Inseminarea artificială: când este recomandată şi ce presupune

Ce înseamnă inseminare artificială

Inseminarea artificială este o metodă de tratament al infertilității, folosită pentru a transfera spermatozoizi direct în uter, în scopul de a crește șansele unui cuplu de a concepe.

Este o procedură simplă, cu puține efecte secundare, care poate ajuta cuplurile cu probleme de fertilitate.

Cea mai cunoscută metoda de inseminare artificială, este inseminarea intrauterină (IUI). Procedura presupune injectarea spermei spălate în uter, cu ajutorul unui cateter.

Când nu este indicată inseminarea artificială

Inseminarea artificială nu este recomandată în anumite cazuri:

• femeia are vârsta peste 37 de ani;
• femeia suferă de obstrucție a trompelor uterine;
• femeia suferă de endometrioză severă;
• partenerul are o analiză a spermei marcat anormală.

Este important de reținut că procedura nu funcționează pentru toată lumea: unele cupluri încearcă de mai multe ori înainte de a reuși să conceapă, în timp ce altele pot să nu aibă deloc succes. Medicul poate sugera trei până la șase încercări, înainte de a trece la un alt tip de tratament, cum ar fi fertilizarea in vitro.

În ce constă procedura de inseminare artificială

Inseminarea artificială se realizează prin introducerea materialului seminal direct în uterul femeii. Procedând astfel, se reduc timpul și distanța pe care spermatozoizii ar trebui să o parcurgă prin aparatul reproducător pentru a ajunge la ovul.

Pentru a maximiza șansele obținerii unei sarcini, medicul va efectua procedura în perioada ovulației. În unele cazuri, este posibil ca femeii să i se administreze hormoni pentru declanșarea acesteia (ovulație indusă) sau pentru maturarea ovocitelor.

Pregătirea pentru procedură

Inseminarea artificială presupune o coordonare atentă înainte de procedura propriu-zisă:

• pregătirea probei de material seminal: fie partenerul oferă o probă de spermă, fie se folosește o mostră de la donator. Deoarece elementele non-spermatozoide din materialul seminal pot provoca reacții în corpul femeii, care interferează cu fertilizarea, proba va fi spălată, astfel încât spermatozoizii normali, extrem de activi, să fie separați de cei de calitate inferioară și de alte elemente. Probabilitatea de a obține o sarcină crește prin utilizarea unui eșantion mic, foarte concentrat, de spermă sănătoasă;
• monitorizarea ovulației: deoarece momentul inseminării este crucial, monitorizarea semnelor de ovulație iminentă este esențială. Pentru acest lucru, se poate utiliza acasă un test de ovulație din urină, care detectează producția și eliberarea de hormon luteinizant (LH), sau medicul poate face o ecografie transvaginală, care îi permite să vadă ovarele și să monitorizeze creșterea foliculilor ovarieni. De asemenea, se poate administra o injecție cu gonadotropină corionică umană (HCG) sau alte medicamente care să declanșeze ovulația la momentul potrivit;
• stabilirea momentului optim: majoritatea procedurilor de inseminare artificială se fac la o zi sau două după detectarea ovulației.

Intervenţia

Vizita pentru inseminare artificială la cabinetul medical durează aproximativ 15-20 de minute. Procedura în sine nu ia mai mult de un minut sau două și nu necesită medicamente sau analgezice.

În timpul procedurii, pacienta va sta întinsă pe masa de ginecologie, în timp ce medicul introduce cateterul în vagin și injectează proba de spermă prin tub. Acțiunea nu presupune deloc durere și este resimțită asemănător unui test Babeș-Papanicolau.

Recuperarea

După inseminare, pacienta va mai sta întinsă câteva minute, apoi își va putea relua activitățile obișnuite.

Este recomandat să așteptați aproximativ două săptămâni înainte de a face un test de sarcină. Testarea prea devreme ar putea indica un rezultat fals negativ sau fals pozitiv.

Riscuri

Există câteva riscuri asociate procedurii de inseminare artificială:

• șansele de a concepe gemeni sau tripleți sunt mai mari dacă o femeie face stimulare ovariana cu gonadotropi. O sarcină cu mai mult de un făt crește riscul de complicații, cum ar fi nașterea prematură sau avortul spontan;
• sindromul de hiperstimulare ovariană este caracterizat prin creșterea în dimensiune a ovarelor după stimularea ovariană. Afecțiunea este destul de rară iar simptomele sunt, de obicei, ușoare până la moderate (balonare, dureri abdominale și, posibil, greață și vărsături), însă uneori poate avea complicații grave (deshidratare, dureri în piept și dificultăți de respirație).

Posibile complicații

Complicațiile provocate de inseminarea artificială sunt reduse și apar foarte rar:

• infecții: unele bacterii sau virusuri prezente în spermă sau în vagin pot ajunge în uter în timpul procedurii;
• reacție prostaglandinică: mici cantități de prostaglandine (substanțe derivate din acizi grași esențiali, prezente în majoritatea țesuturilor din organism) rămase în spermă după procesare pot cauza crampe, greață, diaree sau febră;
• leziuni: unele instrumente utilizate la inseminările complicate pot perfora uterul și pot determina durere sau sângerare.