RUTINA DE VINERI
20% reducere la consultații și analize!
Despre tahicardia sinusală
Tahicardia sinusală se referă la o creștere a frecvenței cardiace de peste 100 de bătăi pe minut.
Inima are un stimulator cardiac natural, numit nodul sinusal; acesta generează impulsuri electrice care se deplasează prin mușchiul inimii și îl fac să se contracte sau să bată. Când aceste impulsuri electrice sunt transmise fără probleme, ritmul sinusal normal duce, de obicei, la o frecvență cardiacă de 60 până la 100 de bătăi pe minut.
Uneori, însă, impulsurile electrice sunt trimise mai repede, provocând tahicardie sinusală, ceea ce determină o frecvență cardiacă de peste 100 de bătăi pe minut.
Tahicardia sinusală poate fi:
- normală: creșterea fiziologică a frecvenței cardiace apare ca răspuns la factori specifici, cum ar fi stresul, exercițiile fizice, durerea sau febra;
- inadecvată: nu are o cauză cunoscută; persoanele care se confruntă cu acest tip de tahicardie sinusală pot avea o frecvență cardiacă crescută tot timpul, chiar și în repaus.
Cauze
În unele situații, tahicardia sinusală poate fi complet naturală. De exemplu, este de așteptat un ritm cardiac rapid în timpul exercițiilor fizice intense.
Alte cauze ale tahicardiei sinusale pot include:
- anxietate sau suferință emoțională;
- febră;
- unele medicamente, cum ar fi cele utilizate în tratamentul alergiilor sau al sănătății mintale;
- durere;
- stimulente, cum ar fi cofeina sau nicotina;
- droguri recreative, cum ar fi cocaina.
Alte cauze potențiale, dar mai puțin frecvente, de tahicardie sinusală pot include următoarele condiții de sănătate subiacente:
- anemie;
- infecție;
- deteriorarea mușchiului inimii, cum ar fi în urma unui atac de cord;
- hipertiroidism;
- tensiune arterială scăzută;
- boală pulmonară;
- embolie pulmonară;
- sângerare severă.
Medicii nu cunosc cauza exactă a tahicardiei sinusale inadecvate, dar aceasta poate implica o combinație de factori:
- problemă cu nodul sinusal;
- semnalizare nervoasă neobișnuită care determină creșterea ritmului cardiac;
- disfuncție a nervilor responsabili cu scăderea ritmului cardiac.
Factori de risc
Anumiți factori pot crește riscul de a dezvolta tahicardie sinusală:
- anemie;
- diabet;
- boli de inimă;
- consum excesiv de alcool sau cofeină;
- apnee în somn;
- fumat;
- utilizarea medicamentelor stimulatoare;
- stres psihologic.
Simptome
În multe cazuri, tahicardia sinusală nu are simptome. Când apar, de obicei, acestea nu durează mult și pot include:
- bătăi mai rapide și puternice ale inimii;
- palpitații;
- leșin;
- dureri în piept;
- amețeli;
- dificultate la respirație.
Simptomele tahicardiei sinusale inadecvate includ:
- dificultăți de respirație;
- oboseală;
- incapacitatea de a face exerciții fizice;
- palpitații.
Diagnosticare
Pentru a diagnostica tahicardia sinusală, medicul cardiolog poate recomanda o serie de teste pentru a verifica modul în care funcționează inima:
- electrocardiogramă (EKG): măsoară activitatea electrică din inimă;
- ecocardiografie;
- monitor Holter: măsoară ritmul cardiac pentru 24 de ore;
- radiografii toracice;
- pulsoximetrie: măsoară cât de mult oxigen este în sânge;
- teste de sânge pentru enzime cardiace, glucoză și hemograma completă, dozare hormoni tiroidieni, metanefrine/ normetanefrine urinare.
Tratament
Tratamentele pentru tahicardia sinusală variază în funcție de cauza de bază, dar implică, de obicei, o combinație de modificări ale stilului de viață, medicamente și, în cazuri foarte rare, intervenții chirurgicale.
Medicii abordează în principal cauza sau condiția de bază atunci când tratează tahicardia sinusală normală și nu tahicardia în sine. Tratarea tahicardiei sinusale inadecvate poate fi mai dificilă, din cauza simptomelor care persistă dincolo de gestionarea ritmului cardiac cu medicamente și modificări ale stilului de viață.
Tratamentele pentru tahicardia sinusală pot include:
- reducerea aportului de cofeină;
- renunțarea la fumat și evitarea altor surse de nicotină;
- exerciții fizice regulate;
- hidratarea corectă;
- un consum de sub 2.300 de miligrame de sodiu pe zi.
Tahicardia sinusală este, în general, o afecțiune benignă, dar în timp poate slăbi inima. Medicii numesc aceasta cardiomiopatie indusă de tahicardie.
Uneori, medicii pot prescrie medicamente, pentru a reduce ritmul cardiac și a trata simptomele.
De asemenea, cardiologii pot recomanda forme de tratament mai invazive, cum ar fi ablația cu cateter, pentru persoanele cu tahicardie sinusală inadecvată care nu răspunde la modificările stilului de viață sau la medicamente.
Ablația cu cateter furnizează căldură porțiunilor de țesut cardiac care provoacă bătăi rapide sau neregulate ale inimii. Această procedură poate ajuta la readucerea ritmului cardiac la normal. Cu toate acestea, fiecare procedură are complicații, iar oamenii pot prezenta în continuare tahicardie recurentă.
Complicații
Printre complicațiile tahicardiei sinusale se numără:
- formarea cheagurilor de sânge: poate duce la un atac de cord sau un accident vascular cerebral;
- insuficienţa cardiacă: apare dacă inima nu poate pompa suficient sânge;
- pierderea conștienței sau leșin;
- moarte subită.
Prevenție
Prevenirea tahicardiei sinusale poate depinde de tratarea cauzelor subiacente. Astfel, în cazul în care problema este provocată de hipertiroidism, tratarea glandei tiroide hiperactive poate ajuta la prevenirea tahicardiei sinusale.
În alte situații, tahicardia sinusală poate fi prevenită cu anumite modificări ale stilului de viață:
- limitarea aportului de cofeină;
- limitarea sau evitarea consumului de alcool;
- renunțarea la fumat;
- exerciții fizice regulate;
- dietă sănătoasă pentru inimă;
- menținerea unei greutăți normale;
- gestionarea stresului.
Bibliografie
- “Sinus Tachycardia: Causes, Symptoms & Treatment.” Cleveland Clinic, 14 June 2022, my.clevelandclinic.org/health/diseases/23210-sinus-tachycardia. Accesat in 26 Mar. 2025.
- Seladi-Schulman, Jill. “Sinus Tachycardia: Everything to Know.” Healthline, Healthline Media, 2 Jan. 2018, www.healthline.com/health/sinus-tachycardia. Accesat in 26 Mar. 2025.
- Eske, Jamie. “Sinus Tachycardia: Everything You Need to Know.” Medicalnewstoday.com, Medical News Today, 22 Nov. 2019, www.medicalnewstoday.com/articles/327091. Accesat in 26 Mar. 2025.
- “Sinus Tachycardia | Cardiology | Mercy Health.” Mercy.com, 2025, www.mercy.com/health-care-services/heart-vascular/conditions/sinus-tachycardia Accesat in 26 Mar. 2025.
- “Sinus Tachycardia | Heart Care & Cardiology | Bon Secours.” Bonsecours.com, 2025, www.bonsecours.com/health-care-services/heart-care-cardiology/conditions/sinus-tachycardia. Accesat in 26 Mar. 2025.
Alte afecțiuni similare
Surditate brusc instalată
Surditatea brusc instalată este o afecțiune obișnuită în special la oamenii în vârstă și poate apărea din mai multe motive. Este important ca afecțiunea să nu fie...
Vezi detalii
Tahicardia ventriculară
Pentru a înţelege ce înseamnă tahicardia ventriculară este necesar să clarificăm terminologia:tahicardie: acest termen definește un ritm cardiac rapid (tahi) mai mult de...
Vezi detalii
Tahicardie
Tahicardia este termenul medical folosit pentru o frecvență cardiacă de peste 100 de bătăi/ minut. Există mai multe tipuri diferite de tahicardie, unele cu ritm regulat,...
Vezi detalii
Tahipnee
Tahipneea reprezintă respirația rapidă și superficială. Dacă ritmul respirator devine brusc rapid, apoi revine la normal, se numește tahipnee tranzitorie. Condiția este...
Vezi detalii
Talasemie
Talasemiile sunt un grup de afecțiuni ereditare caracterizate prin afectarea sintezei lanțurilor de globină. Globina este o proteină și reprezintă principalul component...
Vezi detalii
Tendinita achileană
Tendinita reprezintă procesul acut inflamator provocat de un traumatism, de o suprasolicitare sau de lipsa pregătirii fizice la nivelul unei porțiuni sau a...
Vezi detalii
Solicită o programare
Alege opțiunea de a te programa online, simplu și rapid, prin intermediul formularului de programare.
