Sepsisul neonatal

Despre sepsisul neonatal

Sepsisul neonatal reprezintă o cauză majoră de morbiditate și mortalitate în special la nou-născuții prematuri. Patogeneză sepsisului este reprezentată de colonizarea tractului genital matern și a compartimentului uterin prin ascensiunea florei gastrointestinale și genito-urinare, cu tranziția ulterioară a infecției către făt sau nou-născut.

Sepsisul reprezintă o urgență medicală și trebuie tratat cu antibiotice, sub supraveghere medicală atentă în secțiile de Terapie Intensivă Neonatală.

Sepsisul neonatal este o infecție sistemică severă care apare la nou născuți în primele 28 zile de viață, caracterizată printr-un răspuns inflamator diseminat al organismului la un agent infecțios. Este o afecțiune și acțiune rapidă și prognostic grav, mai ales dacă diagnosticul și tratamentul nu sunt instituite prompt. Manifestările clinice sunt adesea nespecifice, ceea ce face că recunoașterea precoce să reprezinte o provocare majoră pentru neonatologi și medicii din serviciile de urgență sau maternitate.

În funcție de momentul debutului, sepsisul neonatal este clasificat în două forme: sepsis neonatal precoce (apărut în primele 72 h de viață) și sepsisul neonatal tardiv (după 72 h). Formă precoce este, de obicei asociată cu transmiterea verticală de la mama, în timpul travaliului sau nașterii. Sepsisul tardiv, în schimb, este frecvent cauzat de contaminarea postnatală, adesea în secțiile de terapie intensivă neonatală, fiind implicați germeni oportuniști precum Staphylococcus epidermidis, Klebsiella spp, Pseudomonas aeruginosa, Candida spp.

Factori de risc

Printre factorii de risc care pot declanșa sepsisul neonatal se pot număra nașterea prematură sau ruperea membranelor („ruperea apei”) cu mult timp înainte de nașterea propriu-zisă (pierderea lichidului amniotic). Pot fi factori de risc pentru sepsisul neonatal și unele  infecții la nivelul aparatului genital al mamei,  fie în timpul nașterii, fie înainte de naștere. Un alt factor de risc poate fi o greutate sub medie la naștere și un scor Apgar al bebelușului foarte mic.

Diagnosticare

Diagnosticul sepsisului neonatal este adesea o cursă contra cronometru, deoarece manifestările clinice sunt adesea subtile, nespecifice și pot fi confundate cu alte patologii neonatale. În absența unui tratament precoce, infecția poate evolua rapid spre insuficientă multiplă de organ, motiv pentru care suspiciunea clinică justifică inițierea imediată a tratamentului empiric, chiar înainte de confirmarea biologică.

Primele semne care pot ridică suspiciunea de sepsis includ letargia, alimentație dificilă, instabilitate termică (febră sau hipotermie), tulburări de respirație, iritabilitate, vărsături, icter apărut precoce sau persistent, precum și modificări de colorație a pielii. Aceste manifestări, deși comune, și în alte condiții neonatale, capătă semnificație specială în prezența unor factori de risc perinatali (ex. naștere prematură, ruptură prematură a membranelor > 18 h, colonizare maternă cu streptococ de grup B).

Investigația paraclinică include un set standard de analize care susțin diagnosticul, chiar dacă nu sunt patognomonice:

• HEMOLEUCOGRAMA COMPLETĂ – poate evidenția leucopenie sau leucocitoza, trombocitopenie și deviere spre stânga (creșterea numărului de forme tinere ale neutrofilelor);
• PROTEINĂ C REACTIVĂ este un marker util, dar cu valoare diagnostica limitată la primele 12 ore de la debut; are, mai ales, valoare în urmărirea răspunsului la tratament;
• PROCALCITONINA – crește mai rapid decât CRP în infecțiile bacteriene și poate fi un indicator mai sensibil în stadiile inițiale;
• HEMOCULTURA – este standardul de aur pentru confirmarea etiologică a sepsisului, dar necesită timp (24-72 h) și poate avea sensibilitate scăzută în contextul antibioterapiei prealabile;
• EXAMENUL LCR – este indicat în cazul suspiciunii de meningita neonatala, mai ales în sepsisul tardiv;
• EXUDATUL FARINGIAN, ASPIRATUL GASTRIC SAU CULTURI DE LA NIVELUL OMBILICULUI/PIELII – pot fi utile în anumite contexte, mai ales pentru orientare epidemiologică.

Prevenție

Înainte de naștere, femeia însărcinată poate să prevină apariția sepsisului neonatal prin grijă față de propria sănătate, prin evitarea expunerii la medii în care pot există bacterii și virusuri (locuri aglomerate, spitale de boli infecțioase). Igienă femeii însărcinate și a lăuzei este la fel de importantă că igienă bebelușului. Riscul nașterii unui copil care să facă sepsis neonatal este mai crescută atunci când mama a mai născut un copil care a întâmpinat aceleași probleme.

Pentru prevenția sepsisului neonatal pot fi recomandate unele medicamente, cum ar fi antibioticele. Este foarte important că bebelușul să nu fie expus unui mediu din care poate lua virusuri sau bacterii care îi pot pune sănătatea și viața în pericol. O igienă adecvată trebuie să fie menținută în încăperile în care acesta locuiește, iar hainele și jucăriile cu care intră în contact trebuie să fie curate și eventual dezinfectate.

Persoanele care intră în contact cu bebelușul trebuie să fie sănătoase și să nu îl atingă fără a se spăla în prealabil pe mâini. Dacă este vorba despre persoane străine, este indicat că acestea să poarte o mască facială textilă, chiar dacă sunt sănătoase. Bebelușul trebuie să fie dus regulat la medic pentru monitorizarea stării de sănătate și pentru administrarea vaccinurilor necesare în funcție de vârstă.