Banner Sodiu seric

Sodiu seric

Află informații utile despre această analiză:

  • Când este recomandată
  • Care este procedura de recoltare
  • Ce semnifică rezultatele obținute

Informații generale

Analiza pentru sodiu seric identifică dacă în organism există suficient sodiu pentru funcționarea normală a țesuturilor și organelor. Din cantitatea totală de sodiu din organism, 98% se găsește în sectorul extracelular şi numai 2% în sectorul intracelular, de aceea determinarea sodiului seric (din sânge) este relevantă pentru a stabili nivelul din întregul organism.

Analiza de sodiu seric ajută la diagnosticarea și la determinarea cauzei unui dezechilibru electrolitic, dar și la monitorizarea tratamentelor unor boli care pot afecta nivelul sodiului în organism.

Sodiul (Na⁺) reprezintă principalul cation (ion încărcat electric pozitiv) extracelular, acesta fiind responsabil pentru aproape jumătate din osmolaritatea plasmei, având rol central în menținerea distribuției normale a apei, dar și a presiunii osmotice în compartimentul lichidului extracelular.

Sodiul joacă un rol important în reglarea presiunii osmotice, în activitatea neuromusculară şi în menținerea echilibrului acido-bazic, a potasiului şi clorului. Mare parte din sodiul de care organismul are nevoie este luat din alimente, iar prin transpirație (0,5%), fecale (4,5%) și urină (95%) se elimină.

Atunci când nivelul sodiului din organism este scăzut, se instalează hiponatremia. Acesta apare când aportul de sodiu din alimentație este scăzut sau se pierd cantități considerabile de sodiu la nivel gastrointestinal (diaree, vărsături) sau la nivelul rinichiilor sau al glandelor sudoripare. Simptomele hiponatremiei includ dureri de cap, vărsături, oboseală, slăbiciune musculară, convulsii sau comă.

Un nivel ridicat de sodiu în organism duce la apariția hipernatremiei. Acestă afecțiune este adesea asociată cu hipercalcemie și hipokaliemie și poate să se instaleze în boli hepatice, insuficiență cardiacă sau sarcină. Simptomele hipernatremiei includ sete, confuzie, iritabilitate, convulsii și comă.

Mecanismele prin care organismul menține un nivel constant de sodiu în plasmă și lichid extracelular, includ:

  • fluxul sangvin renal;
  • activitatea anhidrazei carbonice;
  • acțiunea altor steroizi al căror nivel în plasmă este controlată de hipofiza anterioară, secreţia de renină, ADH şi vasopresină.
Probă Sodiu seric Medlife

Când este recomandată determinarea nivelului de sodiu seric

Analiza pentru determinarea nivelului de sodiu seric este recomandată în caz de:

  • anorexie;
  • senzație de sete persistentă;
  • evaluare medicală de rutină;
  • stări de confuzie, oboseală permanentă și dificultăți de concentrare care nu au o explicație bine stabilită;
  • evaluarea modificărilor în echilibrul hidroelectrolitic, acido-bazic;
  • investigarea funcției renale;
  • investigarea funcției glandelor suprarenale;
  • monitorizarea activității neuromusculare;
  • urmărirea pacienților cu tratament diuretic;
  • deshidratare;
  • intoxicație cu apă.

Un nivel de sodiu seric prea mare sau prea mic dă aproape întotdeauna simptome specifice. Ca urmare a unui astfel de dezechilibru pot apărea, în multe cazuri, dureri de cap, greață, crampe musculare, stări de oboseală, probleme de respirație, diaree, micționare insuficientă, insomnie și stări de confuzie.

Procedura recoltare

Analiza nu necesită pregătiri speciale, se realizează dintr-o probă de sânge recoltată a jeun (pe nemâncate), într-un vacutainer fără anticoagulant, cu sau fără gel separator. Nivelul de sodiu poate fi determinat și din urină.

Interpretare rezultate

Pentru sodiu seric, valorile de referință* sunt stabilite în funcție de vârstă:

Vârsta Valori mmol/L
0 - 30 zile 133 - 146
30 - 365 zile 139 - 146
1 - 16 ani 138 - 145
16 - 140 ani 136 - 145

*Valorile de referință sunt date de aparatură, de metoda de lucru și de reactivii utilizați, iar aceste valori pot să difere de la un laborator la altul.

Interferențe și limite

Rezultate care indică un nivel de sodiu fals scăzut pot fi întâlnite la pacienții cu hiperlipidemie şi hiperproteinemie, precum şi din cauza hemolizei serului. Traumatismele recente, intervențiile chirurgicale sau șocul pot determina un nivel de sodiu mărit, deoarece fluxul sanguin renal scade.

Renina şi angiotensina stimulează secreția aldosteronului care determină reabsorbţia renală a sodiului. Un nivel de sodiu seric crescut sau scăzut poate să apară și ca urmare a administrării unui tratament medicamentos.

O cauză de respingere a probei o reprezintă specimenul hemolizat.

Valori scăzute

Un nivel de sodiu seric scăzut poate avea drept cauză:

  • consum de diuretice;
  • acidoză tubulară renală;
  • boala Addison;
  • insuficiență suprarenală;
  • pierderi extrarenale de sodiu şi apă (arsuri, pancreatită, vărsături, diaree, transpirație excesivă, pierderi de sânge, obstrucție intestinală);
  • pielonefrită;
  • insuficiență cardiacă congestivă;
  • acidoză metabolică;
  • diureză osmotică;
  • hiperplazie adrenal congenitală (CAH);
  • edeme;
  • ascite în insuficiență cardiacă cronică;
  • diabet zaharat;
  • ciroză hepatică;
  • insuficiență hepatică;
  • sindrom nefrotic;
  • malnutriție;
  • hipotiroidism;
  • porfirie;
  • polidipsie psihogenică;
  • producție excesivă de ADH;
  • cetonurie;
  • malabsorbţie.

Valori crescute

Un nivel de sodiu seric crescut poate avea drept cauze:

  • deshidratare;
  • boala Cushing;
  • hiperaldosteronism;
  • aport excesiv de sodiu (alimentar sau medicamentos);
  • sindromul Cohn;
  • comă;
  • traheobronşită;
  • cauze gastrointestinale (vomă, diaree);
  • cauze cutanate (arsuri, transpiraţie excesivă);
  • diabet insipid;
  • posttraumatisme cauzate de tumori, chisturi, TBC, sarcoidoză;
  • insuficicenţă renală şi alte cauze renale (diureză osmotica, diureză postobstructivă, poliurie, necroză tubulară acută).

Un nivel de sodiu seric mărit este întâlnit des și la vârstnicii care nu se pot îngriji singuri și la copiii mici care nu primesc o cantitate de apă suficientă, precum și la pacienții internați care au pierderi de lichide și care au senzația de sete alterată.

Bibliografie

  1. Ackerman, George L. “Serum Sodium.” Nih.gov, Butterworths, 2016, www.ncbi.nlm.nih.gov/
  2. Braun, Michael M, et al. “Diagnosis and Management of Sodium Disorders: Hyponatremia and Hypernatremia.” American Family Physician, vol. 91, no. 5, Mar. 2015, pp. 299–307, www.aafp.org/
  3. Bello, Nicholas T., and Dushyant Kshatriya. “Central Nervous System Stimulants and Drugs That Suppress Appetite.” Side Effects of Drugs Annual, 2019, pp. 1–11, www.sciencedirect.com/, 10.1016/bs.seda.2019.10.001.
  4. Lee, Sohyae, et al. “Serum Sodium in Relation to Various Domains of Cognitive Function in the Elderly US Population.” BMC Geriatrics, vol. 21, no. 1, 24 May 2021, www.bmcgeriatr.biomedcentral.com/, 10.1186/s12877-021-02260-4

Solicită o programare

Alege opțiunea de a te programa online, simplu și rapid, prin intermediul formularului de programare.

femeie fericita care lucreaza folosind mai multe dispozitive pe un birou la domiciliu