculară duce la dificultăți în a urca scările și de a ridica obiecte deasupra capului, dar și la probleme de menținere a verticalității. În unele cazuri, mușchii care nu sunt aproape de trunchiul corpului sunt afectați sever, pe măsură ce boala progresează.

Polimiozita se dezvoltă treptat, în timp, și nu afectează decât foarte rar persoanele cu vârste mai mici de 18 ani. Boala este mai des întâlnită la femei.

Polimiozita face parte din grupul bolilor denumite miopatii mediate imun. Dacă afecțiunea este însoțită de un proces inflamator care afectează și pielea, se numește dermatomiozită. Tot aici este inclusă miopatia necrotică mediată imun, cauzată de anumite medicamente, boală diferită de polimiozită.

Polimiozita poate fi prezentă și în combinație cu alte boli, autoimune sau nu. Atât polimiozita, cât și dermatomiozita pot fi uneori asociate cu cancere, inclusiv limfom, cancer de sân, cancer pulmonar, ovarian și cancer de colon. Pacienții cu sclerodermie, boală mixtă de țesut conjunctiv, artrită reumatoidă pot avea și manifestări clinice de polimiozită.

Sesiune de fiziokinetoterapie pentru polimiozita, tratament ce ajuta sistemul muscular

Cauze

Cauza polimiozitei nu este cunoscută, dar există indicii că ereditatea joacă un rol în declanșarea bolii.

Cercetările actuale sugerează că afecțiunea poate apărea atunci când celulele sistemului imunitar se infiltrează și atacă țesutul muscular, declanșând un proces autoimun.

Cercetările asupra funcționării sistemului imunitar și a ceea ce cauzează funcționarea defectuoasă a acestuia pot conduce la descoperiri legate de cauzele polimiozitei.

Factori de risc

Polimiozita afectează mai frecvent persoanele diagnosticate cu alte boli autoimune, cum ar fi lupus eritematos sistemic și artrită reumatoidă. De asemenea, este o afecțiune care apare deseori în rândul persoanelor infectate cu HIV. Totuși, există și miopatia cauzată de medicamente folosite pentru controlul infecției, dar și miopatia cu corpi de incluziune (altă miopatie mediată imun), unde testele paraclinice vor face diferența.

Cei mai mulți pacienți la care este confirmată polimiozita sunt de sex feminin, iar diagnosticul este pus între 30 și 60 de ani. Polimiozita apare foarte rar la copii (dermatomiozita este mai frecventă la copii decât la adulți).

Factorii de risc pentru polimiozită includ:

  • condiții autoimune - lupus, artrită reumatoidă, sclerodermie, sindromul Sjogren;
  • infecții virale precum HIV/SIDA;
  • cancer.

Simptome

Polimiozita se caracterizează prin simptome care vizează în special aparatul muscular, iar semnele bolii pot fi oscilante, adică apar și dispar:

  • slăbiciune musculară - este cel mai frecvent simptom; mușchii implicați sunt, de obicei, cei mai apropiați de trunchiul corpului (brațe, coapse), iar debutul slăbiciunii este treptat, apare pe parcursul a trei până la șase luni, dar rareori simptomele pot apărea rapid;
  • dificultăți în menținerea verticalității - pacienții au probleme în a se ridica din poziția culcat, de pe scaun, de a urca scările sau de a ridica obiecte (exemplu: cană, pieptăn);
  • dificultate la înghițire - pacienții constată o greutate de a înghiți alimente;
  • dureri musculare - în unele cazuri, mușchii dor și sunt sensibili la atingere;
  • senzație de oboseală, în lipsa activității fizice solicitante;
  • dificultăți de respirație, din cauza implicării plămânilor (cel mai frecvent, fibroză pulmonară);
  • erupție cutanată roșie sau violetă în jurul ochilor - unele persoane au, de asemenea, pielea roșie sau pete la nivelul degetelor, coatelor și genunchilor sau o erupție roșie pe decolteu;
  • stări febrile, în absența altor simptome;
  • pierdere în greutate involuntară.
Tub cu proba de sange pentru analize de laborator in mainile unui tehnician de laborator

Diagnosticare

Diagnosticul bolii trebuie pus de un medic specialist ca urmare a unui examen fizic amănunțit și după efectuarea unor teste de sânge. La persoanele care au polimiozită se vor înregistra adesea niveluri neobișnuit de ridicate ale enzimelor musculare (CK, LDH, aldolaza). Enzimele sunt eliberate în sânge de mușchiul deteriorat de inflamație. Pe lângă acestea, pacientul netratat va prezenta sindrom inflamator biologic important (VSH, CRPhs), precum și prezența anticorpilor specifici, care trebuie căutați la momentul diagnosticului.

Testele de rutină de sânge și urină pot evidenția și eventuale anomalii ale organelor interne. Medicul poate recomanda și alte teste de screening, cum ar fi radiografie toracică, mamografie, frotiuri PAP, pentru a căuta semne ale unor celule canceroase care însoțesc deseori polimiozita. Prin efectuarea unor testele suplimentare se poate exclude existența unor afecțiuni asemănătoare clinic polimiozitei (exemplu: miopatia din hipotiroidism, miastenia gravis, miopatii induse medicamentos).

În cazul suspiciunii de polimiozită, se poate efectua electromiografia, un test electric al mușchilor și nervilor, precum și un studiu privind viteza de conducere a impulsului în nerv, teste care pot evidenția anormalii tipice polimiozitei. Totodată, prin efectuarea acestor teste se poate exclude prezența altor boli ale sistemului nervos și muscular. Imagistica mușchilor poate arăta zone de inflamație musculară și poate fi folosită pentru a găsi locuri din care se poate recolta biopsie musculară.

Un alt test de diagnosticare/confirmare a polimiozitei este biopsia musculară, o procedură chirurgicală în care țesut muscular este recoltat și examinat. Biopsia musculară este utilizată pentru a confirma prezența inflamației musculare tipice doar polimiozitei.

Tratament

Polimiozita este o afecțiune cronică, nu se vindecă, dar există modalități de a gestiona evoluția ei.

Tratamentul polimiozitei constă în administrarea unor doze mari de corticosteroizi, deseori sub supraveghere medicală, care au ca efect scăderea inflamației în mușchi. Însă această abordare de tratament cu corticosteroizii nu îmbunătățește întotdeauna în mod adecvat efectele polimiozitei. La acești pacienți este luată în considerare și administrarea de medicamente imunosupresoare. Un alt motiv pentru alegerea imunosupresorului este de a reduce doza de corticosteroid folosită zilnic, reducând astfel din efectele adverse pe termen lung (creșterea glicemiei, tensiunea arterială, aportul ponderal, osteoporoza).

Tratamentele comune includ:

  • steroizi - ajută la reducerea inflamației musculare și ameliorează durerea, cu efecte chiar de creștere a puterii musculare; steroizii pot avea multe efecte secundare, așa că trebuie administrați sub supraveghere medicală;
  • medicamente care suprimă sistemul imunitar - pot fi administrate împreună cu steroizi sau independent, dacă steroizii nu ajută;
  • fiziokinetoterapie - această metodă terapeutică ajută sistemul muscular și îmbunătățește starea de sănătate generală.

În cazurile severe de polimiozită, tratamentul care s-a dovedit eficient constă în administrarea de perfuzii intravenoase de imunoglobuline.

Dacă este aplicat precoce, tratamentul medical poate avea efecte imediate la pacienții cu polimiozită. Boala poate deveni frecvent inactivă, permițând pacientului să se concentreze pe reabilitarea musculară.

Prognosticul pentru polimiozită depinde de gravitatea cazului diagnosticat. Cei mai mulți pacienți răspund pozitiv la tratament și își recuperează o parte din forța musculară. Alți pacienți păstrează permanent o stare de slăbiciune, iar simptomele revin frecvent.

Afecțiunea s-a dovedit rareori cu potențial letal, dar cei care nu răspund la tratament pot suferi dizabilități permanente. Polimiozita crește, de asemenea, riscul pentru o afecțiune autoimună, cancer sau osteoporoză.


Complicații

În lipsa tratamentului adecvat, polimiozita poate duce la complicații severe. Pe măsură ce mușchii devin tot mai slăbiți, riscul accidentărilor prin cădere crește, iar limitările activităților de zi cu zi devin tot mai frecvente.

Dacă sunt afectați mușchii tractului digestiv superior și ai peretelui toracic, apar problemele de respirație (insuficiență respiratorie), malnutriție și pierdere în greutate.

Polimiozita care nu este corect gestionată și tratată în stadiul timpuriu poate provoca dizabilitate severă, care poate însemna inclusiv incapacitatea de a înghiți sau de a respira fără ajutor.

Prevenție

Nu există o modalitate cunoscută de a preveni polimiozita deoarece cauza exactă nu este cunoscută. Prezentarea la medicul reumatolog și urmarea recomandărilor de investigare a cauzei este cel mai bun mod de prevenție.

Stoparea oricărui tratament prescris nu este indicată fără aprobarea medicului curant.

Bibliografie

  1. „Polymyositis”, WebMD, 17 Oct. 2016, www.webmd.com/arthritis/polymyositis
  2. „Polymyositis” Hopkinsmedicine.org, 13 May 2019, www.hopkinsmedicine.org/health/conditions-and-diseases/polymyositis
  3. „Polymyositis - Symptoms and Causes”, Mayo Clinic, 2022, www.mayoclinic.org/diseases-conditions/polymyositis/symptoms-causes/syc-20353208

Echipa medicală - Reumatologie

Solicită o programare

Alege opțiunea de a te programa online, simplu și rapid, prin intermediul formularului de programare.

femeie fericita care lucreaza folosind mai multe dispozitive pe un birou la domiciliu

©2024 Acest site este proprietatea Medlife S.A. Toate drepturile rezervate.