Despre delir
Delirul este o tulburare acută a funcționării creierului, caracterizată prin apariția bruscă a confuziei, dificultăți de concentrare și modificări ale nivelului de conștiență și ale percepției realității. Starea se poate instala în câteva ore sau zile, iar manifestările pot fluctua pe parcursul aceleiași zile.
Delirul apare frecvent în contextul unor afecțiuni medicale, al spitalizării sau al administrării anumitor medicamente, în special la persoanele vârstnice. Este o problemă medicală care necesită evaluare promptă, deoarece poate indica o tulburare importantă a stării de sănătate.
Delirul nu reprezintă o boală psihică în sine, ci o manifestare a unei perturbări a funcționării creierului. Spre deosebire de demență, care evoluează de obicei lent și progresiv, delirul se instalează rapid și poate fi reversibil atunci când problema care l-a declanșat este identificată și tratată.
Durata delirului variază de la o persoană la alta. Unele persoane își revin în câteva ore sau zile, în timp ce altele pot avea nevoie de săptămâni sau chiar luni pentru recuperare. Deși multe episoade sunt reversibile, delirul poate avea consecințe importante asupra autonomiei și capacității de desfășurare a activităților zilnice, motiv pentru care recunoașterea și intervenția timpurie sunt esențiale.
Tipuri de delir în funcție de activitatea psihomotorie
În funcție de nivelul de activitate psihomotorie și de comportamentul pacientului, delirul este clasificat în trei tipuri principale:
- delir hiperactiv - se manifestă prin agitație, neliniște, iritabilitate și comportament impulsiv; persoana afectată poate prezenta halucinații, idei delirante sau reacții agresive;
- delir hipoactiv - se caracterizează prin somnolență, apatie, mișcări încetinite și reducerea interacțiunii cu cei din jur; este mai greu de recunoscut, deoarece pacientul poate părea doar obosit sau retras;
- delir mixt - presupune alternarea manifestărilor hiperactive și hipoactive; pacientul poate trece de la perioade de agitație și neliniște la episoade de somnolență și activitate redusă.
Identificarea tipului de delir este importantă pentru evaluarea pacientului, deoarece formele hipoactive pot trece neobservate, în timp ce formele hiperactive sunt, de regulă, mai ușor de remarcat.
Tipuri de delir în funcție de conținutul ideilor delirante
Delirul poate avea diferite forme, în funcție de tematica ideilor delirante și de convingerile persoanei afectate. Acestea pot fi legate de persecuție, relațiile cu ceilalți, propria identitate sau starea de sănătate. Mai multe teme delirante pot apărea la aceeași persoană. Principalele tipuri includ:
- de persecuție – persoana crede că este urmărită, supravegheată sau că cineva încearcă să îi facă rău;
- de relație sau de referință – interpretează gesturi, conversații sau știri ca fiind despre ea ori ca mesaje care îi sunt adresate;
- de măreție, numit și megalomanic – este convinsă că are puteri, abilități sau o importanță excepțională, fără un suport real;
- de gelozie – crede cu fermitate că partenerul îi este infidel, deși nu există dovezi întemeiate;
- erotomanic – este convinsă că altcineva, uneori o persoană celebră, este îndrăgostit de ea;
- somatic – convingerile privesc corpul sau sănătatea. De exemplu, persoana crede că are o boală ori paraziți în organism, în ciuda dovezilor medicale care contrazic această idee;
- mistic sau religios – persoana are convingeri delirante cu temă religioasă, precum aceea că are o identitate divină. Credința religioasă în sine nu înseamnă delir; medicul ține cont de mediul cultural și religios al persoanei;
- de negare, numit și nihilist – persoana poate crede că anumite organe nu mai există, că propriul corp a dispărut sau că ea însăși este moartă.
Care este diferența dintre delir și delirium?
Diferența dintre delir și delirium este aceea că delirul privește convingerile persoanei, adică aceasta crede cu tărie lucruri care nu corespund realității, în timp ce deliriul, numit și delirium, este o stare confuzională care apare rapid, în ore sau zile. Persoana se concentrează greu, poate să nu știe unde se află și poate alterna între momente de claritate și confuzie. Apariția bruscă a unei asemenea stări necesită evaluare medicală urgentă.
Delir vs. demență: asemănări și diferențe
Delirul și demența pot avea manifestări asemănătoare, precum dezorientarea, tulburările de memorie, dificultățile de comunicare și modificările comportamentului. Totuși, cele două afecțiuni diferă prin modul de instalare, evoluție și impactul asupra funcțiilor cognitive.
Principalele diferențe sunt:
- debutul - delirul apare brusc, în câteva ore sau zile, în timp ce demența se dezvoltă treptat, de-a lungul lunilor sau anilor;
- atenția - în delir, capacitatea de concentrare este afectată semnificativ încă de la început; în demență, atenția poate rămâne relativ bine păstrată în stadiile incipiente;
- evoluția simptomelor - manifestările delirului fluctuează frecvent pe parcursul zilei, în timp ce demența are, de regulă, o evoluție progresivă;
- reversibilitatea - delirul poate fi reversibil dacă este tratată cauza, în timp ce majoritatea formelor de demență nu pot fi vindecate, deși unele simptome pot fi ameliorate.
Cele două afecțiuni pot coexista. Persoanele cu demență prezintă un risc mai mare de a dezvolta delir, iar apariția unei deteriorări bruște a stării cognitive nu trebuie atribuită automat progresiei demenței, ci necesită evaluare medicală promptă.
Cauzele delirului
Delirul poate fi declanșat de numeroase probleme medicale care afectează funcționarea creierului. Uneori, la apariția sa contribuie mai mulți factori simultan, ceea ce poate îngreuna identificarea cauzei exacte.
Principalele cauze ale delirului includ:
- infecțiile - pneumonia, infecțiile urinare, sepsisul sau alte infecții severe;
- medicamentele - anumite sedative, opioide, antihistaminice și medicamente cu efect anticolinergic, în special atunci când sunt administrate în combinație;
- dezechilibrele metabolice - modificările glicemiei, ale nivelurilor de sodiu sau calciu și alte tulburări ale echilibrului chimic al organismului;
- deshidratarea și malnutriția - aportul insuficient de lichide și nutrienți poate perturba funcționarea cerebrală;
- afecțiunile organelor interne - insuficiența renală, insuficiența hepatică și bolile respiratorii care reduc oxigenarea organismului;
- afecțiunile neurologice - accidentul vascular cerebral, traumatismele craniene sau crizele epileptice;
- intervențiile chirurgicale și anestezia - delirul poate apărea după operații, mai ales în contextul unor intervenții majore sau al unor complicații postoperatorii;
- sevrajul - întreruperea bruscă a consumului de alcool sau a administrării unor medicamente sedative, după utilizare îndelungată.
Identificarea cauzei este esențială, deoarece tratamentul delirului urmărește în primul rând corectarea problemei care l-a provocat.
Factori de risc pentru apariția delirului
Riscul de apariție a delirului este mai mare la persoanele cu o stare de sănătate fragilă sau cu afecțiuni care reduc capacitatea organismului de a face față stresului fizic și psihic. De cele mai multe ori, vulnerabilitatea este influențată de mai mulți factori care pot acționa simultan.
Vârsta înaintată reprezintă unul dintre principalii factori de risc, persoanele de peste 65 de ani fiind mai vulnerabile la apariția delirului. Riscul crește în special atunci când înaintarea în vârstă este însoțită de fragilitate, mobilitate redusă sau dificultăți în desfășurarea activităților zilnice. Prezența mai multor boli cronice, inclusiv a afecțiunilor cardiovasculare și neurologice, poate contribui suplimentar la această vulnerabilitate.
Un alt factor important îl reprezintă afectarea preexistentă a funcțiilor cognitive. Persoanele diagnosticate cu demență sau cu alte tulburări cognitive au un risc mai mare de a dezvolta delir, deoarece capacitatea lor de adaptare la modificările stării de sănătate este redusă. De asemenea, pacienții care au prezentat anterior un episod de delir sunt mai predispuși la apariția unor episoade ulterioare.
Spitalizarea, în special în secțiile de terapie intensivă, poate favoriza apariția delirului. Gravitatea afecțiunii care a determinat internarea, procedurile medicale frecvente, modificarea programului de somn și expunerea la un mediu necunoscut pot contribui la instalarea stării confuzionale. Riscul poate fi mai mare la pacienții care necesită îngrijire complexă sau care prezintă deja alte probleme de sănătate.
Deficiențele de vedere și auz reprezintă, la rândul lor, factori de risc, deoarece pot îngreuna comunicarea și orientarea în mediul înconjurător. Aceste dificultăți pot deveni mai pronunțate în timpul spitalizării, când pacientul se află într-un spațiu nefamiliar și interacționează cu persoane necunoscute.
Simptomele delirului
Simptomele delirului afectează capacitatea de gândire, percepția și comportamentul persoanei. Manifestările pot varia în intensitate și pot fi mai pronunțate seara sau în timpul nopții. Cele mai frecvente simptome includ:
- confuzie și dezorientare - dificultăți în recunoașterea locului, a momentului zilei sau a persoanelor din jur;
- tulburări de atenție - incapacitatea de a urmări o conversație sau de a se concentra asupra unei activități;
- probleme de memorie - dificultăți în reținerea informațiilor recente și amintirea evenimentelor;
- tulburări de vorbire - exprimare incoerentă, răspunsuri fără legătură cu întrebările sau dificultăți în găsirea cuvintelor;
- halucinații și iluzii - perceperea unor lucruri inexistente sau interpretarea greșită a stimulilor reali;
- modificări emoționale - anxietate, teamă, iritabilitate, suspiciune sau schimbări bruște ale dispoziției;
- tulburări ale somnului - insomnie, somn fragmentat sau inversarea ritmului somn-veghe;
- modificări ale nivelului de conștiență - dificultăți în menținerea stării de alertă sau reacții întârziate la stimulii din jur.
Apariția bruscă a acestor manifestări necesită evaluare medicală urgentă, chiar dacă simptomele par să se amelioreze temporar.
Cum se diagnostichează delirul?
Diagnosticul delirului se stabilește prin evaluarea clinică a pacientului, analiza istoricului medical și identificarea modificărilor recente ale stării mentale. Medicul poate solicita informații de la familie sau îngrijitori pentru a afla când au apărut manifestările și cum a evoluat starea pacientului.
Principalele metode utilizate pentru diagnostic includ:
- examinarea clinică și neurologică - evaluarea stării generale, a reflexelor, coordonării și funcțiilor neurologice;
- evaluarea funcțiilor cognitive - verificarea atenției, orientării, memoriei și capacității de a răspunde la întrebări simple;
- testul CAM (Confusion Assessment Method) - instrument de evaluare care urmărește debutul acut și evoluția fluctuantă, deficitul de atenție, gândirea dezorganizată și modificările nivelului de conștiență;
- analizele de sânge și urină - pot identifica infecții, dezechilibre electrolitice, tulburări metabolice sau afectarea funcției renale și hepatice;
- investigațiile imagistice - tomografia computerizată (CT) sau rezonanța magnetică (RMN) cerebrală pot fi recomandate în anumite situații, mai ales când există suspiciunea unei cauze neurologice;
- electroencefalograma (EEG) - poate fi utilizată dacă medicul suspectează o activitate epileptică sau alte tulburări ale funcționării cerebrale.
Nu există un singur test care să identifice toate cauzele delirului. Investigațiile sunt alese în funcție de starea pacientului și de rezultatele evaluării inițiale.
Cum se tratează delirul?
Tratamentul delirului urmărește identificarea și corectarea cauzei care a declanșat episodul, ameliorarea simptomelor și prevenirea complicațiilor. Abordarea este individualizată, în funcție de starea generală a pacientului, de severitatea manifestărilor și de afecțiunile asociate. În multe situații, este necesară îngrijirea în spital, pentru monitorizarea pacientului și tratarea problemelor medicale care au contribuit la apariția delirului.
Tratarea cauzelor care au declanșat delirul
Identificarea și tratarea afecțiunii declanșatoare reprezintă o componentă esențială a tratamentului. În funcție de cauză, medicul poate recomanda administrarea antibioticelor pentru infecțiile bacteriene, corectarea dezechilibrelor metabolice, tratarea deshidratării sau gestionarea altor probleme medicale care afectează funcționarea creierului.
De asemenea, este importantă revizuirea tratamentului medicamentos. Anumite medicamente, inclusiv unele sedative, opioide sau medicamente cu efect anticolinergic, pot contribui la apariția ori agravarea delirului. Atunci când este necesar, medicul poate ajusta dozele, poate întrerupe administrarea sau poate înlocui medicamentele implicate.
Îngrijirea și susținerea pacientului
Pe lângă tratarea cauzei, măsurile nemedicamentoase sunt importante în îngrijirea persoanelor cu delir. Măsurile în cauză urmăresc reducerea dezorientării, menținerea confortului și prevenirea complicațiilor asociate imobilizării sau deteriorării stării generale.
Un mediu liniștit și familiar contribuie la reducerea agitației și a confuziei. Dacă îngrijiți o persoană cu delir, este recomandat să limitați zgomotul și să respectați un program de somn regulat. Pentru a ajuta pacientul cu orientarea în timp și spațiu, ceasurile, calendarele și comunicarea clară sunt utile.
Îngrijirea persoanei cu delir include și asigurarea unui aport de lichide și nutrienți, controlul durerii și mobilizarea pacientului în condiții de siguranță, în funcție de starea sa. Utilizarea ochelarilor și a aparatelor auditive, atunci când sunt necesare, poate reduce dificultățile de percepție.
Tratamentul medicamentos al agitației severe
Medicamentele nu sunt tratament de rutină al manifestărilor comportamentale asociate delirului. Acestea fiind spuse, utilizarea lor poate fi luată în considerare în anumite situații, mai ales atunci când pacientul prezintă agitație severă, este în pericol să se rănească sau reprezintă un risc pentru persoanele din jur, iar măsurile nemedicamentoase nu sunt suficiente.
În astfel de cazuri, medicul poate recomanda administrarea pe termen scurt a unor antipsihotice. Alegerea medicamentului și monitorizarea tratamentului depind de starea pacientului și de contraindicații. Medicamentele sedative nu reprezintă tratamentul de rutină al delirului. Benzodiazepinele sunt rezervate în special situațiilor în care delirul este asociat sevrajului alcoolic sau de sedative, conform indicației medicului.
Cum poate fi prevenit delirul?
Delirul nu poate fi prevenit în toate situațiile, însă anumite măsuri pot reduce riscul apariției sale, în special la persoanele vârstnice, la pacienții spitalizați și la cei care urmează să fie supuși unei intervenții chirurgicale.
Principalele măsuri de prevenție includ:
- menținerea unui program regulat de somn - evitarea întreruperilor inutile ale odihnei nocturne și respectarea ritmului natural somn-veghe;
- prevenirea deshidratării - asigurarea unui aport adecvat de lichide, adaptat recomandărilor medicale;
- evitarea imobilizării prelungite - încurajarea deplasării și a activității fizice ușoare, în limitele permise de starea de sănătate;
- monitorizarea tratamentelor - evaluarea periodică a medicamentelor și evitarea administrării inutile a celor care pot afecta funcțiile cognitive;
- menținerea orientării - accesul la lumină naturală, ceasuri, calendare și obiecte personale familiare;
- corectarea deficiențelor senzoriale - folosirea ochelarilor și aparatelor auditive pentru reducerea dificultăților de percepție;
- prevenirea complicațiilor medicale - identificarea și tratarea rapidă a infecțiilor, durerii, constipației sau retenției urinare.
În spitale, programele de prevenție care combină mai multe dintre aceste măsuri pot reduce semnificativ riscul de delir, în special în rândul pacienților vulnerabili.
Bibliografie
- Cleveland Clinic. “Delirium and Mental Confusion: Symptoms, Causes, Treatment & Prevention.” Cleveland Clinic, 2023, my.clevelandclinic.org/health/diseases/15252-delirium
- Seunghee, Esther. “Delirium.” Www.Hopkinsmedicine.Org, 2023, www.hopkinsmedicine.org/health/conditions-and-diseases/delirium
- Gogia, Bhanu, and Xiang Fang. “Differentiating Delirium Versus Dementia in the Elderly.” PubMed, StatPearls Publishing, 2023, www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK570594/
- MedlinePlus. “Delirium.” Medlineplus.Gov, National Library of Medicine, 2019, medlineplus.gov/delirium.html
- Devlin JW, Skrobik Y, Gélinas C, et al. Clinical practice guidelines for the prevention and management of pain, anxiety, agitation/sedation, delirium, immobility, and sleep disruption in adult patients in the ICU. Crit Care Med. 2018 Sep;46(9):e825-e873
- “SCCM | Guidelines for the Prevention and Management of Pain, Agitation/Sedation, Delirium, Immobility, And.” Society of Critical Care Medicine (SCCM), 21 Aug. 2018, sccm.org/Clinical-Resources/Guidelines/Guidelines/Guidelines-for-the-Prevention-and-Management-of-Pa
Solicită o programare
Alege opțiunea de a te programa online, simplu și rapid, prin intermediul formularului de programare.
