Limfocite scăzute: cauze, simptome, tratament

Ce sunt și ce rol au limfocitele în organism

Limfocitele reprezintă un subtip al leucocitelor (constituie 20-40% din numărul total de celule albe din sânge) și sunt responsabile de imunitatea organismului, ajutându-l să lupte împotriva substanțelor străine, precum virusuri, bacterii sau celule tumorale.

Limfocitele sunt produse în măduva osoasă și se găsesc în sânge și în țesutul limfatic; sunt de trei tipuri:

• limfocitele T (călătoresc spre timus): 75%;
• limfocitele B (în măduva osoasă): 20%;
• limfocitele NK (natural killer): 5%.

Atunci când aceste proporții cresc, apare un număr mai mare de limfocite (limfocitoză); dacă numărul lor scade, apare așa numita limfopenie.

În ambele situații, cauzele pot fi variate: de la boli autoimune, infecții virale, administrarea unor anumite medicamente sau cancere.

Cele trei tipuri de limfocite au funcții diferite în organism, astfel:

• limfocitele T: distrug celulele proprii ale organismului (celule canceroase sau cele care conțin virusuri);
• limfocitele B: sunt celule care produc anticorpi, care vor ataca și distruge celulele stăine organismului (bacterii, virusuri și toxine); acestea produc anticorpi specifici, care se potrivesc perfect cu antigenele prezente pe suprafața bacteriilor pentru a le distruge;
• limfocitele NK: ucid direct și rapid celulele tumorale și pe cele infectate cu virusuri.

Toate aceste tipuri de limfocite produc citokine, care sunt proteine mici importante în răspunsurile sistemului imunitar, inflamație și infecție.

Valorile normale ale limfocitelor pot să difere, în funcție de vârsta pacientului, rasă, sex, mediu și stil de viață. Ele sunt determinate printr-o analiză simplă de sânge, numită hemoleucogramă completă (cu formulă leucocitară). De asemenea, printre alte teste ce pot fi efectuate în legătură directă cu modificarea numărului de limfocite, amintim frotiul de sânge periferic (examinarea sângelui la microscop - arată numărul, dimensiunile, aspectul limfocitelor), puncția aspirativă sau biopsia osteomedulară (la fel ca și frotiul de sânge periferic, arată numărul, dimensiunile, aspectul limfocitelor, însă la nivelul măduvei osoase); se pot efectua și teste pentru detecția unor infecții sau inflamații.

La adulți, valorile normale ale limfocitelor sunt cuprinse între 1000-4800 limfocite/microlitru de sânge. Copiii sub doi ani au valori mai ridicate, în mod normal, între 3000-9500/microlitru, iar în jurul vârstei de șase ani, limita inferioară scade până la 1500/microlitru. La bebeluși, valoarea limfocitelor trebuie să depășească, în general, 9000/microlitru, iar rata limfocitară este în primele patru zile de la naștere, de 35%; ulterior, în următoarele trei zile, crește la 30-50%. De la opt zile până la șase ani, rata limfocitară va fi între 25-55%, cu un maximum între vârsta de unu - doi ani.

În timpul sarcinii, numărul limfocitelor este mai scăzut în trimestrul întâi și al doilea și crește în trimestrul al treilea.

Care sunt cauzele limfocitelor scăzute

Limfocitele scăzute sau limfopenia reprezintă, de obicei, o problemă temporară. Tulburarea poate apărea după o răceală sau după alt tip de infecție, ori poate fi determinată de exerciții intense, stres puternic sau malnutriție.

Există cazuri în care limfocitele sunt scăzute în diverse boli rare (ataxia-telangiectasia), boli neurologice (scleroza multiplă), boli autoiumune, boli infecțioase sau infecția cu HIV (SIDA). Alte cauze pentru care poate apărea limfopenia sunt efectele secundare ale diverselor medicamente. Cele mai frecvente cauze de limfopenie rămân malnutriția și infecția HIV.

Limfopenia poate fi acută, cauzată de:

• infecții virale acute (gripă, hepatite);
• post alimentar sau malnutriție;
• stres excesiv;
• administrarea corticoterapiei;
• chimioterapie sau radioterapie.

Limfopenia cronică se întâlnește în:

• infecția cu HIV;
• tuberculoză;
• boli autoiumne (lupus eritematos sistemic, poliartrita reumatoidă, miastenia gravis);
• limfoame Hodgkin sau non-hodgkin, ori leucemii;
• boli ale sângelui, precum anemia aplastică.

Limfopenii permanente se descriu în diverse sindroame:

• DiGeorge (lipsa unei porțiuni din cromozomul 22 - apar defecte congenitale, sistem imunitar disfuncțional, nivel scăzut al calciului cu dezvoltare încetinită);
• Wiskott-Aldrich (frecvent la bărbați, anomalii ale funcționării sistemului imunitar, eczemă, tulburări de coagulare - aceste persoane pot dezvolta frecvent boli autoimune, precum artrita reumatoidă, vasculita sau anemia hemolitică);
• Louis-Bar (ataxia-talangiectazia - afectarea sistemului nervos, sitemului imunitar și alte părți ale corpului; apar diverse mișcări necontrolate ale membrelor, mușchilor, infecții repetate, telangiectazii - dilatații venoase ale venelor mici. Aceste persoane pot avea un risc crescut de a dezvolta leucemii sau limfoame).

Alte cauze pot fi regăsite în:

• tulburările alimentare (anorexie, boli gastrointestinale - malabsorbție de nutrienți: amiloidoză, boală celiacă, boală inflamatorie intestinală, deficit de zinc, etc.);
• utilizarea diverselor tipuri de medicamente;
• consumul de alcool;
• stresul;
• afecțiuni rare (cauze necunoscute, precum limfocitopenia idiopatică T4).

Care sunt opțiunile de tratament

Există cazuri ușoare de limfopenie, care nu necesită tratament, însă în cazurile mai severe, opțiunile terapeutice pot include:

• oprirea tratamentelor care au dus la scăderea numărului de limfocite;
• tratamentul infecției virale sau bacteriene (de la caz la caz, antivirale sau antifungice, tratamente antibiotice sau antiparazitare);
• administrarea unor tratamente cu imunoglobuline (gamma globuline) pentru prevenirea infecțiilor (în anumite imunodeficiențe sau sindroame);
• transplant de celule stem pentru cazurile de limfopenie moștenite.

Afecțiuni asociate cu limfocitele scăzute

Există o serie de afecțiuni care au, în general, legătură cu nivelul scăzut de limfocite:

• infecția HIV;
• tuberculoza;
• bolile autoimune;
• sindromul DiGeorge;
• sindromul Wiskott-Aldrich;
• ataxia-talangiectazia (sindromul Louis-Bar);
• malnutriția.