Amaxofobie

Despre frica de condus

Amaxofobia reprezintă frica excesivă și irațională de a conduce mașini sau de a fi pasager. Cel care suferă de această fobie recunoaște că frica sa este excesivă sau iraţională, dar nu se simte capabil să-și schimbe reacțiile.

O persoană care suferă de amaxofobie fie evită șofatul, fie suportă această situație cu suferință și disconfort intens; acest lucru afectează semnificativ rutinele zilnice normale (muncă, activități sociale și relații).

Deși nu există o distincție oficială între diferitele tipuri de amaxofobie, această afecțiune se poate prezenta în două moduri:

• frica de a conduce: teama se concentrează, în primul rând, pe condusul efectiv al unei mașini;
• frica de a fi pasager: simptomele apar ca răspuns la călătoria într-un anumit tip de vehicul.

Unii oameni cu amaxofobie încă mai pot conduce propriile mașini; pentru ei, perspectiva de a permite altcuiva să preia controlul asupra călătoriei poate fi terifiantă. Pentru alții, condusul în sine este factorul declanșator al fricii. Sunt și cazuri în care o persoană se poate confrunta cu starea de anxietate în ambele condiții (şi ca șofer și ca pasager).

Factori de risc

Deși oricine poate dezvolta amaxofobie, anumiți factori de risc pot crește probabilitatea ca o persoană să dezvolte frică de condus sau de a călători ca pasager într-un vehicul:

• experiență anterioară negativă, traumatizantă legată de un vehicul;
• a fi martor la un accident de mașină;
• expunerea la imagini sau povești traumatizante despre accidente;
• altă fobie înrudită, cum ar fi claustrofobia;
• a fi expus fricii de a conduce sau de a fi pasager într-o mașină, în timpul copilăriei sau adolescenței;
• altă afecțiune psihiatrică, cum ar fi o tulburare de anxietate, depresie, tulburare obsesiv-compulsivă sau tulburare de stres post-traumatic;
• tulburare de procesare senzorială sau dificultăți senzoriale (rău de mișcare);
• un factor de stres semnificativ în viață;
• tulburare legată de consumul de substanțe, cum ar fi dependența de droguri sau alcool.

Spre deosebire de alte tipuri de fobii care se manifestă mai frecvent sau sunt diagnosticate în timpul copilăriei sau adolescenței, amaxofobia este mai răspândită la adulți. Acest lucru ar putea fi determinat de faptul că adulții sunt mai conștienți de pericolul potențial al călătoriei într-un vehicul, poate fi mai probabil să fi asistat sau să fi auzit despre un accident de mașină traumatizant sau se pot uita mai mult la știri, care adesea prezintă astfel de incidente.

Diagnosticare

Pentru a diagnostica frica de condus, medicul psihiatru vă va adresa mai multe întrebări referitoare la simptomele resimțite și istoricul medical:

• tipurile de simptome, cât de frecvent apar și cât de severe sunt;
• debutul inițial al fobiei;
• istoricul medical, dacă a existat anterior vreo tulburare anxioasă sau alte afecţiuni psihiatrice;
• dacă există antecedente familiale de fobii.

Având în vedere că frica de condus este o fobie specifică, simptomele vor fi comparate cu criteriile de diagnostic specifice:

• frica trebuie să fie persistentă, excesivă și nerezonabilă; poate apărea fie atunci când persoana călătorește într-un vehicul, fie în momente sau situații când doar se gândește la mersul cu mașina;
• expunerea la factorii declanșatori duce la un răspuns imediat de anxietate, în majoritatea situațiilor;
• frica este excesivă și disproporționată comparativ cu amenințarea, iar acest lucru este recunoscut de pacient;
• persoana cu amaxofobie evită locurile sau situațiile în care i s-ar putea cere să conducă sau să călătorească ca pasager; dacă sunt expuse unui factor declanșator, vor experimenta frică, sau suferință extremă;
• anticiparea conducerii unei mașini sau a călătoriei ca pasager, precum și comportamentele de evitare asociate pot avea un impact semnificativ asupra vieții de zi cu zi;
• frica durează de minimum șase luni;
• fobia nu este asociată cu o altă tulburare mintală.

Prevenție

Prevenirea amaxofobiei nu este întotdeauna posibilă, dar anumite strategii pot ajuta la reducerea impactului acesteia:

• intervenție timpurie: abordarea și tratarea temerilor sau anxietăților specifice legate de călătoria cu mașina în timpul copilăriei sau adolescenței prin terapie sau consiliere pot ajuta la prevenirea agravării simptomelor;
• expunere treptată: expunerea treptată la activitățile legate de mașină, cum ar fi statul într-o mașină parcată sau călătoriile scurte, în medii cu stres scăzut, poate ajuta persoanele să dezvolte un sentiment de control și să-și reducă răspunsul la frică;
• educație și sprijin: informațiile despre natura fobiilor, opțiunile de tratament disponibile și strategiile de adaptare pot ajuta la reducerea dezvoltării și impactului fricii de condus.