Amputare: ce este, tipuri, când e recomandată

Informații generale despre amputare

Amputarea reprezintă pierderea sau îndepărtarea unei părți a corpului, cum ar fi un deget de la mână sau de la picior, o mână, laba piciorului, un braț sau un picior. Aceasta poate fi:

• traumatică: din cauza unui accident sau a unei răniri;
• chirurgicală: din cauza unei condiții medicale, cum ar fi o boală vasculară, cancerul, infecția, deteriorarea excesivă a țesuturilor, disfuncția, durerea etc;
• congenitală: o parte a corpului poate lipsi din naștere (amputarea congenitală).

Operația de amputare poate fi soluția salvatoare pentru viața unui pacient. Dar, în același timp, este o experiență care schimbă viața și afectează capacitatea unui om de a se mișca, de a lucra, de a interacționa cu ceilalți și de a-și menține independența. Persoana care suferă o astfel de intervenție se poate confrunta cu frustrare, depresie sau alte provocări de sănătate mintală. Așadar, vindecarea, recuperarea și reabilitarea după o amputare majoră necesită o abordare multidisciplinară. Durerea persistentă, durerea „membrului fantomă” și traumele emoționale pot complica recuperarea.

În ce constă această procedură

Abordarea chirurgicală depinde de partea afectată a corpului, de motivul amputării și de amploarea leziunilor osoase și tisulare.

În timpul procedurii, chirurgul:

• îndepărtează țesutul deteriorat și osul zdrobit;
• netezește orice os neuniform;
• sigilează vasele de sânge pentru a preveni sângerarea;
• formează mușchii, astfel încât bontul de amputaţie (capătul membrului restant) să poată fi echipat cu un membru protetic, dacă se dorește;
• plasează un pansament steril peste rană.

Amputările pot fi făcute sub anestezie generală sau cu un anestezic epidural ori spinal (ambele amorțesc jumătatea inferioară a corpului); alegerea metodei depinde de ce parte a corpului este amputată.

Amputarea se poate face și în mai multe etape; poate fi necesară o procedură de revizuire, pentru a aborda degradarea țesuturilor, durerea cronică, cicatricile sau alte probleme de sănătate.

Echipa medicală care realizează operația de amputare este compusă din chirurgi ortopezi, medici de chirurgie plastică și reconstructivă, precum și anesteziști.

Este important de menționat, de asemenea, că, atunci când fac o amputare, medicii încearcă să altereze cât mai puțin aspectul pacientului, dar, în același timp, să îndepărteze tot țesutul bolnav, care ar putea afecta sănătatea, siguranța sau confortul pacientului. Atunci când decid asupra metodei de amputare, chirurgii ortopezi iau în considerare impactul procedurii asupra mobilității, senzației și aspectului persoanei.

Printre cele mai frecvente abordări în operația de amputare se numără:

• amputarea standard: chirurgii îndepărtază membrul, fixează mușchii de capătul tăiat al osului și îl acoperă cu piele; dacă planul de recuperare presupune utilizarea unui picior artificial (protetic), membrul terminal trebuie să aibă suficient țesut moale, astfel încât proteza să fie confortabilă și să poată suporta greutatea fără să provoace durere, să se infecteze sau să deterioreze țesuturile;
• osteointegrare: chirurgii îndepărtează o parte a corpului și introduc un implant de oțel în ciotul osului rămas; o proteză se poate atașa ulterior la piesa implantată;
• înlocuirea articulației: poate fi alegerea pentru unii pacienți cu cancer osos; de exemplu, dacă intervenția chirurgicală necesită amputarea genunchiului, iar osul și țesutul gleznei de la piciorul respectiv sunt încă sănătoase, acestea pot fi relocate și reconectate, astfel încât ceea ce a fost articulația gleznei să devină o substituție pentru genunchi - operaţie de rezecţie - reconstrucţie.

Recomandări înainte de procedură

Cu excepția cazului în care amputarea trebuie făcută de urgență, pacientul va fi evaluat complet înainte de operație, pentru ca medicul să stabilească cel mai potrivit tip de amputare și toți factorii care pot afecta reabilitarea.

Este posibil ca evaluarea să includă un examen medical amănunțit pentru a fi verificat sistemul cardiovascular (inima, sângele și vasele de sânge) și cel respirator (plămâni și căile respiratorii).

De asemenea, medicul va verifica starea și funcționarea membrului sănătos, deoarece îndepărtarea unei mâini sau a unui picior poate pune o presiune suplimentară asupra membrului rămas.

Pregătirea înainte de procedură poate include, de asemenea, o evaluare psihologică, pentru a determina cât de bine va face față pacientul impactului psihologic și emoțional pe care îl presupune amputarea.

Riscuri asociate cu această procedură

Ca orice intervenție chirurgicală, amputarea prezintă anumite riscuri. Există o serie de factori care influențează aceste complicații, cum ar fi vârsta, tipul de amputare și starea generală de sănătate; riscurile sunt mai mici la procedurile planificate decât în cazul celor de urgență.

Riscurile asociate cu amputarea includ:

• probleme cardiace, cum ar fi atacul de cord;
• tromboză venoasă profundă;
• vindecarea lentă sau infectarea rănilor;
• pneumonie;
• durere în zona ciotului (durerea „membrului fantomă”).

În unele cazuri, poate fi necesară o intervenție chirurgicală suplimentară, pentru a corecta problemele care apar sau pentru a ajuta la ameliorarea durerii.

Deloc neglijabil este impactul psihologic al amputării, care are la bază trei motive principale:

• pierderea senzației de la membrul amputat;
• pierderea funcției de la membrul amputat;
• schimbarea propriei percepții și a celorlalți asupra aspectului fizic al pacientului.

Gândurile și emoțiile negative sunt frecvente după o amputare. Acest lucru este valabil mai ales la persoanele care au suferit o procedură de urgență, deoarece nu au timp să se pregătească mental pentru efectele intervenției chirurgicale. Aceste emoții includ:

• depresie;
• anxietate;
• negare (refuzul de a accepta că trebuie să facă schimbări, cum ar fi fizioterapie, să se adapteze la viața după o amputare);
• durere.

Persoanele care au suferit o amputare în urma unui traumatism (în special foștii militari) au, de asemenea, un risc crescut de a dezvolta tulburare de stres posttraumatic.