Hipoxie

Despre hipoxie

Hipoxia este o afecțiune care apare atunci când țesuturile corpului nu primesc suficient oxigen. Se poate manifesta prin simptome ușoare până la severe, în forme acute sau cronice.

Răspunsul la hipoxie variază în funcție de țesut - în timp ce unele țesuturi pot tolera anumite forme ale afecțiunii pentru perioade lungi de timp, altele sunt afectate semnificativ de nivelurile scăzute de oxigen. Hipoxia prelungită poate duce la pierderea conștienței, convulsii, leziuni ale organelor sau chiar deces.

Pentru ca oxigenul să ajungă la celulele din țesuturi, este nevoie de:

• oxigen suficient în aerul inspirat;
• funcționare normală pulmonară pentru a transporta oxigenul către alveole;
• inimă și funcții circulatorii sănătoase pentru a transporta sângele bogat în oxigen către țesuturi;
• suficiente globule roșii pentru a transporta oxigenul;
• celule tisulare capabile să utilizeze oxigenul.

Hipoxia este clasificată în patru tipuri principale, în funcție de cauza de bază sau de procesul fiziologic (organic) afectat:

• hipoxemică: este cel mai frecvent tip, cauzat de nivelul scăzut de oxigen din sânge (hipoxemie), ceea ce face să nu ajungă suficient oxigen la țesuturile și organele vitale ale organismului;
• circulatorie (stagnantă sau ischemică): apare atunci când circulația sanguină deficitară - determinată de funcționarea greșită a inimii, care nu pompează suficient sânge, sau de un blocaj într-un vas de sânge - împiedică livrarea adecvată de oxigen către țesuturile organismului; poate apărea într-o singură zonă sau în tot corpul;
• anemică (hipomică): apare atunci când sângele nu transportă o cantitate suficientă de oxigen din cauza numărului scăzut de globule roșii (anemie); drept urmare, țesuturile nu primesc suficient oxigen pentru a funcționa normal;
• histotoxică: în acest caz, fluxul sanguin este normal și sângele are suficient oxigen, dar celulele din țesuturi nu sunt capabile să utilizeze oxigenul în mod eficient; astfel, o cantitate mare de oxigen poate ajunge în plămâni și în sânge. .

Hipoxia este o afecțiune relativ frecventă, care poate afecta persoane de toate vârstele, în special pe cele care petrec timp la altitudini mari sau au afecțiuni pulmonare, ori cardiace.

Hipoxia nu este același lucru cu hipoximia; în timp ce primul termen se referă la nivelul scăzut de oxigen din țesuturi, cel de-al doilea vizează nivelul redus de oxigen din sânge.

Factori de risc

Hipoxia poate apărea la persoane de toate vârstele, dar există anumiți factori care pot crește riscul:

• boli pulmonare sau cardiovasculare;
• vârsta înaintată (peste 65 de ani);
• fumatul;
• expunerea la altitudini mari;
• expunerea ocupațională la toxine sau substanțe chimice;
• afecțiuni neurologice;
• alte condiții - șoc septic, traumatisme toracice etc.

Diagnosticare

Pentru a diagnostica hipoxia, medicul va analiza istoricul medical al pacientului, va efectua un examen fizic și va solicita teste de diagnostic. Acestea îl pot ajuta să evalueze severitatea hipoxiei și să identifice cauza principală.

Testele de diagnostic utilizate în mod obișnuit pentru hipoxie includ:

• pulsoximetrie: măsoară nivelurile de oxigen din sânge;
• test de gaze sanguine arteriale: un test de sânge care măsoară nivelurile de oxigen și dioxid de carbon din sânge; de asemenea, măsoară nivelurile de acid din sânge, ceea ce poate oferi informații despre funcția pulmonară și renală;
• radiografie toracică: oferă imagini ale toracelui pentru a evalua sănătatea pulmonară, a detecta orice anomalii sau a identifica afecțiuni precum pneumonia sau alte boli pulmonare care pot contribui la hipoxie;
• testul funcției pulmonare: evaluează funcția pulmonară, inclusiv cât de bine inspiră și expiră plămânii aerul și cât de eficient se transferă oxigenul în fluxul sanguin;
• ecocardiogramă: pentru evaluarea funcției cardiace, identificarea oricăror anomalii structurale sau determinarea gradului în care afecțiunile cardiace contribuie la hipoxie;
• electrocardiogramă: măsoară activitatea electrică a inimii, ajutând la evaluarea frecvenței cardiace, a ritmului și a potențialelor anomalii;
• tomografie computerizată sau imagistică prin rezonanță magnetică: oferă imagini detaliate ale creierului, pieptului sau ale altor zone ale corpului pentru a ajuta la determinarea cauzei hipoxiei.

Prevenție

Hipoxia apare adesea pe neașteptate și poate fi dificil de prevenit. Deși nu este întotdeauna posibil, anumite măsuri pot ajuta la reducerea riscului de episoade hipoxice:

• gestionarea afecțiunilor medicale: respectarea planului de tratament pentru boli respiratorii sau cardiovasculare poate ajuta la prevenirea exacerbărilor sau complicațiilor;
• luarea unor măsuri de precauție la altitudini mari: aclimatizarea treptată pentru a oferi corpului timp să se adapteze la nivelurile reduse de oxigen; hidratarea corespunzătoare și evitarea exercițiilor fizice intense până când corpul se obișnuiește la altitudinea mai mare;
• respectarea instrucțiunilor de siguranță: în cazul utilizării anumitor echipamente sau a implicării în activități care pot compromite aportul de oxigen, cum ar fi scufundările sau lucrul în medii cu risc ridicat, este obligatorie respectarea instrucțiunilor de siguranță și de utilizare corectă a echipamentului.