Informații generale
Markerul tumoral CA 125 măsoară cantitatea de glicoproteină, numită CA 125 (antigen canceros 125) din sânge. Nivelurile de CA 125 sunt ridicate în cazul multor femei cu cancer ovarian, afecțiune care apare atunci când există o creștere necontrolată a celulelor în ovar.
Deoarece nivelurile ridicate de CA 125 pot fi un semn şi al altor afecțiuni, acest test nu este utilizat pentru screening-ul femeilor cu risc scăzut de boală. Un test de sânge CA 125 se adresează, cel mai adesea, femeilor deja diagnosticate cu cancer ovarian, fiind un ajutor în stabilirea unui tratamentul eficient sau pentru a identifica recidiva.
CA 125 este folosit ca marker tumoral în diagnosticul și monitorizarea cancerului ovarian, dar este utilizat și ca marker tumoral secundar pentru alte tipuri de cancer: endometrial, endocervical, tubar, pulmonar, pancreatic.
Pentru diagnosticul cancerului ovarian sunt realizate, concomitent, și alte teste pe lângă determinarea CA 125, tocmai pentru că această glicoproteină se găsește și în afara acestei patologii.
CA 125 este o glicoproteină prezentă și la făt și la adultul normal în epiteliul traheobronșic, ovarian, pancreatic, biliar, gastric, renal și în mezoteliul pleural.
Când este recomandată determinarea markerului tumoral CA 125
Analiza CA 125 poate fi folosit ca marker tumoral în diagnosticul, tratamentul și aprecierea prognosticului în cancerul ovarian. În prezența unei mase tumorale pelvine, poate face distincția între un proces benign și o afecțiune malignă.
La femeile cu antecedente heredocolaterale de cancer ovarian, se recomandă screening prin dozarea periodică a CA 125, împreună cu o ecografie transvaginală pentru depistare precoce a cancerului.
Deși nivelul său poate fi crescut și în alte afecțiuni maligne ginecologice sau gastrointestinale, markerul tumoral CA 125 nu este recomandat în aceste situații din cauza sensibilității și specificității clinice reduse. Este indicat însă în suspiciune de adenocarcinom pancreatic ca marker secundar, împreună cu CA 19-9.
Ca antigen antitumoral, CA 125 este recomandat, alături de CEA și CYFRA 21-1, în urmărirea și evaluarea prognosticului în cancerul pulmonar de tip NSCLC.
Procedura recoltare
Analiza markerului tumoral CA 125 se face printr-o probă de sânge recoltată a jeun (pe nemâncate). Nu sunt necesare pregătiri speciale.
Interpretare rezultate
Valoarea de referință* pentru testul CA 125 sunt 35 U/ml.
* Valorile de referință sunt date de aparatură, de metoda de lucru și de reactivii folosiți, iar aceste valori pot să difere de la un laborator la altul.
Bibliografie
- “CA 125 Test - Mayo Clinic.” Mayoclinic.org, 2022, www.mayoclinic.org
- “What Is the CA-125 Test?” WebMD, WebMD, 19 Sept. 2016, www.webmd.com
- Silvestris, Erica, et al. “Molecular Assessment of Ovarian Cancer and Translation to Clinical Management.” Oncogenomics, 2019, pp. 501–519, www.sciencedirect.com, 10.1016/b978-0-12-811785-9.00035-1
- Gocze, Peter M. “CA-125 as a Screening Test for Ovarian Cancer.” JAMA: The Journal of the American Medical Association, vol. 269, no. 24, 23 June 1993, p. 3106, https://jamanetwork.com, 10.1001/jama.1993.03500240050018
Solicită o programare
Alege opțiunea de a te programa online, simplu și rapid, prin intermediul formularului de programare.
