medici analizand fisa medicala a unui pacient cu Sevraj

Sevraj

Descoperă informații utile despre sevraj: de la cauze, factori de risc, simptome, diagnosticare, până la metode de tratament și de prevenție.

Pentru recomandări personalizate, solicită o programare la un medic din Sistemul Medical MedLife.

Despre sevraj

Sevrajul reprezintă o combinație de efecte mentale și fizice pe care un om le are atunci când se oprește din a mai consuma sau consumă mai puțin dintr-o anumită substanță, cum ar fi droguri, alcool sau tutun. Simptomele pot varia în funcție tipul substanței și de biochimia fiecărei persoane. Sevrajul este considerat o dependență fizică, este neplăcut și poate fi foarte periculos.

Oamenii pot dezvolta dependențe fizice, psihice sau de ambele feluri. Dependența psihică apare atunci când o persoană crede că are nevoie de o substanță care o face să se simtă bine (antidepresive/anxiolitice) şi este cel mai des întâlnită în cazul consumului medicamentelor de uz psihiatric.

Fiecare om trece prin această stare în moduri diferite, iar simptomele pot varia de la ușoare la severe și depind de:

  • tipul de substanță folosită;
  • durata de utilizare a substanței;
  • vârsta persoanei;
  • geneticul persoanei;
  • procesul de detoxifiere folosit.

De asemenea, sevrajul are mai multe etape:

  • perioadă acută - simptomele sunt cele mai intense, iar perioada poate dura de la câteva zile și până la câteva săptămâni;
  • perioada post-acută - se instalează după ce simptomele fiziologice au trecut, iar perioada poate dura câteva luni şi include simptome psihologice;
  • perioadă de sevraj prelungită - simptomele psihologice se atenuează.
barbat care tine in mana o pastila

Cauze

Principala cauză care duce la apariția sevrajului o reprezintă încetarea administrării substanței care dădea o stare de bine organismului. Când o persoană este obișnuită ca starea ei fizică sau psihică să fie ajutată din exterior prin consum de alcool, droguri, medicamente sau nicotină, organismal nu reuşeşte să se autoregleze sau să ajungă la homeostazie (menținerea constantă a unor parametrii fiziologici). Ca atare, prin oprirea bruscă a administrării acestor substanțe externe care produceau dopamină la nivelul creierului, se ajunge la dependență și, deci, la simptome de sevraj.

Factori de risc

S-a constatat că genetica joacă un rol destul de mare în adicţie (aproximativ 40 – 60%). Din moment ce drogurile acaparează creierul şi îl fac să activeze centrii de recompensă, se crede că unii oameni se nasc mai predispuşi la consum, având centrii mult mai uşor de stimulat.

Un alt factor de risc îl reprezintă trăsăturile de personalitate ale fiecărui individ. De exemplu, cei mai anxioşi sau cei care sunt mai impulsivi tind să ajungă să consume substanţe mai repede decât cei care nu suferă de anxietate sau impulsivitate.

Tulburările psihiatrice sunt des asociate cu consumul de substanţe şi invers (consumul de substanţe este frecvent asociat cu tulburările psihiatrice).

Şi factorii care ţin de dezvoltarea individului joacă un rol important: când a început să consume substanţele respective, care a fost atitudinea familiei în perioada copilăriei când era vorba de adicţii (alcool, nicotină, cafea), care este dinamica de familie, dacă mai există cineva în familia apropiată care are o adicţie.

Factorii sociali joacă, de asemenea, un rol în dezvoltarea adicţiei. Dacă un adolescent trăieşte într-un mediu în care există consumatori sau face parte dintr-un grup care consumă substanţe, se poate declanşa acest gen de comportament.

Simptome

Nu toți oamenii au aceeași experiență când vine vorba de sevraj, din cauza toleranței individuale și a varietății de substanțe. Totuși, simptomele comune sunt:

  • dureri musculare;
  • dureri de cap;
  • greață;
  • depresie;
  • anxietate;
  • anhedonie (incapacitatea de a simți plăcere);
  • ritm cardiac neregulat;
  • respirație neregulată;
  • modificări ale presiunii arteriale.

În funcție de substanța folosită și de gradul individual de toleranță, pot apărea și alte simptome, fie severe, fie mai ușoare. Astfel că, în funcție de substanțele care dau dependență, și manifestările clinice diferă.

Cele mai întâlnite simptome de sevraj pentru alcoolism sunt:

  • tremur al mâinilor;
  • transpirație;
  • anxietate ușor moderată;
  • dureri de cap;
  • insomnie;
  • halucinații vizuale, auditive sau chiar tactile;
  • delirium tremens (apare atunci când creierul nu mai este capabil să regleze producția de substanțe chimice).

Durata sevrajului alcoolic poate varia de la câteva zile până la o săptămână.

Simptome de sevraj la nicotină:

  • nevoia de a fuma;
  • iritabilitate;
  • depresie;
  • furie;
  • dureri de cap;
  • foame;
  • tuse;
  • transpirație;
  • insomnie.

Simptomele sevrajului în consumul de droguri:

  • transpirație;
  • palpitații;
  • tremor;
  • tensiuni/dureri musculare;
  • dificultăți de respirație;
  • greață;
  • diaree;
  • depresie;
  • anxietate;
  • insomnie;
  • agitație;
  • iritabilitate;
  • lipsă de concentrare;
  • halucinații;
  • probleme cardiace;
  • delir;
  • convulsii.

Deși pare banal, și consumul de cafea poate da dependență, iar simptomele sevrajului în acest caz sunt:

  • oboseală sau somnolență acută;
  • dureri de cap;
  • stare de spirit depresivă;
  • iritabilitatea;
  • dificultați de concentrare;
  • greață;
  • vărsături;
  • rigiditate musculară.
grup de oameni cu o femeie in centru

Diagnosticare

În cazul abuzului de substanțe, simptomele pot fi asemănătoare cu cele ale altor boli fizice și psihice, motiv pentru care diagnosticul se face diferențiat. De exemplu, persoanele care încearcă să scape de dependența de marijuana pot avea simptome asemănătoare cu convulsiile epileptice. În cazul alcoolismului cronic, sevrajul poate să dea delir, asemeni tulburărilor psihotice, în timp ce în consumul de substanțe halucinogene pot apărea halucinații, pe care, de regulă, le găsim în afecțiunile psihiatrice severe. În acest caz, diagnosticul de sevraj este pus de un medic psihiatru, după o anamneză detaliată.

Tratament

Atunci când cineva decide să caute ajutor cu detoxifierea pentru a gestiona sevrajul, există mai mulți factori care trebuie luați în calcul. În primul rând, detoxifierea poate fi o provocare periculoasă pentru persoana în cauză, de aceea este bine să se facă sub supravegherea unei echipe medicale.

Această detoxifiere medicală se referă la îngrijirea fizică și psihologică a pacienților care se confruntă cu simptome de sevraj. În plus, în timpul procesului, se face și o monitorizare a semnelor vitale, cum ar fi măsurarea constantă a temperaturii corporale sau arteriale. La nevoie, se pot administra medicamente, pentru a gestiona simptomele severe.

De exemplu, tratamentul sevrajului la droguri sau la alcool se concentrează pe ameliorarea simptomelor și acoperirea deficitelor de vitamine și minerale, prin administrarea de suplimente alimentare. Uneori, și tratamentele naturiste pentru sevrajul la alcool pot fi de ajutor, dar nu sunt indicate fără o supraveghere medicală.

De regulă, scopul acestui gen de detoxifiere este atingerea unui nivel confortabil de stabilitate fizică și psihică. O preocupare majoră a personalului medical este și procesul de vindecare după sevrajul iniţial, dar și reabilitarea pacientului. Acestea pot avea loc fie în ambulatoriu, fie la domiciliu. Indiferent de cadru, tratamentul dependențelor începe mereu cu detoxifierea și se continuă cu ample intervenții terapeutice. Cea mai eficientă pentru tratarea dependențelor este terapia cognitiv-comportamentală. Ulterior, vizitele regulate la medic sunt esenţiale. Acestea garantează că pacientul primește tot ajutorul de care are nevoie pentru a depăși dependența.


Complicații

Substanțele care creează dependență stimulează partea creierului responsabilă de recompense, provocând un flux mare de chimicale, care îl fac pe consumator să se simtă foarte bine.

Odată ce persoana renunță la acești stimuli care supraîncarcă creierul, încetul cu încetul, acesta nu mai produce singur acele substanțe, ceea ce duce la penurie. Printre cele mai întâlnite complicații se numără:

  • anxietate;
  • iritabilitate;
  • dificultăți de concentrare;
  • depresie;
  • oboseală cronică;
  • insomnie;
  • libido scăzut;
  • dorință cronică de a consuma din nou;
  • lipsa controlului mișcărilor;
  • alte simptome fizice care pot fi explicate de sevraj.

Aceste simptome pot dura de la luni și până la ani. De aceea, unii pacienți care trec printr-un sevraj lung au un risc ridicat de recidivă.

Prevenție

Nu putem preveni sevrajul, dar putem să facem câteva lucruri pentru a-l traversa cu un minim de disconfort:

  • se recomandă ca pacientul să meargă la un program de detoxifiere ca să fie ajutat de medici;
  • să facă exerciții fizice regulat;
  • să se hrănească adecvat;
  • să se hidrateze;
  • să aibă un program de somn bine structurat;
  • să se alăture unui grup de suport sau unei terapii de grup;
  • să încerce terapii adjuvante (psihoterapie, terapie prin masaj, acupunctură);
  • să practice yoga și tehnici de mindfulness;
  • să vorbească destul de des cu familia și prietenii la telefon, ca aceștia să îl poată ajuta în caz de nevoie;
  • să practice tehnici de relaxare;

Autor

Dr. Chițescu Adriana

Medic Specialist Psihologie

Bibliografie

  1. “Drug Withdrawal Symptoms, Timelines, and Treatment.” American Addiction Centers, 14 Sept. 2022, https://americanaddictioncenters.org
  2. “What Are the Dangers of Withdrawal & Detox?” American Addiction Centers, 7 Sept. 2022, https://americanaddictioncenters.org
  3. “How to Deal with Withdrawal Symptoms.” American Addiction Centers, 15 Sept. 2022, https://americanaddictioncenters.org
  4. Kenny, Paul. “What Causes Drug Withdrawal?” Brainfacts.org, 2014, www.brainfacts.org
  5. McKeown, Nathanael J. “Withdrawal Syndromes Differential Diagnoses.” Medscape.com, Medscape, 13 July 2022, https://emedicine.medscape.com
  6. “Medical Clinic.” Footprints to Recovery | Drug Rehab & Alcohol Addiction Treatment Centers, 17 May 2021, https://footprintstorecovery.com
  7. “Addiction Withdrawal Symptoms.” Healthdirect.gov.au, Healthdirect Australia, 19 Dec. 2021, www.healthdirect.gov.au
  8. Sherrell, Zia. “How to Cope with Post Acute Withdrawal Syndrome.” Medicalnewstoday.com, Medical News Today, 16 Mar. 2022, www.medicalnewstoday.com
  9. “What Is Drug Withdrawal?” Verywell Mind, 2022, www.verywellmind.com

Echipa medicală - Psihologie

Solicită o programare

Alege opțiunea de a te programa online, simplu și rapid, prin intermediul formularului de programare.

femeie fericita care lucreaza folosind mai multe dispozitive pe un birou la domiciliu

©2025 Acest site este proprietatea MedLife S.A. Toate drepturile rezervate.