Tulburări de somn la adulți: care sunt cele mai comune?

Importanța fiziologică a somnului și impactul tulburărilor cronice

Somnul nu este doar o perioadă de odihnă, ci un proces biologic activ, indispensabil pentru funcționarea normală a organismului. În timpul somnului au loc procese esențiale de refacere a creierului și a întregului corp, motiv pentru care un somn insuficient sau de slabă calitate poate avea consecințe importante asupra sănătății.

În timpul somnului, organismul:

• repară și regenerează țesuturile;
• consolidează memoria și procesele de învățare;
• reglează secreția unor hormoni implicați în metabolism, apetit și creștere;
• susține funcționarea sistemului imunitar și eliminarea unor produși de metabolism din creier.

Societățile medicale recomandă ca majoritatea adulților sănătoși să doarmă între 7 și 9 ore pe noapte, iar calitatea somnului este la fel de importantă ca durata acestuia. Un somn continuu și odihnitor contribuie la menținerea performanței cognitive, a echilibrului emoțional și a sănătății fizice.

Atunci când lipsa somnului devine cronică, pe termen scurt, pot apărea:

• somnolență excesivă în timpul zilei;
• iritabilitate și modificări ale dispoziției;
• dificultăți de concentrare și memorie;
• încetinirea timpilor de reacție, cu un risc mai mare de accidente, inclusiv rutiere.

Pe termen lung, privarea cronică de somn este asociată cu un risc crescut de:

• hipertensiune arterială și boli cardiovasculare;
• obezitate și diabet zaharat de tip 2;
• depresie și tulburări de anxietate;
• afectarea funcțiilor cognitive și creșterea riscului de declin cognitiv odată cu înaintarea în vârstă.

Identificarea și tratarea tulburărilor de somn nu contribuie doar la îmbunătățirea calității somnului, ci reprezintă și o componentă importantă a prevenirii complicațiilor metabolice, cardiovasculare și neuropsihiatrice pe termen lung.

2. Apneea obstructivă în somn (SASO): un pericol cardiovascular major și metabolic major

Apneea obstructivă în somn (SASO) este una dintre cele mai frecvente tulburări respiratorii din timpul somnului și reprezintă un factor important de risc pentru bolile cardiovasculare. Netratată, poate afecta calitatea vieții și crește riscul unor complicații serioase.

Apneea obstructivă în somn apare atunci când căile respiratorii superioare se îngustează sau se blochează repetat în timpul somnului, determinând pauze de respirație care durează, de obicei, cel puțin 10 secunde. Aceste episoade sunt denumite apnei (oprirea completă a fluxului de aer) sau hipopnei (reducerea semnificativă a fluxului de aer) și se pot repeta de zeci sau chiar sute de ori într-o singură noapte.

În timpul somnului, mușchii gâtului și ai limbii se relaxează. La unele persoane, această relaxare este suficientă pentru a bloca parțial sau complet fluxul de aer. Nivelul oxigenului din sânge scade, iar creierul declanșează microtreziri foarte scurte pentru reluarea respirației. De cele mai multe ori, persoana nu își amintește aceste treziri, însă ele fragmentează somnul și împiedică desfășurarea normală a arhitecturii somnului și obținerea unui somn odihnitor.

Cele mai frecvente semne și simptome sunt:

• sforăit puternic, întrerupt de pauze respiratorii observate de partener;
• senzație de sufocare sau gâfâit la reluarea respirației;
• somnolență excesivă în timpul zilei;
• dureri de cap la trezire;
• gură uscată sau durere în gât dimineața;
• dificultăți de concentrare și scăderea performanței în activitățile zilnice.

Factorii care favorizează apariția SASO includ:

• obezitatea, în special acumularea de grăsime în jurul gâtului;
• sexul masculin, deși riscul crește și la femei după menopauză;
• circumferința mare a gâtului;
• fumatul și consumul de alcool, în special seara;
• anomalii anatomice ale maxilarului, amigdalelor sau căilor respiratorii superioare.

Apneea obstructivă în somn este asociată cu un risc crescut de hipertensiune arterială, infarct miocardic, accident vascular cerebral, insuficiență cardiacă și tulburări de ritm cardiac, agravarea diabetului zaharat de tip 2 și creșterea riscului de accidente rutiere cauzate de somnolența diurnă, motiv pentru care diagnosticul și tratamentul precoce sunt esențiale pentru reducerea riscului de complicații și îmbunătățirea calității vieții.

4. Parasomniile: comportamente anormale în timpul somnului

Parasomniile reprezintă un grup de tulburări de somn caracterizate prin apariția unor comportamente, mișcări sau reacții neobișnuite în timpul somnului, la adormire sau în momentul trezirii. Deși unele episoade sunt benigne, altele pot afecta calitatea somnului și pot crește riscul de accidentare.

Parasomniile sunt comportamente sau activități involuntare, fizice ori verbale, care apar în timpul somnului sau în tranziția dintre somn și starea de veghe. Persoana nu este, de regulă, conștientă de ceea ce face și poate să nu își amintească episodul după trezire.

Cele mai frecvente tipuri sunt:

• somnambulismul - persoana se ridică din pat și poate merge, deschide uși sau desfășura activități simple în timpul somnului profund, fără a fi conștientă de acestea;
• tulburarea de alimentație nocturnă asociată somnului - presupune consumul involuntar de alimente în timpul nopții, iar dimineața episodul este adesea uitat complet sau parțial;
• tulburarea comportamentală în somnul REM - mecanismul normal care blochează mișcările corpului în timpul viselor nu mai funcționează corespunzător, astfel încât persoana poate vorbi, striga, lovi sau gesticula, „punând în scenă” ceea ce visează;
• coșmarurile cronice - vise intense și repetate, cu un conținut amenințător, care provoacă treziri bruște, anxietate și dificultăți în reluarea somnului.

Parasomniile sunt clasificate în două mari categorii: cele care apar în somnul non-REM (de exemplu, somnambulismul și terorile nocturne) și cele asociate somnului REM, precum tulburarea comportamentală în somnul REM. Această diferențiere este importantă deoarece mecanismele de apariție, evaluarea și tratamentul pot fi diferite.

Evaluarea de specialitate este recomandată dacă episoadele:

• apar frecvent sau se agravează;
• duc la accidentări ale pacientului sau ale partenerului;
• provoacă somnolență accentuată în timpul zilei;
• debutează la vârsta adultă, sunt asociate cu simptome neurologice sau implică comportamente violente ori potențial periculoase.

Diagnosticul corect este important, deoarece unele parasomnii pot necesita investigații suplimentare, precum polisomnografia, și tratament adaptat cauzei. În special, tulburarea comportamentală în somnul REM necesită o evaluare atentă, deoarece poate reprezenta un marker precoce al unor boli neurodegenerative cu acumulare de α-sinucleină, cum sunt boala Parkinson, atrofia sistemică multiplă și demența cu corpi Lewy. Totuși, majoritatea persoanelor cu alte tipuri de parasomnii nu dezvoltă astfel de afecțiuni.

Diagnosticul de precizie în tulburările de somn la adulți: rolul polisomnografiei

Stabilirea cauzei unei tulburări de somn presupune mai mult decât descrierea simptomelor. Medicul somnolog combină informațiile obținute în timpul consultației cu investigații specifice, pentru a identifica tipul și severitatea afecțiunii și a recomanda tratamentul potrivit.

Primul pas este consultația de somnologie, care include:

• discuția despre istoricul medical și obiceiurile de somn;
• evaluarea simptomelor precum sforăitul, trezirile nocturne, insomnia sau somnolența din timpul zilei;
• completarea unor chestionare validate, cum este Scala de Somnolență Epworth (Epworth Sleepiness Scale), utilizată pentru estimarea somnolenței diurne;
• analiza unui jurnal de somn, în care pacientul notează, timp de una-două săptămâni, orele de culcare, trezire și eventualele episoade nocturne.

Polisomnografia (PSG) este considerată standardul de aur pentru diagnosticul multor tulburări de somn, în special atunci când există suspiciunea unei afecțiuni complexe sau când diagnosticul nu poate fi stabilit doar pe baza simptomelor. Investigația se desfășoară într-un laborator de somnologie, pe parcursul unei nopți, și monitorizează simultan mai mulți parametri, printre care:

• activitatea cerebrală (EEG);
• mișcările ochilor și tonusul muscular;
• respirația și fluxul de aer;
• nivelul oxigenului din sânge;
• ritmul cardiac și mișcările membrelor.

Datele obținute permit identificarea stadiilor somnului și diagnosticarea unor afecțiuni precum apneea obstructivă în somn, parasomniile, tulburarea de comportament în somnul REM, mișcările periodice ale membrelor și alte tulburări complexe ale somnului.

Poligrafia respiratorie nocturnă este o investigație simplificată, efectuată frecvent la domiciliul pacientului. Ea înregistrează în principal parametrii respiratori, precum fluxul de aer, efortul respirator și saturația oxigenului, fiind utilizată în special pentru depistarea apneei obstructive în somn la pacienții cu suspiciune clinică ridicată.

În multe cazuri, poligrafia respiratorie este suficientă pentru depistarea apneei obstructive în somn. Totuși, dacă există suspiciunea altor tulburări de somn sau rezultatele nu sunt clare, poate fi necesară polisomnografia.

Alegerea investigației potrivite depinde de simptome, istoricul medical, examenul clinic și recomandarea medicului specialist.