Hipertensiunea arterială primară

Despre hipertensiunea arterială primară

Hipertensiunea arterială reprezintă un factor de risc cardiovascular major, cu o incidență în creștere, corelată cu îmbătrânirea populației. Este bine cunoscută relația directă între valorile tensionale și riscul de evenimente cardiovasculare (accident vascular cerebral, infarct miocardic, insuficiență cardiacă), chiar în cazul unor valori de tensiune considerate „normale”.

Există două tipuri de hipertensiune arterială:

Hipertensiune arterială primară (esențială)

Aceasta nu este determinată de o anumită cauză și apare, de obicei, treptat, odată cu înaintarea în vârstă, ceea ce impune un control mai riguros.

Hipertensiune arterială secundară

Aceasta este declanșată de anumite cauze identificabile și potențial tratabile:

• sindromul de apnee în somn;
• boli ale rinichilor și arterelor renale;
• tumori ale glandelor suprarenale;
• afecțiuni cardiace - coarctaţia de aortă;
• afecțiuni ale tiroidei;
• iatrogenă - secundară medicației antineoplazice, AINS, steroizi, agenți imunosupresori, eritropoietină, medicație antidepresivă, cafeină, alcool, cocaină.

În funcție de valorile tensiunii arteriale, hipertensiunea poate fi clasificată astfel:

• optimă - tensiunea arterială sistolică sub 120 mmHg și tensiunea arterială diastolică sub 80 mmHg;
• normală - tensiunea arterială sistolică între 120-129 mmHg și tensiunea arterială diastolică între 80-84 mmHg;
• normal înaltă - tensiunea arterială sistolică între 130-139 mmHg și tensiunea arterială diastolică între 85-89 mmHg;
• hipertensiune arterială grad 1 - tensiunea arterială sistolică între 140-159 mmHg și tensiunea arterială diastolică între 90-99 mmHg;
• hipertensiune arterială grad 2 - tensiunea arterială sistolică între 160-179 mmHg și tensiunea arterială diastolică între 100-109 mmHg;
• hipertensiune arterială grad 3 - tensiunea arterială sistolică mai mare sau egală cu 180 mmHg și tensiunea arterială diastolică mai mare sau egală cu 110 mmHg;
• hipertensiune sistolică izolată - tensiunea arterială sistolică mai mare sau egală cu 140 mmHg și tensiunea arterială diastolică mai mică de 90 mmHg.

Hipertensiunea arterială mai este numită și „ucigașul tăcut” al inimii deoarece se dezvoltă pe parcursul mai multor ani și, de foarte multe ori, nu provoacă niciun simptom, însă se asociază cu complicații cardiovasculare, renale și neurologice importante. 

Din punct de vedere etiopatogenic, ținem cont de efectele directe ale presiunii sangvine crescute și indirecte prin accelerarea marcată a aterosclerozei și destabilizarea plăcilor ateromatoase.

Factori de risc

Există anumiți factori de risc care predispun la hipertensiune arterială primară:

• creșterea prevalenței odată cu înaintarea în vârstă;
• istoricul familial;
• obezitatea, în special cea abdominală;
• sedentarismul;
• aportul ridicat de sare;
• aportul scăzut de potasiu (consum scăzut de fructe și legume);
• consumul excesiv de alcool și tutun;
• stresul;
• genul masculin.

Diagnosticare

În primul rând, este esențial să stabilim corect diagnosticul de hipertensiune arterială prin măsurarea corectă a acesteia. Măsurătorile ambulatorii sau la domiciliu sunt folosite din ce în ce mai mult în vederea evitării efectului de „halat alb”, care reprezintă creșterea valorilor tensionale în cadrul cabinetului medical, în contrast cu valorile tensionale normale măsurate la domiciliu.

Hipertensiunea se poate depista foarte ușor, printr-un simplu control medical care include verificarea tensiunii cu ajutorul unui aparat numit „tensiometru”. Această investigație simplă și rapidă poate fi făcută atât de personalul medical specializat, cât și de pacient la domiciliu, folosind tensiometre automate, foarte precise, cu manșetă pe braț.

Monitorizarea presupune tratament medicamentos, ca pacientul să-și ia singur tensiunea acasă, la intervale regulate, dimineața și seara, înainte de masă și menţinerea evidenței fiecărei verificări. În acest fel, medicul cardiolog va vedea cum se modifică valorile tensiunii în decursul unei zile și nopți și poate, astfel, să gestioneze mai bine tratamentul.

Înainte de a începe măsurarea, pacientul trebuie să stea relaxat timp de cinci minute, poziția fiind pe scaun, cu spatele drept și picioarele pe podea, iar brațul trebuie să stea pe o suprafață (masă, de exemplu), pentru a fi la același nivel cu inima. Manşeta tensiometrului se poziționează la doi centimetri chiar deasupra cotului, pentru a se asigura detecţia arterei din braț.

Se recomandă efectuarea a trei măsurători la interval de un minut și realizarea unei medii a ultimelor două măsurători, această valoare fiind și cea care trebuie comunicată medicului. Un alt aspect important constă în măsurarea tensiunii la ambele brațe. O diferență semnificativă peste 20mmHg poate sugera prezența ateromatozei arterei subclavii.

Diagnosticul hipertensiunii arteriale se bazează pe detectarea în două condiții diferite a valorilor care depășesc 140mmHg TA sistolică și 90mmHg TA diastolică. Ulterior, în funcție de valoarea tensiunii arteriale, se va încadra pacientul în gradul respectiv de hipertensiune arterială.

Totodată, amintim de variabilitatea tipică marcată a hipertensiunii arteriale, deseori asociată cu stresul fizic sau emoțional.

În vederea completării diagnosticului de hipertensiune arterială, dar și ulterior gestionării tratamentului, medicul poate recomanda și alte investigații suplimentare:

Analize de sânge:

• hematocrit - creșterea valorii indică consumul excesiv de alcool;
• dozarea ionogramei, sodiu și potasiu seric, mai ales la pacienții care urmează tratament diuretic;
• funcția renală, uree, creatinină serică;
• profilul lipidic complet (colesterol total, LDL/HDL colesterol, trigliceride) ca factor de risc independent pentru ateroscleroză;
• glicemia a jeun, necesară pentru excluderea diabetului sau/și a intoleranței la glucoză.

Analize de urină:

• sumar urină;
• proteinuria/albuminuria detectată la pacienții care asociază boală renală de fond.

Electrocardiograma

Electrocardiograma trebuie efectuată la toți pacienții nou diagnosticați. Aceasta evidențiază prezența hipertrofiei ventriculare stângi, sechelele unui infarct miocardic, ischemia, atunci când asociază și boală coronariană.

Ecografia cardiacă

Aceasta decelează cu o sensibilitatea mai crescută față de electrocardiogramă prezența hipertrofiei ventriculare stângi.

Monitorizarea ambulatorie a tensiunii arteriale pe 24 de ore (MATA/24h)

Monitorizarea aceasta susține diagnosticul de hipertensiune de „halat alb” sau mascată, evaluează hipertensiunea de graniță, decelează prezența episoadelor de hipotensiune, în special în cazul episoadelor lipotimice/sincopale, determină prezența sau absența dipperului nocturn (creșterea valorilor pe timpul nopții, ceea ce determină un risc cardiovascular crescut și o incidență ridicată la pacienții care asociază apnee în somn).

Prevenție

Prevenția constă în adoptarea unui stil de viață sănătos:

• exerciţii fizice regulate - mersul pe jos, practicarea susținută a unor sporturi precum jogging, ciclism, înot;
• reducerea stresului;
• renunțarea la fumat;
• diminuarea consumului de alcool și chiar renunțarea la acest viciu;
• o dietă mediteraneană, bazată pe un aport crescut de legume și fructe, cereale integrale, alimente bogate în fibre, leguminoase (năut, fasole, linte, nuci), peşte bogat în Omega-3 de două ori pe săptămână, uleiuri vegetale netropicale (ulei de măsline), produse lactate cu un conținut scăzut de grăsimi;
• reducerea aportului de sare;
• controlul greutății corporale.

Autor

Dr. Vladoianu Ana Maria

Medic Specialist Cardiologie