medici analizand fisa medicala a unui pacient cu Amigdalită

Amigdalită

Alte denumiri: Amigdale inflamate

Descoperă informații utile despre amigdalită: de la cauze, factori de risc, simptome, diagnosticare, până la metode de tratament și de prevenție.

Pentru recomandări personalizate, solicită o programare la un medic din Sistemul Medical MedLife.

Despre amigdalită

Amigdalita este o afecţiune acută sau cronică, destul de frecventă, care poate să apară la orice vârstă, la ambele sexe și constă în inflamarea amigdalelor palatine. Ea este produsă frecvent de virusuri, bacterii și, mult mai rar, de fungi.

Amigdalele palatine sunt cele mai mari structuri limfoide ale organismului uman, situate pe pereţii laterali ai orofaringelui și care fac parte din componența inelului limfatic Waldayer.

Inelul limfatic Waldayer este o structură anatomică care intervine în procesele de apărare antiinfecțioasă ale organismului, fiind reprezentat, pe lângă amigdalele palatine, de amigdala Luska, amigdalele linguale și de foliculii limfatici situaţi la nivelul peretelui posterior al mucoasei orofaringiene. El produce în timpul copilăriei anticorpii necesari recunoașterii și anihilării infecțiilor cu poartă de intrare aerodigestivă și începe să involueze după vârsta de 10 ani.

În funcţie de structura anatomică din cadrul inelului Waldayer predominant implicată se disting mai multe afecţiuni:

  • amigdalita (angina) este cea mai frecventă afecțiune și constă în inflamarea amigdalelor palatine;
  • adenoidita produsă prin inflamarea amigdalei Luscka (polipii copilului);
  • faringita care afectează foliculii limfatici de la nivelul mucoasei orofaringiene;
  • amigdalita linguală apare cel mai rar și afectează amigdalele linguale de nivelul bazei limbii.

Tipuri de amigdalită

Din punct de vedere evolutiv există două forme de amigdalită palatină:

  • amigdalită acută;
  • amigdalită cronică, formă ce urmează după repetate pusee de amigdalită acută;
Amigdalita

Cauze

Amigdalita acută este mai frecventă la copii, ea fiind de obicei de etiologie virală în 60-75% dintre cazuri și bacteriană în 24-40% dintre cazuri. La adulţi, etiologia virală este incriminată în 75-90% dintre cazuri, iar cea bacteriană în doar 10-25%.
Virusurile cele mai frecvent implicate în apariţia amigdalitelor acute sunt:

  • virusul Epstein-Barr;
  • coronavirus;
  • rinovirus;
  • virusul Influenzae;
  • virusul Parainfluenzae;
  • adenovirusul;
  • herpesvirus;
  • virusul papilomatozei umane (HPV);
  • HIV.

Factori de risc

Bolile infecto-contagioase ale copilăriei (herpangina, oreionul, rujeola, rubeola, scarlatina) pot debuta sub forma unei amigdalite acute deoarece poarta de intrare a virusului este cea aeriană, urmând ca în zilele următoare să apară manifestările caracteristice fiecărei boli.

Bacteriile frecvent generatoare de infecţii amigdaliene acute sunt:

  • Streptococul β hemolitic de grup A;
  • Haemophilus Influenzae;
  • Stafilococul aureus;
  • Streptococul pneumoniae;
  • Branhamella catarrhalis;
  • Neisseria gonorrhoeae.

S-a observat că etiologia virală este mai frecventă la copiii cu vârsta sub 2 ani, iar Streptococul β hemolitic de grup A este întâlnit mai ales la grupa de vârstă de 5-15 ani.

O atenție deosebită trebuie acordată infecției cu Streptococ β hemolitic de grup A, care este implicată în apariția la copil a reumatismului articular acut, a glomerulonefritei acute, a carditei reumatismale sau a coreei. Tratamentul profilactic al reumatismului articular acut cu antibiotice, a făcut să scadă incidența acestor complicații.

Simptome

Simptomele amigdalitei acute

Simptomele debutează brusc, se intensifică progresiv, durează în medie 3-4 zile (rareori peste 2 săptămâni) și constau în:

  • odinofagie (durere în gât) care poate iradia spre ureche (otalgie reflexă);
  • disfagie (dificultate la înghiţire) pentru solide, dar și pentru lichide. Uneori este asociată cu staza salivară din cauza dificultăţii de a înghiţi propria salivă.
  • febră înaltă;
  • frison;
  • voce modificată (voce amigdaliană);
  • cefalee;
  • astenie;
  • halenă fetidă;
  • stare generală afectată.

Simptomele amigdalitei cronice

Amigdalita cronică apare la distanță, după mai multe episoade de amigdalită acută sau se consideră că o amigdalită acută s-a transformat în forma cronică atunci când simptomele persistă peste 2 săptămâni.

Simptomele cele mai relevante sunt:

  • durerea faringiană difuză care poate iradia spre ureche;
  • senzaţia de corp străin faringian;
  • paresteziile (senzaţii de înţepături faringiene);
  • dificultatea la înghiţire (disfagie);
  • vocea amigdaliană;
  • halena fetidă;
  • tusea iritativă, care apare mai rar;
Amigdalita

Diagnosticare

La examenul clinic, medicul specialist ORL constată frecvent că amigdalele palatine sunt mărite în volum (hipertrofiate), cu mucoasa roșie (congestionate), uneori acoperite cu depozite albicioase (cazeum), depozite gălbui (puroi) sau chiar ulceraţii.
La acestea se adaugă peteșii la nivelul palatului moale, congestia mucoasei orofaringiene, precum și inflamarea ganglionilor limfatici subangulomandibulari.


Amigdalita acută

Diagnosticul pozitiv este stabilit în urma examenului clinic ORL și este confirmat de o serie de investigaţii de laborator:

Examenul bacteriologic cu antibiogramă și examenul micologic cu antifungigramă din exudatul faringian sunt foarte utile. Recoltarea exudatului faringian se practică dimineaţa à jeun (pe nemâncate), cu gura nespălată deoarece pasta de dinţi conţine substanţe bacteriostatice sau bactericide. De asemenea, cu cel puţin 5-7 zile înainte de prelevarea exudatului pacientul nu trebuie să utilizeze medicamente antibiotice sau antimicotice, apă de gură sau comprimate cu efect antiseptic.

Examenul hematologic cu determinarea leucocitozei, monocitozei sau a formulei leucocitare aduce informaţii utile pentru stabilirea diagnosticului.

Dozarea ASLO, a fibrinogenului și a proteinei C reactive sunt imperios necesare în infecţiile streptococice pentru prevenirea complicaţiilor la distanţă.


Amigdalita cronică

La examenul clinic ORL, prin bucofaringoscopie medicul specialist poate observa prezența:

  • cazeumului în criptele amigdaliene;
  • unui corp străin (amigdalolit) într-o criptă amigdaliană;
  • unor formațiuni chistice în structura amigdalei;
  • unor amigdale palatine mici intravelice (sclero-atrofice) uni/bilateral;
  • hipertrofiei amigdaliene uni/bilateral;
  • hiperemiei la nivelul pilierilor anteriori;
  • adenopatiei subangulomandibulare;

Cu toate că nu există încă niciun test de laborator care să aibă valoare patognomonică pentru focarul de infecție amigdalian, paraclinic pot să apară modificări ale:

  • exudatului faringian;
  • testelor de inflamație – VSH, fibrinogen, proteina C reactivă;
  • hemoleucogramei;
  • ASLO;
  • imunogramei serice;
  • anticorpilor antiproteina M – pentru focarul de infecție amigdalian;
  • testelor de provocare amigdaliană: masaj amigdalian Vigo-Schmidt, test Rumpell-Leede;

Tratament

Tratamentul amigdalitei acute

Tratamentul curativ este recomandat de medicul specialist ORL în urma consultului și presupune:

  • un tratament etiopatogenic, în primul rând, care să limiteze dezvoltarea bacteriei și să anihileze focarul infecţios. Acesta constă în administrarea de antibiotice pe cale orala sau parenterală (intravenoasă sau intramusculară), timp de 7-10 zile, în funcţie de severitatea infecţiei. Pentru a limita însă, efectele adverse ale antibioticelor este importantă utilizarea probioticelor.În cazul infecţiilor virale severe, la persoanele imunodeprimate, se impune administrarea de medicamente antivirale.
  • un tratament simptomatic cu medicamente antiinflamatoare steroidiene/ nonsteroideine, antitermice, antialgice, dezinfectante orofaringiene și antiseptice locale ce conţin un anestezic. Soluțiile orale pe bază de propolis, care formează biofilme la nivelul mucoasei bucale reduc durerea și grăbesc vindecarea.
  • măsuri generale: repaus la pat, izolarea pacientului, aplicarea de comprese calde, slab acoolizate, în jurul gâtului, care se schimbă la interval de 3-4 ore;
  • regim igieno-dietetic: băuturi calde abundente pentru a preveni deshidratarea, alimentaţie hidro-lacto-zaharată;

Autodiagnosticarea și administrarea medicației recomandate de persoane neavizate este contraindicată din cauza riscului de:

  • reacții alergice la antibiotice, antiinflamatoare sau soluțiile orale cu anestezice;
  • dezvoltarea unor complicații ce pot pune în pericol viața pacientului.

Tratamentul adjuvant previne apariția recidivelor și constă în vitaminoterapie, inhalaţii, aerosoli, salinoterapie, homeopatie. Nu se recomandă metodele de tratament cunoscute drept „leacuri băbești‟, ce constau în spargerea depozitelor pultacee de pe amigdale sau gargara cu ceaiuri fierbinţi.

Tratamentul chirurgical, amigdalectomia, a fost descrisă pentru prima dată de către Celsus, în secolul I, înainte de Hristos. El a realizat intervenția folosind instrumente ascuțite și postoperator a administrat pacienților gargară cu oțet și ceaiuri din plante medicinale. De-a lungul timpului atât tehnica operatorie, cât și instrumentarul chirurgical a evoluat, astfel încât această intervenție este frecvent realizată, mai ales la vârste fragede. În prezent amigdalectomia este indicată în caz de:

  • hipertrofie amigdaliană cu fenomene de obstrucţie respiratorie si infectii repetate;
  • mai mult de 4-5 pusee de amigdalită acută într-un an;
  • existenţa în antecedente a supuraţiilor periamigdaliene;
  • infecţii repetate cu Streptococ β hemolitic de grup A, nestăpânite prin antibioterapie îndelungată și titru ASLO crescut;
  • apariţia puseelor de reumatism articular acut după angina acută sau agravarea procesului reumatic preexistent;
  • nefropatii acute repetate sau prelungite asociate infecţiilor amigdaliene streptococice.

Tratamentul amigdalitei cronice

Tratamentul curativ al amigdalitei cronice este cel chirurgical și constă într-o amigdalectomie bilaterală extracapsulară, efectuată sub anestezie generală. Această intervenţie se poate realiza la o lună distanţă de ultimul episod infecţios acut.
În anumite cazuri, bine selecţionate se pot folosi metode alternative de tratament precum:

  • evacuarea periodică a depozitelor de cazeum din criptele amigdaliene prin compresiunea amigdalelor;
  • diatermocoagularea;
  • crioterapia cu azot lichid;
  • criptoliza amigdaliană este indicată doar în hipertrofia amigdaliană neînsoţită de infecţie;
  • radiofrecvenţa;
  • radioterapia este rezervată vârstnicilor cu contraindicaţii operatorii sau care refuză operaţia.

Complicaţii

Complicaţiile supurative ale amigdalitelor și faringitelor acute apar frecvent la pacienţii care întârzie consultul ORL și preferă să se trateze singuri la domiciliu.

Cele mai frecvente complicaţii sunt:

  • flegmonul (abcesul) periamigdalian este o colecţie purulentă cu trei localizări posibile: antero-superioară, posterioară (retroamigdalian), în interiorul amigdalei (intraamigdalian).
  • adenoflegmonul retrofaringian este o colecţie purulentă localizată pe peretele posterior al orofaringelui, ce apare la copii. Incizia și drenajul abcesului este o urgenţă chirurgicală.
  • flegmonul laterofaringian cu 2 forme anatomo-clinice: adenoflegmonul laterofaringian și celuloflegmonul laterofaringian
  • celulita flegmonoasă difuză
  • periamigdalita linguală flegmonoasă
  • flegmonul difuz al planșeului bucal (angina Ludwig-Gensoul)
  • abcesul epiglotic
  • septicemia de origine amigdaliană

Prevenție

În cazul amigdalitei, prevenția constă în:

  • păstrarea unei igiene buco-dentare adecvate prin eradicarea cariilor și a infecţiilor dentare;
  • evitarea contactului cu persoane infectate sau care au fost în contact direct cu persoane diagnosticate cu boli infecto-contagioase;
  • vaccinarea împotriva bolilor infecto-contagioase ale copilăriei;
  • creșterea imunităţii organismului prin vaccinoterapie specifică și nespecifică sau imunostimulatoare;
  • amigdalectomie sau adenoidectomie când pacienţii prezintă mai mult de 4-5 episoade de amigdalită acută pe an;
  • alimentaţie echilibrată, sănătoasă;
  • evitarea fumatului.

Autor

Dr. Baciu Mădălina

Medic Primar ORL

Bibliografie

  1. Alina Bacalbașa, Celesta Drăgulescu, Marius Chițac – Diagnostic pozitiv și diferențial în ORL, Editura MedicArt, București 2004
  2. Alina Bacalbașa – Tratamentul în ORL, Editura MedicArt, București 2007 Udayan K Shah - Tonsillitis and Peritonsillar Abscess, https://emedicine.medscape.com/article/871977-overview#a6

Echipa medicală - ORL și ORL pediatrie

Solicită o programare

Alege opțiunea de a te programa online, simplu și rapid, prin intermediul formularului de programare.

femeie fericita care lucreaza folosind mai multe dispozitive pe un birou la domiciliu

©2024 Acest site este proprietatea MedLife S.A. Toate drepturile rezervate.