Monocite crescute: cauze, simptome, tratament

Ce sunt și ce rol au monocitele în organism

Monocitele sunt un tip de globule albe (leucocite), ce au rol în protecția organismului în fața infecțiilor, distrugând astfel germenii și eliminând celulele infectate. Monocitele reprezintă 1-10% din totalul de leucocite, ceea ce înseamnă o valoare cuprinsă între 0 și 1000/ microL de sânge.

Producția monocitelor are loc în măduva osoasă (țesutul spongios din interiorul oaselor, responsabil de producerea celulelor sanguine); de acolo, acestea ajung în sânge, unde circulă timp de aproximativ una – trei zile, pentru ca apoi să pătrundă în țesuturi, unde se transformă în macrofage sau celule dendritice, care luptă cu infecțiile și îndepărtează celulele infectate, îmbătrânite, moarte sau alterate.

Funcția fundamentală a monocitelor este fagocitoza, adică capacitatea de a asigura mecanismele de apărare anti-infecțioasă și de a curăța organismul de corpi străini sau de propriile celule, dacă sunt alterate.

Monocitele mai joacă un rol important în cadrul răspunsului imun al organismului, unde funcționează ca „prezentator” al antigenului către limfocitele T (alt tip de leucocite), ca parte a răspunsului imun adaptativ; acest răspuns imun este specific, îndreptat împotriva unui anumit antigen.

Monocitele au capacitatea de a interveni și în reacțiile inflamatorii, prin eliberarea unor substanțe numite citokine. Acestea reglează și răspunsul imun înnăscut, care face diferența între structurile self (care aparțin organismului) și cele non-self (străine organismului).

Monocite crescute la copii

În cazul copiilor, o valoare crescută a numărului de monocite se poate înregistra în momentul în care apare un agent care invadează organismul. Cele mai frecvente afecțiuni medicale care duc la apariția monocitozei sunt:

• infecțiile de origine virală, bacteriană și parazitară (ex: mononucleoză infecțioasă, bruceloză, ascardioză, toxoplasmoză);
• afecțiunile hematologice (ex: Limfom Hodgkin, Leucemia mielomonocitară juvenilă);
• afecțiunile autoimune (ex: artrită reumatoidă, lupus eritematos sistemic);
• afecțiunile endocrinologice (ex: sindrom Cushing);
• afecțiunile gastroenterologice inflamatorii.

Monocitoza tranzitorie poate să apară și în context postoperator, după operații de extirpare a polipilor sau a apendicelui, după apariția sau schimbarea dentiției, precum și în procesul de refacere după o infecție.

Monocite crescute la adulți

În cazul adulților, un nivel crescut al monocitelor poate să apară în contextul mai multor afecțiuni, de la posibile infecții până la anumite tipuri de cancere:

• infecții bacteriene:
  • tuberculoză: este o boală contagioasă, potențial fatală, provocată de Mycobacterium Tuberculosis, care afectează cel mai frecvent plămânii; trebuie diagnosticată și tratată la timp, pentru a evita apariția complicațiilor;
  • endocardita infecțioasă: este o boală cardiacă gravă, care apare pe fondul unei alte infecții generalizate, cel mai frecvent produse de Streptococcus Viridans; tratamentul constă în administrarea de antibiotice cu spectru larg, însă, uneori, poate necesita și intervenție chirurgicală, dacă valvele cardiace au fost afectate;
  • bruceloza: este o boală infecțioasă care se transmite de la animal la om, cel mai frecvent prin produse lactate, fiind provocată de Brucella spp;
  • sifilisul: este o afecțiune cu transmitere sexuală, cauzată de infecția cu Treponema Pallidum, care poate duce la complicații grave; cu tratament antibiotic adecvat, se poate vindeca;
  • mononucleoza infecțioasă („boala sărutului”): este o afecțiune produsă de infecția cu Epstein Barr, cu evoluție auto-limitată și care nu necesită administrarea unui tratament antibiotic.
• în timpul recuperării după o infecție;
• afecțiuni autoimune: aceste boli sunt caracterizate prin dereglarea sistemului imunitar, care începe să atace propriile țesuturi; este necesară o evaluare medicală multidisciplinară pentru stabilirea diagnosticului și a modalităților de tratament:
  • lupus eritematos sistemic;
  • artrită reumatoidă;
  • colită ulcerativă;
  • boală inflamatorie intestinală.
• boli maligne (hematologice sau oncologice):
  • leucemie mielomonocitară cronică: este o formă de leucemie caracterizată prin producția în exces de celule sanguine de origine mieloidă, care împiedică producția de celule roșii și trombocite. Afecțiunea se poate evidenția în cadrul unui control de rutină sau în urma unei evaluări medicale, recomandate pe fondul apariției oboselii (din cauza anemiei), a sângerărilor (pe fondul trombocitopeniei) sau a disconfortului abdominal (din cauza creșterii în dimensiuni a splinei);
  • leucemie acută mieloidă: este un tip de leucemie agresivă care este diagnosticată pe baza unor simptome specifice, precum oboseală extremă, sângerări, lipsa poftei de mâncare, scădere în greutate sau febră (care nu apare pe fondul unei infecții); acest tip de leucemie necesită diagnosticare și inițierea unui tratament specific în centre medicale specializate în transplanturi, cu personal medical cu experiență în îngrijirea acestui tip de pacienți;
  • limfom Hodgkin: este o formă de cancer limfatic cu incidență crescută în cazul pacienților tineri, caracterizat frecvent prin apariția unor adenopatii care cresc progresiv în dimensiuni; diagnosticul este stabilit în urma examenului anatomopatologic al unei biopsii ganglionare, iar tratamentul presupune o combinație de chimioterapie și radioterapie, în funcție de stadiul bolii.
• sindroame mieloproliferative cronice: includ leucemia mieloidă cronică, policitemia vera, trombocitemia esențială și metaplazia cu mielofibroză, acestea caracterizându-se prin producția unui număr crescut de celule sanguine, ceea ce poate duce la formarea de cheaguri de sânge. Tratamentul este individualizat, în funcție de tipul de sindrom mieloproliferativ; evoluția acestora este, de obicei, cronică, întinzându-se pe parcursul mai multor ani.

Monocite crescute în sarcină

Pe parcursul sarcinii, nivelul monocitelor poate crește în mod fiziologic (adică normal, ca o reacție inflamatorie de adaptare a organismului) sau secundar contactării unei infecții. Interpretarea valorilor crescute se face, însă, după o evaluare medicală extinsă, la recomandarea medicului curant obstetrician.

Care sunt cauzele monocitelor crescute

Un nivel crescut de monocite (monocitoză) este considerat peste valoarea de 1000/µL. Acesta impune efectuarea unor investigații suplimentare pentru descoperirea cauzei.

Monocitoza poate apărea în cazul unor patologii severe, cum ar fi boli autoimune, boli cardiovasculare sau hematologice, precum și în cazul unei infecții.

O monocitoză tranzitorie poate fi observată în perioada de refacere după o infecție, în cazul unui efort fizic intens, postoperator sau postchimioterapie.

Monocitoza persistentă se caracterizează printr-o durată de cel puțin trei luni cu valori crescute ale monocitelor. Aceasta apare în contextul unei afecțiuni hematologice, precum leucemie mielomonocitară cronică, leucemie mieloblastică acută, sindrom mieloproliferativ cronic, dar și în contextul cancerului de sân, al cancerului ovarian sau al cancerului gastric. Infecțiile cronice, precum tuberculoza, sifilisul, endocardita bacteriană, pot, de asemenea, asocia monocitoza.

Care sunt opțiunile de tratament

Nu există un tratament specific pentru monocitoză. Terapia recomandată este cea pentru afecțiunea asociată cu creșterea numărului de monocite, ceea ce va duce la remiterea bolii.