MEDICINA GENERALA

07 Iunie 2022

Ce este colesterolul și cum îl menții în limitele normale

Ce este colesterolul și cum îl menții în limitele normale

Ce este colesterolul?

Supranumit și „ucigașul silențios”, despre colesterol putem spune că este, depotrivă, și bun și rău pentru organism. El întră în componența tuturor celulelor din corpul uman, iar rolul lui este esențial pentru sănătate. În limitele normale, colesterolul protejează organismul, iar în cantități mari se transformă într-o lipidă extrem de nocivă.

Colesterolul este o lipidă insolubilă în apă, care se găsește în sânge și care intră în compoziția membranelor ce înconjoară ficatul, măduva spinării, creierul și alte țesuturi. Cu alte cuvinte, organismul nu poate funcționa fără colesterol. O mare parte din el este sintetizat în ficat, iar ce rămâne în exces se depune pe pereții vaselor de sânge, lucru ce poate duce, în timp, la diferite afecțiuni. Dar există și un altfel de colesterol care ajunge în organism prin alimentație, mai ales din produsele de origine vegetală precum semințe oleaginoase ori din grăsimea din carne și lactate.

Tipuri de colesterol

Colesterol total

Din cauza faptului ca moleculele de colesterol sunt insolubile în apă, ele sunt transportate în organism prin intermediul unor lipoproteine care, în funcţie de densitate, sunt clasificate în: chilomicroni, VLDL, LDL, IDL şi HDL.

Colesterolul total este o analiză folosită pentru diagnosticul și tratamentul afecțiunilor provocate de excesul de colesterol și lipide din sânge și pentru afecțiunile metabolismului lipoproteinelor.

Colesterolul „bun” sau HDL

HDL colesterol (high density lipoprotein) este acel tip de colesterol care are rol protector cardiovascular și împiedică formarea plăcilor de aterom. Mai exact, lipoproteinele cu densitate mare colectează colesterolul depus la nivelul țesuturilor și pe pereții vaselor de sânge și îl duce la ficat, acolo unde este procesat și eliminat din organism.

Colesterolul „rău” sau LDL

LDL colesterol (low density lipoprotein) este acel tip de colesterol responsabil de blocarea vaselor de sânge. În acest caz, lipoproteinele cu densitate mică transportă colesterolul în exces din ficat în tot organismul și îl depune pe pereții vaselor de sânge, ceea ce favorizează apariția plăcilor de aterom.

Rolul colesterolului în organism

Colesterolul, după cum spuneam încă de la început, este esențial în funcționarea organismului uman, de aceea și rolurile pe care le joacă sunt importante. Vorbim așadar, despre:

  • rol structural (adică întră în structura fiecărei membrane externe a celulelor din corp);
  • rol metabolic (adică participă la formarea vitaminei D şi a hormonilor steroizi și sexuali, ajutând astfel la o dezvoltare normală a oaselor, dinților și mușchilor);
  • rol digestiv (adică intră în compoziția bilei și ajută la procesele digestive de la nivelul intestinelor);
  • rol imunitar (ajută la întărirea sistemului imunitar);
  • rol protectiv (protejează sistemul cardiovascular și muscular);
  • rol în creșterea, dezvoltarea și cicatrizarea țesuturilor;
  • rol antioxidant.

Totuși, pe cât este de benefic pentru organism, în cantități prea mari colesterolul poate fi extrem de nociv și poate duce la apariția unor boli cardiovasculare severe.

Valorile normale ale colesterolului

Pentru a ști dacă nivelul de colesterol pe care îl avem în organism este optim, trebuie să cunoaștem care sunt valorile normale . Acestea diferă în funcție de vârstă și sex și sunt reprezentate astfel:

Persoane cu vârsta 19 ani

  • colesterol total < 70 mg/dl
  • LDL colesterol < 110 mg/dl
  • HDL colesterol > 45 mg/dl

Bărbați cu vârsta 20 de ani

  • colesterol total - între 125 mg/dl și 200 mg/dl
  • LDL colesterol < 100 mg/dl
  • HDL colesterol > 40 mg/dl

Femei cu vârsta 20 de ani

  • colesterol total - între 125 mg/dl și 200 mg/dl
  • LDL colesterol < 100 mg/dl
  • HDL colesterol > 50 mg/dl

Pentru copii și pentru femeile însărcinate, valorile normale ale colesterolului sunt mai mici la fiecare categorie cu 20 - 30mg/dl.

Cum se măsoară valorile colesterolului?

Cum se măsoară valorile colesterolului?

Dacă dorești o determinare a colesterolului seric, atunci medicul generalist îți recomandă o serie de analize de sânge din care se vor măsura nivelurile de colesterol total, de colesterol bun (HDL) și de colesterol rău (LDL).

Înainte de această analiză, pacientul nu trebuie să mănânce și să bea alte lichide cu excepția apei, cu 9 - 12 ore înainte de recoltare.

Testul de sânge propriu-zis presupune recoltarea de sânge venos din plica cotului, iar analiza va oferi un profil lipidic sau lipidogramă, care înseamnă măsurarea din sânge a colesterolului total seric, LDL colesterol, HDL colesterol şi trigliceridelor.

Ce înseamnă colesterol mărit?

Dacă în urma analizelor medicul constată că nivelul de colesterol măsurat din sânge depășește 200 mg/dl, acest lucru se traduce printr-un colesterol mărit. Dacă atât nivelul colesterolului „bun” (HDL), cât și al colesterolului „rău” (LDL) sunt mai mari decât limita superioară, acest lucru indică un nivel al colesterolului total mărit și înseamnă că există un risc crescut de afecțiuni cardiovasculare.

În plus, odată cu testarea colesterolului, se face și o analiză a trigliceridelor care au rolul de a stoca excesul de grăsime din organism și care se găsesc, împreună cu colesterolul, în complexele de tip lipoproteine. Combinația dintre colesterol și trigliceride mărite crește riscul apariției de boli cardiovasculare.

Colesterol mărit: Cauze, factori de risc și simptome

Cauze

Principalele cauze ale colesterolului mărit/crescut țin de:

  • moștenirea genetică (boli precum “hipercolesterolemia familială” se moștenește  genetic de la părinți);
  • vârstă (odată cu înaintarea în vârstă crește riscul unui colesterol mare);
  • sexul (femeile la menopauză sunt mai predispuse la colesterol mărit decât bărbații).

Factori de risc

Principalii factorii de risc care duc la creșterea nivelurilor de colesterol sunt:

  • tipul de alimentație (o dietă bogată în grăsimi aduce un aport ridicat de colesterol în organism);
  • obezitatea;
  • fumatul;
  • consumul de alcool în exces;
  • lipsa mișcării/ sedentarismul;
  • boli preexistente precum: diabetul, alcoolismul, boala cronică de rinichi, hipotiroidismul, sindrom Cushing;
  • administrarea unor medicamente.

Simptome

Din păcate, un nivel ridicat de colesterol nu „doare”, de aceea este considerat un „ucigaș silențios” care nu prezintă niciun fel de simptom care să atragă atenția. El se depune la nivelul vaselor de sânge și afectează circulația fluxului sanguin. Abia atunci apar simptomele colesterolului mărit:

  • amețeli;
  • pierderi de memorie;
  • dureri toracice (angina pectorală);
  • dureri abdominale (infarct mezenteric);
  • dureri la nivelul membrelor inferioare;
  • infarct cerebral.

Colesterol mărit: Tratament

Colesterol mărit: Tratament

În cazul în care medicul specialist bănuiește un colesterol mărit, atunci el poate propune două direcții de tratament pentru scăderea colesterolului.

Schimbarea stilului de viață

În primul rând, schimbarea stilului de viață este foarte importantă, iar în această categorie intră:

  • dietă alimentară echilibrată (pentru colesterolul mărit, regimul alimentar trebuie să fie sărac în grăsimi saturate, dulciuri rafinate sau patiserie);
  • fără exces de alcool;
  • renunțarea la fumat;
  • practicare unui sport la intensitate moderată (alergat, mers pe bicicletă sau plimbări lungi în aer liber);
  • menținerea unei greutăți normale;
  • consumarea unor alimente care ajută la scăderea colesterolului (alimente bogate în fibre, ovăz, grâu integral, fasole, vinete, nuci, fructe, produse pe bază de soia, pește gras).

Tratament medicamentos

Tratamentul colesterolului mărit este reprezentat de medicamente care opresc absorbția de colesterol de la nivelul intestinelor, statinele care scad nivelul lipidelor. De asemenea, în tratamentul pentru scăderea colesterolul se mai regăsesc: fibrate, niacina și rasini.

Remediile naturiste

Tratamentul naturist pentru colesterol este format din suplimente alimentare pe bază de:

  • Coenzima Q10;
  • Omega-3, Omega-6 sau Omega-9;
  • ulei de krill;
  • ulei de semințe de in;
  • fibre pentru slăbit;
  • anghinare.

Tot din categoria tratamentelor naturiste pentru colesterol și trigliceride fac parte și diferite tipuri de ceaiuri precum ceaiul verde, de hibiscus, păpădie, mentă, roibus, ghimbir.

Colesterol mărit: complicații

Depunerea grăsimilor pe pereții vaselor de sânge duce, în timp, la îngustarea lor. Plăcile de aterom, prin calcifiere, vor bloca accesul oxigenului la nivelul țesuturilor. Ruperea plăcilor de aterom și migrarea unor fragmente duce la formarea cheagurilor de sânge. Astfel vasele de sânge sunt și mai mult obturate, iar consecinţele pot fi destul de severe:

  • infarct miocardic;
  • angină pectoral;
  • AVC;
  • boală arterială periferică;
  • hipertensiune arterială;
  • insuficiență cardiacă.

Cum previi colesterolul mărit?

Principala regulă pentru a ține sub control nivelul de colesterol este monitorizarea lui regulată, iar acest lucru se face prin analize de sânge. Apoi, schimbarea stilului de viață este esențială și de mare ajutor. În această categorie intră: renunțarea la dieta bogată în grăsimi saturate și eliminarea, pe cât posibil, din alimentație a zahărului și sării. Un remediu pentru colesterol este și renunțarea la fumat și alcool, mișcarea zilnică și menținerea unei greutăți optime. Pe cât posibil și stresul trebuie eliminat.

 

Bibliografie

  1. NHS Choices. Cholesterol Levels - High Cholesterol. 2022, www.nhs.uk
  2. “Cholesterol: Types, Tests, Treatments, Prevention.” Cleveland Clinic, 2020, https://my.clevelandclinic.org
  3. ‌Fletcher, Jenna. “What Should My Cholesterol Level Be at My Age?” Medicalnewstoday.com, Medical News Today, 23 Dec. 2021, www.medicalnewstoday.com



Solicită o programare

Aici puteți să solicitați o programare pentru serviciile noastre de oriunde vă aflați, fără telefon și fără vizită în clinică.

Analizele cu bilet de trimitere în decontare cu Casa de Asigurări de Sănătate se recoltează doar în baza unei programări prealabile.


Pasul 1

Detaliile Pacientului



Pasul 2

Detaliile Programării


©2023 Acest site este proprietatea Medlife S.A. Toate drepturile rezervate.