medici analizand fisa medicala a unui pacient cu Prurit

Prurit

Alte denumiri: Mâncărimea pielii

Descoperă informații utile despre prurit: de la cauze, factori de risc, simptome, diagnosticare, până la metode de tratament și de prevenție.

Pentru recomandări personalizate, solicită o programare la un medic din Sistemul Medical MedLife.

Despre prurit

Pruritul este termenul medical pentru senzația de mâncărime. Este definit ca o senzație particulară, întâlnită exclusiv la nivelul pielii, care determină necesitatea imperioasă de scărpinare. Mâncărimea poate provoca disconfort și frustrare, iar în cazuri severe poate duce la tulburări de somn, anxietate și depresie.

Gratarea constantă pentru a obține ameliorare poate deteriora pielea (conducând la excoriații și lichenificare) și poate reduce eficacitatea acesteia ca barieră de protecție majoră. Pruritul este adesea un simptom al unui proces de boală subiacent, cum ar fi o problemă a pielii, o boală sistemică sau impulsuri nervoase anormale.


Tipuri de prurit

Pruritul poate fi clasificat, în funcție de suprafața cutanată afectată, în prurit generalizat și prurit localizat.


Pruritul generalizat

Acesta poate fi determinat de boli dermatologice (dermatită atopică, eczemă, lichen plan, urticarie, epizoonoze, dermatită herpetiformă, boli buloase etc.), boli interne (insuficiență renală, afecțiuni biliare obstructive, afecțiuni endocrinologice sau hematologice, cancere, afecțiuni neurologice și psihice) sau factori externi (modificări de temperatură, umiditate, agenți iritanți etc.).


Pruritul localizat

Este produs de obicei de factori externi (fizici, chimici, infecțioși). Poate apărea în asociere cu o erupție cutanată primară (de exemplu, o dermatită) sau poate apărea din cauza hipersensibilității nervilor pielii (prurit neuropatic).

Pruritul neuropatic se datorează compresiei sau degenerării nervilor din piele, pe drumul către coloana vertebrală sau în coloana vertebrală în sine. Mâncărimea neuropatică este uneori asociată cu transpirație redusă sau absentă în zona afectată a pielii.

Localizarea topografică sugerează etiologia: regiunea scalpului (dermatită seboreică, păduchi, micoze, dermatite de contact), regiunea feței (dermatită de contact, fotodermatoză, dermatită seboreică), regiunea trunchiului (boala Grover, notalgia parestetică, micoze), mâini (pompholyx, dermatită de contact iritantă și/sau alergică), regiunea anogenitală (infecție vulvovaginală cu Candida albicans, lichen scleros, dermatite de contact, parazitoze, diaree cronică), picioare (eczeme venoase, tinea pedis). Scărpinatul poate duce la lichen simplex, prurigo sau prurigo nodularis.

Pruritul

Cauze

Pruritul tegumentar poate fi produs de o varietate mare de stimuli, cei mai importanți fiind: stimulii fizici (atingeri superficiale, modificări de temperatură), chimici (histamine, kinine, peptide opioide, neuropeptide, prostaglandine) și emoționali.

Calea nervoasă de transmitere a senzației de prurit nu este specifică, ci coincide cu calea de transmitere a stimulilor dureroși, tactili și termici. Legătura pruritului cu durerea este controversată, unii autori susținând că pruritul nu este decât o senzație subliminală de durere, în timp ce alții îl consideră o modalitate senzorială distinctă.

Se știe că opioidele modulează senzația de prurit, atât la nivel periferic, cât și central. Stimularea receptorilor cu opioizi accentuează pruritul, în timp ce stimularea receptorilor kappa și blocarea receptorilor nu suprimă pruritul.


Cauze organice

Pruritul renal poate apărea la pacienții cu insuficiență renală cronică (IRC) și este cel mai adesea observat la pacienții care primesc hemodializă (HD). Acest termen este sinonim cu pruritul uremic. Totuși, afecțiunea nu se datorează nivelurilor crescute ale ureei serice. Substanța pruritogenă reală nu a fost încă identificată.

Pruritul colestatic - colestaza sau scăderea/oprirea fluxului de bilă este asociată cu prurit. Se credea că depunerea sărurilor biliare în piele provoacă în mod direct un efect pruritogen, dar această teorie s-a dovedit incorectă.

Pruritul în sarcină este, de regulă, cauzat de colestaza de sarcină, o afecțiune care se manifestă în general în al treilea trimestru. Gravidele vor simți mâncărime severă la nivelul mâinilor și picioarelor.

Pruritul hematologic - fierul este un factor critic în multe reacții enzimatice. Deși deficiența de fier nu s-a dovedit a fi o cauză a pruritului, poate contribui printr-o varietate de căi metabolice. Pacienții cu prurit și deficit de fier pot să nu fie anemici; această observație sugerează că pruritul poate fi legat de fier și nu de hemoglobină.

Pruritul endocrin - hipertiroidismul a fost asociat cu prurit. Excesul de hormon tiroidian poate activa kininele din metabolismul tisular crescut sau poate reduce pragul de mâncărime ca urmare a căldurii și vasodilatației. Hipotiroidismul este, de asemenea, implicat, deoarece pruritul este probabil secundar xerozei.

Diabetul zaharat este o altă cauză posibilă, dar legătura de cauzalitate rămâne nedovedită. Anomaliile metabolice, disfuncția autonomă, anhidroza și neuropatia diabetică pot contribui.

Malignități - numeroase rapoarte au legat pruritul de aproape orice tip de malignitate. S-a sugerat că eliberarea de toxine și sistemul imunitar joacă un rol în pruritul asociat malignității. Pruritul cronic, fără modificări asociate ale pielii, este un factor de risc pentru apariția unor malignități hematologice și ale căilor biliare nediagnosticate.


Cauze cutanate

Xeroza - pruritul asociat xerozei se caracterizează prin mâncărime în zonele de piele uscată, solzoasă. Xeroza este o cauză frecventă de prurit la adulții în vârstă. Simptomele apar adesea la nivelul extremităților inferioare. Xeroza severă poate precipita, de asemenea, dezvoltarea dermatitei pruriginoase, eczematoase.

Factorii de risc pentru xeroză includ vârsta înaintată, îmbăierea frecventă și temperaturile ambientale ridicate cu umiditate relativ scăzută, cum ar fi mediul produs de încălzirea locuinței în timpul iernii.

Eczemele - dermatita eczematoasă (ex: dishidroza) se poate manifesta sub formă de plăci inflamatorii. Cauzele comune includ dermatita atopică și dermatita de contact.

Dermatita atopică - pruritul este simptomul distinctiv al dermatitei atopice, o afecțiune cutanată cronică, pruriginoasă, inflamatorie. Implicarea pielii reflectă adesea o distribuție caracteristică (de exemplu, suprafețe de flexie la copiii mai mari și la adulți; suprafețele feței, scalpului și extensoarelor la sugari).

Debutul dermatitei atopice este adesea în copilărie, iar persoanele afectate au frecvent antecedente familiale de boală alergică și alte caracteristici asociate. Aloknezia, un fenomen în care un stimul normal inofensiv (de exemplu, transpirație, contact cu lâna) induce mâncărime, este o caracteristică proeminentă.

Un ciclu vicios de mâncărime-zgâriere, în care vătămarea pielii din cauza zgârieturilor stimulează pruritul, poate apărea și în dermatita atopică.

Dermatita de contact - dermatita de contact se referă la orice dermatită care rezultă din contactul dintre o substanță și piele. Dermatita poate fi alergică sau iritantă. În dermatita alergică de contact, declanșatorul induce un răspuns imunitar, în timp ce în dermatita de contact iritantă, declanșatorul în sine dăunează direct pielii.

Urticaria - este o afecțiune comună, acută sau cronică, intens pruriginoasă. Urticaria poate rezulta din alergie, contacte fizice sau boli sistemice.

Tulburări papuloscuamoase - pruritul este o caracteristică a multiplelor tulburări papuloscuamoase, cum ar fi psoriazisul, lichenul plan, pitiriazisul rubra pilaris și altele.

Infecții și infestări - infecțiile și infestările cutanate sunt cauze frecvente de prurit la copii și adulți. Cauzele infecțioase des întâlnite includ infecțiile dermatofite (de exemplu, tinea cruris, tinea pedis, tinea capitis) și foliculita, care se prezintă cu papule și pustule inflamate pe bază foliculară.

Infestările cutanate obișnuite, care au ca prurit caracteristica predominantă, includ infestarea cu acarienii scabiei și pediculoza capitis, corporis sau pubis. Pruritul în scabie se datorează unui răspuns de hipersensibilitate întârziat la proteinele acarienilor.

Pruritul în pediculoză este cauzat de o reacție de hipersensibilitate întârziată la saliva păduchilor. Scabia este asociată cu prurit sever, care de obicei se agravează seara și noaptea și poate continua câteva săptămâni după eradicarea parazitului. Pruritul poate rezulta și din alte mușcături de artropode.

Afecțiuni secundare ale pielii - scărpinatul sau frecarea pielii pruriginoase duce la modificări ale aspectului pielii în afecțiuni precum lichen simplex cronic și prurigo nodularis.

Lichen simplex cronicus descrie dezvoltarea plăcilor lichenificate (piele îngroșată, cu semne accentuate) și excoriații din scărpinarea excesivă a pielii, și este adesea observată în situația dermatitei atopice, a formelor neuropatice de prurit sau a psihopatologiei. Locurile obișnuite de implicare includ scalpul, gâtul, antebrațele extensoare, scrotul și picioarele inferioare.

Prurigo nodularis este o afecțiune caracterizată prin dezvoltarea mai multor noduli fermi, pruriginoși, într-o distribuție simetrică, care apare în cadrul pruritului cronic, adesea la pacienții cu antecedente de dermatită atopică.

Cicatrici - cicatricile arsurilor sunt frecvente atât la copii, cât și la adulți, și sunt asociate cu prurit semnificativ. Cheloizii sunt adesea asociați cu prurit la periferia cheloidului.

Altele - pruritul este o trăsătură caracteristică a bolilor autoimune cu vezicule, cum ar fi pemfigoidul bulos și dermatita herpetiformă, precum și alte tulburări multiple, cum ar fi mastocitoza cutanată.

Factori de risc

Vârsta, sexul și alți factori demografici pot influența riscul de prurit.


Vârsta înaintată

Pruritul este frecvent la adulții în vârstă. Pielea uscată (xeroza) este probabil cea mai frecventă cauză de prurit la această populație. Cauze suplimentare frecvente pentru prurit la adulții în vârstă sunt modificările neuropatice și imunosenescența (modificări ale sistemului imunitar asociate cu vârsta).

Pruritul la adulții în vârstă poate rezulta și din cauze de prurit care afectează și populația generală, cum ar fi dermatita atopică, alte boli inflamatorii ale pielii, scabie și boli sistemice.

Mâncărimea idiopatică la adulții în vârstă, denumită uneori, în mod inadecvat, prurit senil, prezintă o provocare diagnostică și terapeutică. Modificările legate de vârstă ale fibrelor nervoase și pierderea aportului din fibrele dureroase care conduc la dezinhibarea centrală a mâncărimii pot juca un rol în pruritul altfel inexplicabil.


Sexul

Sexul influențează susceptibilitatea la anumite forme de prurit. De exemplu, pruritul vulvar este un simptom comun la femei, care poate apărea ca o caracteristică a unei game largi de afecțiuni cutanate.

Pruritul vulvar la femeile prepubertale este adesea secundar dermatitei de contact iritative, dermatitei atopice, psoriazisului sau lichenului scleros, deși alte tulburări, cum ar fi oxiuri sau infecție streptococică, pot provoca, de asemenea, acest simptom și la copii.

Femeile de vârstă reproductivă cu prurit vulvar suferă, cel mai propabil, de candidoză vulvovaginală, dermatită de contact alergică sau iritantă, lichen simplex cronic, psoriazis sau lichen scleros. Femeile aflate în postmenopauză sunt deosebit de susceptibile la prurit vaginal din cauza vulvovaginitei atrofice, a lichenului scleros, a dermatitei de contact iritante sau a carcinomului vulvar cu celule scuamoase.


Rasa/etnia

Rasa sau etnia pot influența susceptibilitatea la mâncărime din cauza variației prevalenței tulburărilor pruriginoase în rândul diferitelor populații.


Alți factori

Graviditatea, statusul alergic, afecțiunile endocrinologice și imunologice reprezintă alți factori de risc implicați în apariția pruritului.

Simptome

Pruritul reprezintă un simptom al unei afecțiuni cutanate, care la momentul examinării nu se manifestă prin leziuni specifice. Semnele clinice pot fi greu decelabile, probabil limitate la o arie redusă.

Nu există semne specifice ale pielii asociate cu prurit, în afară de urmele de zgârieturi (excoriații) și semnele stării de bază. Gratarea (scărpinarea) persistentă poate duce la lichenificare (piele îngroșată, lichen simplex), papule și noduli de prurigo.

Examenul fizic ajută la diferențierea între cauzele sistemice ale pruritului și afecțiunile dermatologice primare. Atunci când boala sistemică stă la baza pruritului, pacienții pot avea piele cu aspect normal sau leziuni secundare, cum ar fi excoriații, noduli sau papule, lichen simplex cronic sau semne ale unei infecții bacteriene secundare.

Pacienții pot avea semnul fluturelui, care este o zonă de hipopigmentare relativă sau piele normală pe mijlocul spatelui în combinație cu zone de hiperpigmentare postinflamatoare în locații accesibile mâinilor pacientului.

Pruritul 1

Diagnosticare

Primii pași în evaluarea unui pacient cu mâncărime sunt istoricul medical și examinarea. Un istoric amănunțit ajută medicul specialist să identifice simptomele constituționale care pot releva o boală sistemică subiacentă.

O examinare atentă poate stabili cauzele dermatologice ale mâncărimii (de exemplu scabie, lichen simplex, pemfigoid) sau dovezi ale modificărilor cronice ale pielii legate de mâncărime. În cauzele dermatologice ale pruritului, leziunile cutanate primare vor sugera de obicei diagnosticul.

Pacienții fără leziuni cutanate primare și cu puține dovezi de grataj cronic ar trebui investigați pentru cauze sistemice, neuropatice și psihogene. Grupul de investigații ar putea include: hemoleucogramă completă, teste ale funcției renale, teste ale funcției hepatice, teste ale funcției tiroidiene, viteza de sedimentare a eritrocitelor, radiografia toracică, serologia HIV etc.

Tratament

Pacienților trebuie să li se ofere o explicație clară a bolii lor și a relației acesteia cu pruritul. Aceștia trebuie învățați cum să gestioneze xeroza (uscăciunea pielii), deoarece această afecțiune poate agrava pruritul.

Instrucțiunile ar trebui să includă menținerea unei bune hidratări a pielii și evitarea scăldării excesive în apă fierbinte sau a umidității ambientale scăzute, cât și utilizarea de săpunuri alcaline și evitarea expunerii la țesături iritante.

În tratamentul pruritului se recomandă respectarea următoarelor reguli:

  • Evitați dușurile sau băile fierbinți. Folosiți apă călduță pentru baie.
  • Folosiți un gel de spălare ușor, uleiat sau cremos pentru a face baie.
  • Aplicați o loțiune hidratantă pe piele după baie.

O loțiune cu mentol poate fi aplicată de mai multe ori pe zi pentru a calma mâncărimea. Un antihistaminic în doză mică poate fi luat de mai multe ori pe zi pentru mâncărime.

Ciclul mâncărime-gratare ar trebui să fie discutat, iar pacienții ar trebui încurajați să aplice comprese reci și să reziste la îndemnul de a se scărpina. Ar trebui discutată reducerea sau eliminarea factorilor stresanți, deoarece stresul pare să agraveze mâncărimea.

Pacienții ar trebui să fie conștienți de faptul că psihiatrii, asistenții sociali și consilierii sunt disponibili pentru a-i ajuta să facă față problemelor create de prurit. La pacienții cu prurit sever pot apărea privarea de somn și ideea suicidară.

Femeile cu colestază intrahepatică netratată a sarcinii, care începe înainte de 33 de săptămâni de gestație, au rate crescute de nașteri premature.

Tratamentul pentru pruritul bolii sistemice variază în funcție de etiologia subiacentă. Noile terapii se bazează pe progrese în înțelegerea mecanismelor care provoacă pruritul. Cu toate acestea, fără eradicarea bolii sistemice de bază, tratamentul este adesea paliativ în cel mai bun caz și poate fi frustrant atât pentru pacient, cât și pentru medic.

Anumite terapii, cum ar fi antihistaminicele și emolienții, oferă beneficii marginale. Cu toate acestea, ar trebui încercate datorită costului redus și a potențialului lor de a oferi ajutor. Antihistaminicele sedative pot fi eficiente la pacienții cu prurit nocturn. Deși ele sunt parțial eficiente în tratarea pruritului cauzat de boli sistemice, efectul este de obicei marginal, iar ameliorarea este nesatisfăcătoare.

Prevenție

Mâncărimea pielii poate fi prevenită folosind zilnic creme emoliente (împotriva uscării pielii), hidratând pielea după fiecare duș, folosind creme cu protecție solară (pentru a preveni deteriorarea pielii și arsurile solare) și făcând duș cu apă călduță, folosind un săpun care nu va dăuna pielii și nu va provoca iritații.

Totodată, se recomandă reducerea utilizării țesăturilor sintetice și a lânii. Utilizarea unui umidificator pentru controlarea mediului înconjurător din casă poate fi de ajutor.

Bibliografie

  1. Thyssen, J.P., et al. “Ichthyosis Vulgaris: The Filaggrin Mutation Disease.” British Journal of Dermatology, vol. 168, no. 6, 6 May 2013, pp. 1155–1166, https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov, 10.1111/bjd.12219
  2. Brown, Sara J., and W.H. Irwin McLean. “One Remarkable Molecule: Filaggrin.” Journal of Investigative Dermatology, vol. 132, no. 3, Mar. 2012, pp. 751–762, www.ncbi.nlm.nih.gov , 10.1038/jid.2011.393
  3. Forsea, Dan, et al., Compendiu de dermatologie și venerologie, Ed.Tehnica, 1996
  4. Wolff, Klaus, et. al., Fitzpatrick's Color Atlas and Synopsis of Clinical Dermatology, 2017

Echipa medicală - Dermatovenerologie

Solicită o programare

Alege opțiunea de a te programa online, simplu și rapid, prin intermediul formularului de programare.

femeie fericita care lucreaza folosind mai multe dispozitive pe un birou la domiciliu

©2024 Acest site este proprietatea MedLife S.A. Toate drepturile rezervate.