Lobotomie: ce este și în ce constă această procedură

În ce constă această procedură?

O lobotomie distruge conexiunile dintre cortexul frontal și restul creierului. Procedura constă în secționarea fibrelor nervoase dintre lobul frontal și talamus, adică radiația talamo-frontală.

Existau două tipuri principale de lobotomii:

• lobotomia prefrontală
• lobotomia transorbitală

Lobotomia se putea realiza prin mai multe proceduri:

• topectomie: chirurgul îndepărta părți ale lobului frontal;
• leucotomie: chirurgul taia conexiunile dintre lobul frontal și talamus;
• neuro-injecție cu agenți sclerozanți: chirurgul injecta substanțe care lezau fibrele care leagă lobul frontal de talamus.

Erau utilizate și alte metode, precum canule cerebrale, electrocoagulare sau unde ultrasonice distructive.

Medicii erau de părere că acest lucru ar reduce stimulii anormali care ajung în zona frontală și care ar provoca un comportament impulsiv și violent. Lobotomia avea scopul de a-l face pe pacient calm și docil, astfel încât să poată fi externat și îngrijit de familie.

Când este contraindicată lobotomia?

Lobotomia este acum în mare parte contraindicată din cauza efectelor secundare severe, dar și a apariției unor tratamente mai eficiente.

În general, este contraindicată la persoanele cu afecțiuni precum demență, hemoragii intracraniene, dureri severe sau celor care sunt suficient de sănătoase pentru a evita riscurile semnificative ale procedurii.

Utilizarea lobotomiei a scăzut dramatic și este acum extrem de rară, fiind interzisă în multe țări și înlocuită cu tratamente mai etice și mai eficiente, cum ar fi medicația și psihoterapia.

Care erau beneficiile lobotomiei?

Lobotomiile erau realizate cu intenția de a reduce manifestările severe ale bolilor mintale precum schizofrenia și tulburarea bipolară. Printre beneficiile urmărite prin efectuare unei lobotomii se numărau: 

• reducerea agitației și agresivității: medicii credeau că lobotomiile calmează pacienții care prezentau un comportament violent sau agitat;
• ameliorarea simptomelor bolilor mintale severe: vizau reducerea simptomelor asociate cu afecțiuni precum schizofrenia, tulburarea bipolară și anxietatea severă, inclusiv tensiunea, neliniștea, insomnia, iluziile și halucinațiile;
• gestionarea pacienților: unii practicieni credeau că lobotomia „liniștea” pacienții, făcându-i mai ușor de controlat de familii.

Este important de menționat că aceste potențiale beneficii veneau cu un cost semnificativ, deoarece lobotomiile duceau adesea la leziuni severe și permanente, precum schimbări de personalitate, cu deficiențe intelectuale și emoționale. 

Actualmente, tehnici de neurochirurgie sunt utilizate în situații excepționale, pentru afecțiuni psihiatrice severe și rezistente la tratament.

• tulburarea obsesiv-compulsivă - cingulotomia anterioară sau capsulotomia;
• depresia severă rezistentă la tratament - stimulare cerebrală profundă sau proceduri ablative țintite.

Întrebări frecvente despre lobotomie

Ce este lobotomia?

Lobotomia, numită și leucotomie, este o intervenție neurochirurgicală care modifică conexiunile dintre lobul frontal și alte părți ale creierului. Procedura presupunea realizarea unui orificiu în craniu, îndepărtarea unei părți din țesutul cerebral și secționarea fibrelor care leagă lobul frontal de talamus.

În ce scop se realiza lobotomia?

Lobotomia era menită să reducă simptomele bolilor mintale severe, precum schizofrenia sau depresia, calmând pacienții agitați sau violenți și făcându-i mai ușor de îngrijit de familie.

Ce tipuri de lobotomii existau?

Existau două tipuri principale: lobotomia prefrontală și lobotomia transorbitală. Procedura putea fi realizată prin topectomie, leucotomie sau injecție cu agenți sclerozanți care lezau fibrele nervoase.

Când era recomandată lobotomia?

Se recomanda pentru afecțiuni precum tulburarea obsesiv-compulsivă, depresia severă, psihoza, schizofrenia, tulburarea afectivă bipolară și tulburările anxioase, mai ales când alte tratamente nu dădeau rezultate.

Cine nu ar trebui să facă lobotomie?

Lobotomia este contraindicată persoanelor cu demență, hemoragii intracraniene, dureri severe sau celor suficient de sănătoase pentru a evita riscurile procedurii. Din acest motiv, utilizarea ei a scăzut dramatic și este acum extrem de rară.

Ce trebuie să faci înainte de procedură?

Pregătirea preoperatorie include examen clinic complet, analize de sânge, electrocardiogramă, radiografie toracică și informarea pacientului despre procedură, riscuri și beneficii. De asemenea, se respectă igiena preoperatorie, repaus alimentar și sistarea anumitor medicamente.

Ce presupune recuperarea după lobotomie?

Postoperator, pacientul este monitorizat pentru funcții vitale, primește tratament pentru durere și începe mobilizarea și recuperarea sub supraveghere medicală.

Care erau beneficiile și riscurile lobotomiei?

Beneficiile vizate includeau reducerea agitației și agresivității, ameliorarea simptomelor bolilor mintale severe și gestionarea pacienților pentru îngrijire mai ușoară. Riscurile erau însă majore: sângerare, infecții, dureri de cap cronice, demență, deficiențe intelectuale, comportament social inadecvat, epilepsie, convulsii și chiar deces.

Există alternative mai sigure astăzi?

Da. Procedurile neurochirurgicale actuale sunt mult mai sigure, ghidate de imagistică modernă, și se folosesc doar pentru cazuri psihiatrice severe și rezistente la tratament, precum cingulotomia anterioară pentru TOC sau stimularea cerebrală profundă pentru depresia severă.