Tipurile de anestezie: când se folosesc și ce efecte au

Consultul preanestezic

Pentru a stabili care este cel mai potrivit tip de anestezie pentru pacient, medicul anestezist va realiza, înaintea intervenției chirurgicale, un consult preanestezic.

Este extrem de important ca pacientul să ofere toate datele solicitate de specialist pentru ca riscurile anesteziei să fie reduse la minimum. Pacientul îi va comunica medicului dacă prezintă o alergie la o substanţă, aliment etc., dacă au existat reacțiile la anesteziile anterioare şi cum s-au manifestat, precum și medicamentele pe care le utilizează, inclusiv cele luate fără rețetă și suplimentele alimentare.

În timpul unui consult preanestezic, medicul va relua istoricul medical al pacientului și va cere, dacă este cazul, detalii suplimentare. De asemenea, el va oferi informaţii despre ce presupune anestezia, ce se întâmplă în timpul intervenției chirurgicale şi care sunt opțiunile valide de anesteziere.

Mai mult, medicul îi va comunica pacientului ce medicamente din tratamentul acestuia trebuie întrerupte înainte de intervenția chirurgicală, dar și când acestea pot fi luate din nou.

În timpul consultului preanestezic, medicul trebuie informat exact și cu privire la cantitatea de alcool pe care o consumă, de obicei, pacientul, precum și numărul de țigări pe care le fumează zilnic, în cazul în care este fumător.

În cazul pacienților care suferă de o boală cronică, precum diabetul, medicul anestezist va indica exact ce tratament este sau nu necesar înainte și după anestezie. În timpul intervenţiei, medicul anestezist va monitoriza inclusiv afecțiunea cronică a pacientului și felul în care aceasta afectează sau nu schema anestezică.

Orice nelămuriri, neclarități, întrebări aveţi legate de ceea ce presupune anestezia, întrebați medicul în cadrul acestui consult.

La acest moment, sunt disponibile patru tipuri de anestezie: locală, regională, generală și sedarea.

Anestezia regională

Acest tip de anestezie blochează durerea pe o porțiune mai mare a corpului, cum ar fi la nivelul mâinilor și/sau picioarelor sau întregul corp de la piept în jos (anestezie rahidiană). Pacientul fie este conștient atunci când se realizează anestezia ori, în anumite cazuri, se poate folosi, în paralel, sedarea. Un exemplu de anestezie regională este anestezia epidurală folosită în cazul cezarienelor sau a intervențiilor chirurgicale la nivelul genunchiului sau șoldului, dar şi pentru operații la nivelul mâinilor.

Anestezia regională este folosită atunci când sunt supuse intervenției chirurgicale zone mai extinse ale corpului iar anestezicele sunt injectate în apropierea nervilor sau mănunchiurilor de nervi care deservesc zona ce urmează a fi operată. Astfel, semnalele nervoase trimise din zonele operate către creier sunt blocate, mușchii se relaxează total iar pacientul resimte o paralizie temporară.

Anestezia regională este folosită, în cele mai multe cazuri, pentru intervențiile chirurgicale în jumătatea inferioară a corpului, cum ar fi cezariana, operațiile de prostată, intervențiile chirurgicale de șold sau genunchi.

Anestezia regională este, la rândul ei, de mai multe feluri: blocul de nervi periferici, rahie și epidurală.

Rahianestezia (anestezia spinală sau rahidiană)

Rahianestezia presupune, în limbaj simplist, o injecție în coloana vertebrală. Mai exact, ea se realizează prin administrarea, în apropierea măduvei spinării, a unei substanțe anestezice. În acest fel, pacientul rămâne conștient în timpul intervenției chirurgicale dar este complet amorțit de la mijloc în jos: nu simte durere și are o paralizie temporară, cauzată de relaxarea totală a mușchilor.

Acest tip de anestezie este extrem de folosită în cazul intervențiilor chirurgicale ortopedice, dar și pentru cele la nivelul vezicii, rectului sau în cazul cezarienelor, herniilor inghinale etc.

Anestezia epidurală (peridurala)

La fel ca în cazul rahianesteziei, pentru anestezia epidurală se injectează substanțele medicamentoase la nivelul măduvei spinării. Însă, dacă la rahianestezie substanța anestezică este injectată o singură dată și are efect pe toată durata intervenției, în cazul anesteziei epidurale se introduce un cateter (tub subțire) prin care se injectează anestezic sau calmantele iniţial cu minimum 15 minute înainte de intervenție, pentru ca, ulterior, să se poată interveni medicamentos ori de câte ori este necesar. Așa se realizează un management eficient al durerii în cazul cezarienelor, spre exemplu, dar și al unor intervenții chirurgicale la nivelul picioarelor.

Blocuri de nervi periferici

Una dintre cele mai noi metode de anestezie este reprezentată de blocurile de nervi periferici. Nu este doar o metodă modernă de anestezie, ci și una cu riscuri aproape inexistente.

Cel mai des, acest tip de anestezie se folosește în intervențiile chirurgicale ortopedice.

Medicul anestezist localizează, cu ajutorul unui ecograf sau electrostimulator, nervii care deservesc zona ce urmează să fie operată și injectează la nivelul acestora un anestezic local.

În cazul blocurilor de nervi periferici, pacientul nu resimte durere în zona operată vreme de 24-48 ore de la intervenția chirurgicală.

Sedarea

Sedarea presupune administrarea unor medicamente care îi induc pacientului un somn uşor, din care se poate trezi fără greutate. Ea poate să fie ușoară, moderată sau profundă. Spre exemplu, pentru colonoscopii sau introducerea unui cateter cardiac se folosește sedarea ușoară sau moderată. Deși, chiar și în cazul sedării profunde, pacientul nu este total inconștient, este aproape imposibil să-și amintească ceea ce s-a întâmplat în timpul intervenției.

Acest tip de anestezie presupune administrarea unor medicamente care să relaxeze pacientul, dar care dau și o stare de somnolență intensă şi este folosită pentru a reduce disconfortul pacientului în timpul unor investigații invazive, cum ar fi endoscopia sau colonoscopia.

Pentru anumite manevre medicale, sedarea poate fi folosită și la copii.

Efecte secundare

În cele mai multe cazuri, efectele secundare ale anesteziei sunt temporare şi dispar în aproximativ 24 de ore.

În funcție de tipul de anestezie, pacientul poate experimenta după operație:

• dureri de spate;
• dureri musculare;
• senzație de frig (temperatura corpului este scăzută);
• urinare cu dificultate;
• stare de oboseală;
• dureri de cap;
• prurit (mâncărimi);
• senzație de greață și vomă;
• durere, înroșire, rigiditate în zona în care s-a realizat anestezia;
• gât inflamat, uscat (laringită);
• confuzie și dezorientare;
• probleme respiratorii.

Toate aceste efecte secundare sunt normale şi trec în câteva ore după intervenția chirurgicală. Medicul anestezist, în cadrul consultului preanestezic, vă va descrie exact ce puteți resimți după anestezie.

Riscuri și complicații

În ultimii ani, anestezia, indiferent de tipul ei, a devenit o manevră medicală tot mai sigură. Substanțele anestezice folosite au evoluat, iar mijloacele de monitorizare a pacientului sunt tot mai performante. Dar, ca orice manevră medicală, anestezia presupune anumite riscuri și complicații, printre care:

• Afectarea neurologică - este posibil ca unii pacienți să întâmpine dificultăți de mișcare (ale mâinilor sau picioarelor) pentru un interval mai mare de timp, de până la câteva luni; datele medicale arată că aproximativ 1 din 1.000 pacienți experimentează astfel de urmări ale anesteziei;
• Hipertermia malignă - este o reacție gravă la anestezic, care se manifestă prin apariția bruscă a febrei și a contracțiilor musculare; în cazuri extreme se poate ajunge la deces;
• Reacții alergice la substanțele anestezice - aceste reacții sunt rezolvate de medicul anestezist atât în timpul intervenției chirurgicale cât și post operator, dacă este cazul;
• Disfuncții cognitive postoperatorii - unii pacienți pot avea probleme de memorie și de învățare pe termen lung, după anestezie; în cazul pacienților în vârstă poate să apară și delirul postoperator, care presupune stări de confuzie pentru aproximativ 14 zile după intervenția chirurgicală;
• Colaps pulmonar - la nivelul plămânilor pot să apară „pungi de aer” care împiedică acest organ să-și îndeplinească funcțiile;
• Decesul - este o complicație extrem de rară care apare pacienții aflaţi în stare critică.