Analize de sânge recomandate în primii ani de viață ai copilului

Mama și copilul
02 Noiembrie 2022
Autor: Echipa medicală MedLife
analize de sange recomandate in primii ani de viata ai copilului

Când și de ce sunt necesare analizele de sânge în cazul copiilor

Așa cum pentru adulți este recomandată efectuarea unui set de analize anual, așa și copiii ar trebui monitorizați periodic. Academia Americană de Pediatrie recomandă ca primul set de analize la copii să fie făcut în jurul vârstei de 1 an, însă există câteva aspecte importante de care părintele trebuie să țină cont. Dacă bebelușul aflat la diversificare nu consumă suficientă carne sau cereale ori consumă cu dificultate mâncare solidă și preferă laptele, este recomandată o testare înaintea vârstei de 1 an, pentru a fi sigur că nu există semne de anemie. De aceea, cel mai indicat, în cazul copiilor, este ca setul de analize periodic să fie făcut la recomandarea medicului pediatru care va ține cont și de istoricul familial. De asemenea, un pachet medical de prevenție pentru bebeluși poate fi o opțiune bună în acest moment.

Efectuarea unei analize la bebeluși presupune recoltarea unei probe de sânge pentru a fi testată în laborator şi pentru a ajuta la depistarea posibilelor afecțiuni de care cei mici suferă.

Locul și metoda de recoltare a probei de sânge este diferită în funcție de vârsta copilului. Călcâiul este principalul loc de unde se recoltează sânge la bebeluşi. De asemenea, analizele de sânge la copii se pot face și din deget, în timp ce la copiii mai mari prelevarea se face din plica cotului, ca la adulți.

Cele mai frecvente analize de sânge recomandate în primii ani de viață

După naștere, tuturor nou-născuților li se prelevează sânge din călcâi pentru a evalua funcția tiroidiană și fenilcetonuria. Suplimentar, se pot recolta analize de sânge pentru evaluarea stării de sănătate a copilului, inclusiv pentru screeningul metabolic extins.

Având în vedere creșterea și dezvoltarea accelerată a bebelușului în primul an de viață, pentru evaluarea raportului dintre aportul alimentar și necesitățile pentru creștere și dezvoltare se recomandă efectuarea unui set de analize încă de la vârsta de 1 an. Sunt și cazuri când aceste testări atât de timpurii nu sunt necesare, iar primul set de analize se va face în jurul vârstei de 3 ani. Iată ce analize se recomandă la copii:

Hemograma (sau hemoleucograma)

Hemograma indică nivelul de hemoglobină, leucocite și trombocite din sânge şi oferă medicului informații despre diferite infecții.

Sideremia

Determinarea sideremiei ajută la formularea diagnosticului de anemie. La copii, necesarul de fier este crescut în primii doi ani de viață și în adolescență.

Feritina

Analiza feritinei ajută medicul să identifice dacă metabolizarea fierului este corectă şi este folosită în cadrul testelor de screening preventive, unde monitorizarea depozitelor de fier este esențială.

TGO

Determinarea TGO este esenţială în diagnosticul și prevenirea mai multor afecțiuni, printre care unele cardiace, renale, hepatice sau musculoscheletale.

TGP

Este o analiză specifică ficatului prin care se examinează valorile TGP pentru diagnosticarea corectă și identificarea soluțiilor de monitorizare a maladiilor hepatice, împreună cu analiza enzimei TGO (aspartat-aminotransferaza).

Creatinina și ureea

Cele două analize au un rol important în depistarea afecțiunilor renale.

Vitamina D, calciu și fosfataza alcalină

Determinarea valorilor de vitamină D, calciu şi fosfatază alcalină sunt analize esenţiale pentru diagnosticul de rahitism în cazul copiilor.

Proteina C reactivă

Testarea proteinei C reactive se realizează pentru diferențierea infecțiilor virale de cele bacteriene şi pentru confirmarea sau infirmarea inflamației.

Glicemia

Determinarea glucozei serice (glicemiei) este recomandată pentru diagnosticul și monitorizarea diabetului zaharat. În cazul în care un membru al familiei are diabet zaharat, atunci este indicată efectuarea unei analize pentru hemoglobină glicozilată anual.

La copiii ai căror mame au probleme cunoscute de tiroidă, este recomandată și o analiză de TSH, iar la cei cu istoric familial de boli cardiovasculare de la vârste fragede și o testare a nivelului de colesterol. În cazul copiilor cu obezitate, se testează suplimentar, pe lângă colesterolul total (LDL, HDL) și trigliceridele.

Cum îl pregătești pe cel mic pentru recoltare

Dincolo de setul de analize de sânge recomandat de medicul pediatru, cooperarea cu cel mic este un factor extrem de important în procesul de recoltare. De aceea este esențial ca părintele să aibă răbdare și să îi explice copilului ce presupune procedura de recoltare a sângelui, cât durează și dacă este dureroasă.

Exemplificarea cât mai detaliată a senzațiilor pe care le va simți în timpul recoltării, de exemplu senzația de strângere prin aplicarea garoului, intensitatea înțepăturii și durata recoltării ajută copilul să aibă un orizont de așteptare și îi scade teama în fața procedurii necunoscute.

Dacă este necesar, părinții pot însoți copilul în cabinetul de recoltare, dar fără a interfera cu indicațiile asistentelor. În acest fel, copilul va deveni mai cooperant.

Totodată, promisiunea unei recompense ulterioare pentru curaj poate funcționa și poate muta atenția celui mic de la teama de ac la beneficiul promis.

De asemenea, unele analize de sânge presupun o pregătire a copilului, precum respectarea unei pauze alimentare. Toate aceste indicații le veți primi de la medicul pediatru. De altfel, tot el este cel care vă poate răspunde la orice întrebare sau neclaritate pe care o aveți cu privire la pregătirea copilului pentru recoltarea analizelor de sânge.

Bibliografie

  1. “How to Prepare Your Child for a Lab Test.” Medlineplus.gov, 2020, https://medlineplus.gov
  2. “Blood Test: Basic Metabolic Panel (BMP) (for Parents) - Nemours KidsHealth.” Kidshealth.org, 2022, https://kidshealth.org

Solicită o programare

Aici puteți să solicitați o programare pentru serviciile noastre de oriunde vă aflați, fără telefon și fără vizită în clinică. 

Analizele cu billet de trimitere în decontare cu Casă de Asigurări de Sănătate se recoltează doar în baza unei programări prealabile.


Pasul 1

Detaliile Pacientului



Pasul 2

Detaliile Programării