Halena (Halitoza): ce trebuie să știi despre respirația urât mirositoare

Informații generale despre halenă

Halena sau respirația urât mirositoare poate provoca anxietate și poate fi uneori jenantă. Utilizarea de gumă, bomboane mentolate sau apă de gură sunt doar măsuri temporare, deoarece nu abordează cauza problemei.

Respirația urât mirositoare afectează una din trei-patru persoane, cea mai frecventă cauză fiind igiena orală deficitară.

Care sunt cauzele halenei sau respirației urât mirositoare

Există o multitudine de cauze care pot determina halitoza, însă, printre cele mai frecvente se numără:

• alimentele: descompunerea particulelor de alimente în și în jurul dinților poate crește numărul bacteriilor și poate provoca un miros urât; de asemenea, consumul anumitor alimente, cum sunt ceapa, usturoiul și condimentele, pot cauza o respirație urât mirositoare;
• produsele din tutun: fumătorii au mai multe șanse de a avea boli ale gingiilor, o altă sursă de respirație urât mirositoare;
• igiena dentară deficitară: lipsa periajului dentar zilnic face ca particulele de mâncare rămase în gură să determine apariția halitozei;
• protezele dentare care nu sunt curățate în mod regulat sau nu se potrivesc corect: pot adăposti bacterii, care provoacă mirosuri neplăcute;
• xerostomia sau gura uscată: poate contribui la respirația urât mirositoare; gura uscată apare în mod natural în timpul somnului, ceea ce determină „respirația de dimineață”, și se agravează dacă dormi cu gura deschisă;
• medicamentele: pot produce indirect halenă, fiind descompuse de organism și eliberând substanțe chimice care pot fi transportate prin respirație;
• infecțiile la nivel bucal: mediul umed din gură este propice pentru dezvoltarea unor bacterii care să determine halitoză. De asemenea, halena poate fi cauzată de răni chirurgicale după îndepărtarea dinților sau ca urmare a cariilor dentare;
• infecțiile sau inflamația cronică la nivelul nasului, sinusurilor sau gâtului;
• afecțiunile precum unele tipuri de cancere, tulburări metabolice, diabet zaharat, cetoacidoză (afecțiune ce pune în pericol viața), refluxul cronic (boala de reflux gastroesofagian), boala de ficat sau rinichi;
• în cazul copiilor, o bucată de hrană blocată într-o nară poate provoca respirație urât mirositoare;
• Fumatul este unul din factorii care cauzează o respirație urât mirositoare. Pe lângă degradarea tutunului, aceste persoane au o frecvență mai mare a depunerilor de tartru și carii dentare. Totodată, există și o modificare a percepției mirosului, astfel încât aceștia nu sunt conștienți de mirosul respirației proprii;
• Unele medicamente (citostatice, sedative, suplimente, vitamine) ce pot determina miros neplăcut al gurii. Altele prin uscăciunea mucoasei o pot favoriza (hipotensoare, antibiotice, antihistaminice);
• Avitaminozele, în special deficitul de vitamina C determină gingivite, iar tartrul dentar și atrofia mucoaselor este potențat prin deficitul de vitamina A.

Legătura dintre halitoză și afecțiunile ORL

Nasul, gâtul și urechile sunt strâns legate de cavitatea bucală, de aceea multe afecțiuni ORL pot sta în spatele unei respirații urât mirositoare persistente.

Amigdalita este una dintre cele mai frecvente cauze. Amigdalele au niște cripte adânci în care se pot aduna resturi de celule, mucus și bacterii, formând formațiuni asemănătoare unor pietricele moi, numite cazeum. Aceste depozite au un miros puternic, neplăcut, și pot apărea chiar și la persoanele fără infecție activă.

Sinuzita cronică poate fi o altă cauză. Când sinusurile rămân inflamate mai multe săptămâni, secrețiile groase se scurg în spatele gâtului și devin teren propice pentru bacterii, care produc compuși cu miros neplăcut. În sinusuri se pot acumula secreții, uneori purulente prin suprainfecția într-un mediu anaerob și determină miros neplăcut.

Obstrucția nazală, fie din cauza unei sinuzite, a unei alergii sau a unei probleme structurale, precum deviația de sept, obligă persoana să respire pe gură. Respiratul pe gură usucă mucoasa bucală, reduce cantitatea de salivă și, indirect, favorizează halena, pentru că saliva are un rol important în autocurățarea gurii.

Dacă respirația urât mirositoare este însoțită de dureri de gât recurente, pietricele albe pe amigdale, nas înfundat cronic sau senzația de secreții care se scurg pe gât, este recomandat să mergi la un consult ORL, pe lângă cel stomatologic. Uneori tratarea afecțiunii ORL, fie cu antibiotic, fie, în cazurile recurente, prin intervenție chirurgicală, rezolvă și problema halenei.

Modalități de stabilire a diagnosticului pentru halenă

Cel mai adesea, medicii dentiști sunt cei care diagnostichează o persoană cu halitoză. Diagnosticul se bazează pe istoricul pacientului și pe mirosul gurii în timpul examenului dentar. Ulterior, se verifică întreaga cavitate bucală, pentru a se identifica o eventuală cauză, cum ar fi o infecție. Dacă medicul dentist nu poate găsi cauza, poate recomanda un consult la specialistul de chirurgie oro-maxilo-facială, la diabetolog sau la gastroenterolog.

Sunt o serie de investigații ce pot fi făcute pentru a determina cauza ce stă la baza respirației urât mirositoare:

• halimetru: detectează niveluri crescute de sulf;
• cromatografia gazoasă: măsoară trei compuși volatili de sulf - hidrogen sulfurat, metil mercaptan și sulfură de dimetil;
• testul BANA: măsoară nivelurile unei enzime specifice produse de bacteriile care cauzează halitoza;
• testul beta-galactozidazei: nivelurile crescute se corelează cu mirosul gurii.

În cazul halitofobiei, această afecțiune poate fi determinată prin metoda chestionarului, fiind o respirație mirositoare „fantomă”.

Diferite tipuri de afecțiuni pot prezenta anumite mirosuri specifice, în funcție de care stomatologul sau medicul de familie se pot ghida pentru a orienta pacientul spre identificarea cauzei halitozei. Astfel:

• diabet: respirație fructată sau de citrice(cetoza);
• astm sau fibroză chistică: respirație acidă;
• probleme cu rinichii: miros de uree;
• ciroză hepatică: miros de amoniac, mucegai sau de șoarece;
• trimetilaminuria: miros neplăcut de pește;
• obstrucție intestinală: miros fecal.
• mirosul de alimente stătute, parțial degradate, apare în refluxul gastroesofagian care are la bază hernia hiatală. Prin sfincterul esofagian inferior larg mirosul alimentelor degradate de acidul clorhidric din stomac ajunge ușor în cavitatea bucală.

Este important de reținut că aceste mirosuri sunt doar indicii, nu un diagnostic. Un miros de acetonă sau de mere stricate, de exemplu, apare des la persoanele cu cetoacidoză diabetică, o complicație gravă a diabetului netratat sau deficitar controlat, și necesită asistență medicală urgentă, mai ales dacă e însoțit de sete intensă, urinare frecventă sau stare de confuzie.

Mirosul de uree poate fi asociat cu o funcție renală deficitară, pentru că rinichii nu mai elimină eficient deșeurile azotate din sânge. Același mecanism se pune în aplicare și pentru mirosul de amoniac în bolile hepatice prin imposibilitatea ficatului de a elimina amoniacul( foetor hepatic). Un miros persistent, care nu dispare nici după periaj, poate indica o infecție dentară profundă, un abces sau, mai rar, o problemă la nivelul plămânilor sau al sinusurilor. În niciunul dintre aceste cazuri nu ar trebui pusă o „autodiagnosticare” pe baza mirosului.

Când trebuie să mergi la medic?

Halena ocazională, după o masă cu usturoi sau ceapă, sau dimineața, la trezire, nu e un motiv de îngrijorare. Aceasta se rezolvă, de obicei, cu periaj și hidratare. Există însă semne care arată că problema trebuie investigată de un specialist, nu doar mascată cu gumă sau apă de gură.

Ar trebui să mergi la medic dacă respirația urât mirositoare persistă mai multe săptămâni, în ciuda unei igiene orale corecte (periaj de două ori pe zi, ață dentară și curățarea limbii). La fel, este recomandat să mergi la medic dacă, pe lângă halenă, ai gingii care sângerează ușor, dureri sau sensibilitate dentară, gură uscată persistentă, dificultăți la înghițire sau senzația unui nod în gât.

Febra, durerea în gât care nu trece, ganglionii umflați la nivelul gâtului sau apariția unor depuneri albe pe amigdale sunt semne că, probabil, există o infecție activă, care are nevoie de tratament, nu doar de mascarea mirosului.

Așa cum am menționat și mai sus, dacă respirația are un miros neobișnuit (de acetonă, de amoniac sau puternic fecaloid) și apare fără o explicație alimentară clară, mai ales dacă vine la pachet cu alte simptome, precum sete excesivă, oboseală marcată sau schimbări de greutate, e nevoie de un consult medical cât mai curând, pentru că poate fi vorba despre o afecțiune mai amplă, care necesită tratament dincolo de sfera stomatologică.

În general, primul pas e un consult la medicul dentist, care poate stabili dacă problema e orală sau dacă e nevoie de o trimitere către un alt specialist: ORL, gastroenterolog sau diabetolog, în funcție de ce indică examenul clinic.