Vertij paroxistic benign (VPPB)

Despre vertijul paroxistic benign

Vertijul paroxistic pozițional benign (VPPB) reprezintă una dintre cele mai frecvente cauze ale vertijului periferic. Deși episoadele pot fi extrem de neplăcute și uneori alarmante pentru pacient, afecțiunea nu este, în general, periculoasă și poate fi tratată eficient în majoritatea cazurilor.

VPPB se caracterizează prin apariția unor senzații bruște și intense de amețeală rotatorie, declanșate de anumite mișcări ale capului. Persoana afectată poate avea impresia că încăperea se învârte în jurul său sau că își pierde echilibrul pentru câteva secunde până la câteva minute.

Afecțiunea apare la nivelul urechii interne, o structură esențială pentru menținerea echilibrului. În interiorul acesteia există mici cristale de carbonat de calciu, numite otoliți, care contribuie la detectarea mișcărilor și poziției corpului; în cazul VPPB, aceste particule se desprind și migrează într-unul dintre canalele semicirculare, perturbând transmiterea normală a informațiilor către creier.

Termenul „benign” indică faptul că boala nu pune în pericol viața pacientului, dar simptomele pot avea un impact semnificativ asupra activităților zilnice, mai ales atunci când episoadele sunt frecvente sau severe.

Factori de risc

Anumiți factori pot crește probabilitatea apariției VPPB:

• vârsta înaintată: riscul de dezvoltare a vertijului paroxistic benign crește odată cu înaintarea în vârstă; modificările degenerative care apar la nivelul urechii interne favorizează desprinderea otoliților și migrarea acestora în canalele semicirculare;
• sexul: femeile sunt afectate mai frecvent decât bărbații; specialiștii consideră că modificările hormonale și metabolismul osos pot contribui la această predispoziție;
• istoric de afecțiuni vestibulare: persoanele care au avut anterior boli ale urechii interne, precum nevrita vestibulară sau boala Ménière, prezintă un risc mai mare de a dezvolta VPPB;
• poziții statice prelungite ale capului: menținerea capului într-o anumită poziție pentru perioade lungi de timp, inclusiv în timpul repausului prelungit la pat, poate favoriza deplasarea otoliților;
• deficitul de vitamina D: numeroase studii au evidențiat o asociere între nivelurile scăzute de vitamina D și riscul crescut de apariție sau recurență a vertijului paroxistic benign;
• traumatisme craniocervicale: loviturile la nivelul capului sau gâtului pot determina desprinderea cristalelor din urechea internă și apariția simptomelor vestibulare.

Diagnosticare

Diagnosticul vertijului paroxistic benign se bazează pe istoricul simptomelor și pe examinarea clinică:

• anamneză amănunțită: medicul se va interesa despre durata episoadelor, factorii declanșatori, intensitatea simptomelor și existența unor afecțiuni asociate; descrierea exactă a senzației de vertij și a circumstanțelor în care apare îi oferă informații esențiale pentru stabilirea diagnosticului;
• manevra Dix-Hallpike: reprezintă testul clinic standard utilizat pentru confirmarea VPPB. În timpul procedurii, pacientul este așezat rapid în anumite poziții care pot declanșa vertijul și mișcările involuntare ale ochilor, denumite nistagmus; prezența acestora susține diagnosticul;
• videonistagmografia (VNG) sau electronistagmografia (ENG): aceste investigații permit înregistrarea și analiza mișcărilor oculare asociate tulburărilor vestibulare; sunt utile în special atunci când diagnosticul este incert sau când se suspectează alte afecțiuni ale sistemului vestibular;
• evaluare neurologică de bază: examinarea neurologică are rolul de a exclude alte cauze ale amețelii, în special afecțiunile sistemului nervos central; medicul poate evalua coordonarea, reflexele, forța musculară și echilibrul pacientului;
• imagistică medicală (RMN sau CT cerebral): investigațiile imagistice nu sunt necesare în toate cazurile de VPPB; totuși, ele pot fi recomandate atunci când simptomele sunt atipice, persistente sau atunci când există suspiciunea unei afecțiuni neurologice.

Prevenție

Nu toate cazurile de VPPB pot fi prevenite, însă medicii din cadrul MedLife recomandă anumite măsuri care pot reduce riscul apariției sau recurenței episoadelor:

• evitarea mișcărilor bruște și ample ale capului: mișcările rapide pot declanșa simptomele la persoanele cu risc;
• ridicarea lentă din pat dimineața: este recomandată trecerea graduală din poziția culcat în poziția șezând și apoi în ortostatism;
• dormitul cu capul ușor ridicat: utilizarea unei perne suplimentare poate reduce riscul deplasării otoliților în timpul somnului;
• monitorizarea și corectarea nivelului de vitamina D din organism: menținerea unor valori optime ale vitaminei D poate contribui la reducerea recurențelor;
• protejarea capului în timpul activităților sportive sau de risc: purtarea echipamentelor de protecție adecvate poate preveni traumatismele care favorizează apariția VPPB.