Rabie

Despre rabie (turbare)

Rabia este o boală virală fatală, provocată de virusul rabic, găsit în saliva animalelor infectate. Aceasta se poate răspândi la mamifere (apare la om, dar și la animale), dacă sunt zgâriate sau mușcate de un alt animal cu rabie. Cuvântul grecesc "lyssa", utilizat pentru desemnarea rabiei, înseamnă nebunie.

Virusul rabiei infectează sistemul nervos central (creierul și măduva spinării). Animalele infectate pot răspândi boala prin intermediul salivei, sau prin contact direct cu mucoasa ochiului sau a cavității bucale, ori cu răni deschise. Rabia cauzează anual între 50.000 şi 70.000 de decese şi, astfel, se plasează pe locul 10 la nivel mondial între maladiile infecţioase mortale.

Factori de risc

Persoanele care locuiesc în zone defavorizate, cu politici precare privind vaccinarea specifică, prezintă un risc mai mare de a dobândi boala de la un animal turbat. De asemenea, manipularea anumitor animale sălbatice, cum ar fi liliecii sau ratonii, expune persoanele respective la dobândirea afecțiunii. Contactul cu laptele nepasteurizat poate fi și el o modalitate de transmitere a rabiei.

Alți factori de risc pentru îmbolnăvire includ:

• mușcături ale unor animale infectate;
• expunerea la urină sau la alte secreții ale animalelor infectate;
• transplantul de organe de la donatori infectați;
• expunerea la cadavrele animalelor infectate, mai ales la ţesutul cerebral al acestora.

Categoriile de persoane ce prezintă un risc mai mare de a contracta rabie decât populația generală sunt:

• călători internaționali;
• ofițeri de control pentru animale;
• speologi;
• lucrători de laborator;
• persoane cu răni deschise în zona gâtului sau a capului, deoarece acestea pot facilita transmiterea mai rapidă a virusului la creier;
• pacienţi transplantaţi (statusul de imunosupresie a acestor bolnavi favorizează înmulțirea virusurilor).

Diagnosticare

Instrumentele de diagnostic actuale nu sunt potrivite pentru detectarea infecției cu rabie înainte de debutul bolii clinice. Cu excepția cazului în care sunt prezente semne specifice de hidrofobie, aerofobie, sau dacă este confirmat un istoric sigur de contact cu un animal suspectat sau confirmat de turbare, diagnosticul clinic este dificil.

Rabia umană poate fi confirmată intravitam și postmortem prin diferite tehnici de diagnostic, ce detectează virusuri întregi, antigeni virali sau acizi nucleici în țesuturile infectate (creier, piele sau salivă).

Următoarele teste pentru rabie la om sunt necesare pentru diagnosticare:

• testul direct cu anticorpi fluorescenți - test uzual, rapid, care detectează proteinele ce alcătuiesc virusul rabic; restul se face prin prelevarea unei mostre de țesut din zona potențial infectată;
• testul de polimerizare în lanț - detectează materialul genetic (ADN) al proteinelor din virusul rabic, este foarte exact și poate fi făcut din salivă, lichid cefalorahidian sau din oricare alt țesut.

În cazul animalelor, diagnosticul este, de asemenea, dificil. Animalele care au un comportament ciudat pot fi infectate cu virusul rabic. Presupunerea că un animal este infectat se bazează pe:

• tipul animalului - unele animale prezintă un risc mai mare de a fi infectate, cum ar fi liliecii, sconcșii, ratonii, vulpile și coioții;
• comportamentul animalului - ex: salivație excesivă sau comportament agresiv;
• data ultimei vaccinări a animalului.

Prevenție

Cele mai eficiente metode de prevenire a contaminării cu virusul rabic includ:

• vaccinarea câinilor și pisicilor împotriva rabiei, conform legislației în vigoare;
• controlarea spațiilor în care se deplasează animalele de companie;
• evitarea contactului cu animale necunoscute;
• evitarea contactului cu animale sălbatice, mai ales cu liliecii;
• curățarea și dezinfectarea rănilor de orice tip;