RUTINA DE VINERI

20% reducere la consultații și analize!

Află mai mult
medici analizand fisa medicala a unui pacient cu Hemoptizie

Hemoptizie

Alte denumiri: Tuse cu sânge

Descoperă informații utile despre hemoptizie: de la cauze, factori de risc, simptome, diagnosticare, până la metode de tratament și de prevenție.

Pentru recomandări personalizate, solicită o programare la un medic din Sistemul Medical MedLife.

Despre hemoptizie

Hemoptizia reprezintă expectorația cu sânge provenit din căile aeriene inferioare (subglotice), apărută după un acces de tuse. Ea semnalizează întotdeauna o problemă de sănătate și reprezintă o urgență medicală, indiferent de cantitatea de sânge eliminată:

  • dacă este o cantitate medie sau mare, viața pacientului poate fi în pericol;
  • dacă este o cantitate mică de sânge, cauza trebuie investigată deoarece poate fi o patologie pulmonară cu risc major pentru pacient, pe termen mediu și lung, ori poate preceda o hemoptizie masivă.

De aceea orice hemoptizie – mai ales dacă este masivă - trebuie să îngrijoreze pacientul și să îl determine să facă de urgență un control medical.

Sângele care este eliminat prin tuse poate avea originea în arterele bronșice și/sau capilarele bronșice (care asigură aportul de sânge la nivelul bronhiilor) și/sau în arterele pulmonare și/sau capilarele alveolare (la nivelul lor au loc schimburile de gaze). Arterele bronșice sunt cel mai frecvent loc de sângerare care provoacă hemoptizie, fiind implicate în aproximativ 90% din cazuri). În doar 5% din cazuri hemoptizia provine din vasele pulmonare. În restul de 5% din cazuri, sângerarea apare din arterele bronșice ectopice sau din alte artere sistemice nebronșice (inclusiv aorta).

Hemoptizia poate apărea:

  • după o tuse de lungă durată sau severă,
  • atunci când este o infecție la nivelul plămânilor (pneumonie) sau căilor respiratorii (bronșită),
  • când căile respiratorii se lărgesc, peretele lor se subțiază și se produce mai mult mucus (bronșiectazie),
  • ca simptom al unei afecțiuni mai grave, cum ar fi un cheag de sânge sau cancer pulmonar.

În mod normal, pacientul cu hemoptizie trebuie tratat și monitorizat în spital cel puțin 24 de ore, pentru a încerca să i se oprească sângerarea și pentru a fi pregătit în cazul în care se dovedește a fi o formă severă cu debut tardiv.

Așadar, hemoptizia este o expectorație cu sânge (o eliminare a sângelui) de la nivelul căilor aeriene inferioare, după un efort de tuse. Ea nu trebuie confundată cu eliminarea de sânge de la nivelul căilor aeriene superioare (mucoasa nazală ori orală), cavității orale ori tractului gastro-intestinal (hematemeză).

Deoarece prognosticul poate fi grav, persoana care prezintă hemoptizie trebuie să ajungă în cel mai scurt timp la un medic pneumolog, internist sau la o cameră de gardă. După stabilizare, medicii specialiști pneumologi sunt cei care trebuie să identifice cauza și să recomande măsurile terapeutice.


Tipuri de hemoptizie

Cantitatea de sânge expectorată trebuie să fie cunoscută întrucât, în funcție de aceasta, se alege strategia terapeutică imediată și, totodată, este și un element important în stabilirea cauzei hemoptiziei. Trebuie reținut însă că stabilirea diagnosticului de hemoptizie nu depinde de cantitatea de sânge expectorată.

Pe de altă parte, există dezbateri referitoare la pragul de clasificare a hemoptiziei, atât din cauza dificultății de a măsura obiectiv cantitatea de sânge pierdută, cât și a elementului emoțional: pacientul poate să supraestimeze sau să subestimeze cantitatea sub imperiul fricii, panicii, motiv pentru care evaluarea trebuie făcută de un medic specialist.

Hemoptizia masivă (sau care pune viața în pericol) poate fi definită ca orice hemoptizie care:

  • Este > 100 mL în 24 ore.
  • Provoacă schimburi anormale de gaze sau obstrucție a căilor respiratorii.
  • Provoacă instabilitate hemodinamică.

Independent de definiția sa, hemoptizia masivă (care pune viața în pericol) implică doar o minoritate de evenimente clinice (în general 5-10%), dar mortalitatea asociată poate depăși 50%. Mortalitatea este, în general, mai degrabă rezultatul compromiterii căilor respiratorii prin asfixiere, decât rezultatul exsanguinării.


Clasificarea hemoptiziilor în funcție de cantitatea de sânge eliminată:

  • hemoptizie foarte mare (cataclismică): mai mult de 500 ml sânge/ 24 ore. De obicei sângele este roșu intens, uneori cu mici cheaguri. Această hemoptizie are un prognostic imediat sever pentru că există un risc mare de asfixie (bronhiile pot fi inundate) și șoc hemoragic. Necesită tratament de urgență.
  • hemoptizie masivă: în medie, 200 - 500 ml sânge/ 24 de ore, cu debut brusc, masiv. Și în acest caz, viața pacientului poate fi în pericol, existând riscul de asfixie sau colaps, motiv pentru care trebuie să ajungă de urgență la spital.
  • hemoptizie medie: 50-200 ml/ 24 de ore. Uneori este cu sânge roșu, dar poate avea și aspect de sânge amestecat cu spută. Poate reprezenta o urgență în condițiile în care hemoptizia se repetă, motiv pentru care necesită prezentare la spital pentru măsuri medicale de urgență, întrucât se poate repeta în mod grav.
  • hemoptizie minoră: sub 50 ml/ 24 de ore. Poate avea aspect de sânge roșu sau de spută cu striuri de sînge. Deși nu pune viața pacientului în pericol, după oprirea sângerării trebuie investigată cauza pentru a stabili o schemă de tratament pentru boala de fond care a produs hemoptizia.

Clasificarea hemoptiziilor în funcție de cauzele care au provocat-o:

  • cauze cardiovasculare: stenoză mitrală, embolie pulmonară, insuficiență cardiacă congestivă (hemoptizia din insuficiență cardiacă este rară), hipertensiune arterială pulmonară.
  • cauze vasculitice: lupus eritematos.
  • cauze inflamatorii: fibroză chistică.
  • cauze traumatice: anevrism aortic, ruptură bronșică.
  • cauze hematologice: tratament cu anticoagulante.
  • cauze contagioase: febră tifoidă, varicelă, tifos.
Medlife

Cauze

Cauzele hemoptiziei sunt diverse: probleme cardiace, traumatisme, afecțiuni pulmonare, sau diverse forme de cancer. În orice caz, hemoptizia nu trebuie confundată cu eliminarea de sânge de la nivelul tractului gastro-intestinal (hematemeză) sau cu alte tipuri de hemoragie.

Așadar, există foarte multe cauze ale hemoptiziei:


Cauze pulmonare:

  • tuberculoza (TBC): este cea mai frecventă cauză a hemoptiziei în România;
  • alte infecții pulmonare: abcesul pulmonar (pacientul poate avea hemoptizii repetate, pneumonia (hemoptizia este doar unul dintre simptome), gripa (dacă este combinată cu o bronșită sau pneumonie), infecții asociate infecției cu HIV.
  • bronșiectazia: mai ales la persoanele care au avut infecții respiratorii în trecut (inclusiv TBC);
  • cancerul pulmonar: se poate manifesta prin hemoptizie masivă;
  • infarctul pulmonar;
  • fibroză chistică;
  • traumatism toracic.

Cauze cardiovasculare:

  • afectarea valvelor cardiace: stenoza mitrală;
  • afectarea vaselor de sânge pulmonare: embolia pulmonară, hipertensiunea arterială pulmonară;
  • insuficiență cardiacă congestivă (rar);
  • tratament cu anticoagulante.

Cauze vasculitice:

  • lupus eritematos

Traumatisme:

Există câteva cauze potențial grave ale tusei cu sânge care necesită tratament medical imediat. Poate fi vorba despre:

  • traumatism la nivelul toracelui;
  • inhalare de particule străine;
  • cancer pulmonar;
  • tromboembolism pulmonar („cheaguri de sânge în plămâni”);
  • tuberculoză.

Unele proceduri medicale pot determina hemoptizii: bronhoscopie, laringoscopie, amigdalectomie, chirurgie nazală, biopsia căilor respiratorii superioare. În aceste situații, pacientul trebuie să se adreseze medicului care a efectuat procedura.

Factori de risc

Cel mai important factor de risc în cazul hemoptiziei este fumatul, acesta fiind factor cauzator sau de agravare pentru majoritatea bolilor pulmonare care se manifestă cu hemoptizie.

Simptome

Expectorația cu sânge (hemoptizia) se poate asocia și cu alte simptome, în funcție de cauza care a determinat-o:

  • senzație de căldură retrosternală;
  • tuse iritativă;
  • cefalee;
  • amețeală;
  • febră;
  • dificultate respiratorie;
  • anxietate;
  • extremități reci;
  • tahicardie;
  • hipotensiune arterială;
  • dispnee;
  • stare lipotimică;
  • asfixie, dacă hemoptizia este abundentă și fulgerătoare.
Medlife

Diagnosticare

Stabilirea diagnosticului este esențială pentru strategia terapeutică. Medicul specialist evaluează pacientul prin:

  • anamneză (simptome, istoric medical, istoric familial);
  • examen fizic (aparat respirator, cardiovascular, renal);
  • stabilirea gravității hemoptiziei: dacă este o formă gravă, se impune o monitorizare a funcțiilor vitale.

Pot fi necesare investigații complementare pentru a identifica boala care a produs hemoptizia:

  • examen ORL (faringo-laringoscopie);
  • radiografie toracică;
  • analize de sânge;
  • examen de spută;
  • grupa sanguină/Rh (pentru cazul în care va fi nevoie de o transfuzie de sânge);
  • tomografie computerizată cu substanță de contrast;
  • EKG;
  • angiografie pulmonară.

Dacă radiografia toracică nu dă informații clare cu privire la diagnostic, sunt necesare investigații suplimentare precum tomografia computerizată sau bronhoscopia (cu endoscop rigid sau flexibil).

Tratament

Cauza hemoptiziei rămâne necunoscută în 30-40% dintre cazuri. Obiectivele tratamentului pentru hemoptizie sunt:

  • oprirea hemoragiei;
  • tratarea cauzei care stă la baza sângerării.

Oprirea hemoragiei

Hemoptizia trebuie oprită cât mai repede, iar metodele folosite depind de severitatea ei.

Tratamentul injectabil cu substanțe hemostatice („care opresc sângerarea”) se administrează în cele mai multe cazuri de hemoptizie, dar numai la recomandarea medicului. În unele cazuri, medicul poate stabili un diagnostic prezumtiv al cauzei hemoptiziei și să adauge un tratament corespunzător: de exemplu, dacă suspectează o infecție bacteriană, medicul poate prescrie antibiotice.

Este important ca pacientul să evite alimentele și băuturile calde! De aceea, în măsura în care nu există contraindicații, pacientul va bea lichide reci și se pot aplica pansamente/ pernuțe cu gel reci pe stern (dar fără a fi în contact direct cu pielea).

Protecția plămânului care este neafectat poate fi dificilă, pentru că locul sângerării este, de cele mai multe ori, neclar. În mod normal, se poziționează pacientul într-o poziție adecvată și se realizează o intubație cu obstrucția bronhiei care duce la zona care sângerează. În cazul în care hemoragia are la bază o infecție, este necesar nu numai tratamentul cu antibiotic, ci și drenaj postural.

Spitalizarea pacientului se impune atunci când sângerarea este masivă sau există riscul să devină masivă.

Trebuie avută o grijă suplimentară la sedative și opioide pentru că acestea pot avea efecte de inhibare asupra centrului respirației. În anumite situații, un astfel de efect poate fi benefic. De aceea, astfel de medicamente (de ex. cele care conțin codeina sau sedativele) vor fi luate doar la recomandarea medicului.


Identificarea cauzei hemoptiziei

Identificarea cauzei hemoptiziei trebuie realizată cât mai curând pentru a se iniția tratamentul și, astfel, să se evite atât repetarea hemoptiziei cât și agravarea bolii de fond. Chiar dacă pacientul expectorează o cantitate mică de sânge, aceasta nu poate fi considerată niciodată ca fiind „normală”. Există situații în care nu poate fi identificată cauza (hemoptizie idiopatică) în ciuda investigațiilor numeroase efectuate, caz în care prognosticul este unul favorabil de cele mai multe ori, iar sângerarea se rezolvă  în cel mult 6 luni.

Dacă este vorba de defecte de coagulare, acestea pot fi corectate prin administrarea de plasmă proaspătă (sau congelată) și transfuzii de sânge (sau numai de trombocite).

Dacă sângerarea este secundară unei insuficiențe cardiace sau stenozei mitrale, răspunde la tratamentul împotriva insuficienței cardiace. În cazul în care hemoragia nu se oprește sau este recurentă, tratamentul anticoagulant este posibil să fie contraindicat. Hemoragia care este cauzată de embolie pulmonară poate beneficia de plasarea unui filtru la nivelul venei cave inferioare.

Pacienții cu o hemoptizie masivă au nevoie de stabilizare și tratament înainte de efectuarea investigațiilor, motiv pentru care pot fi recomandate intervenții mai invazive:

  • Bronhoscopia rigidă: hemoptizia masivă este una dintre puținele indicații ale bronhoscopiei rigide deoarece asigură un control mai bun al căilor aeriene. Investigația permite o aspirare mai bună și este mai potrivită pentru identificarea și eliminarea unui eventual corp străin inhalat (mai ales la copii);
  • Fibrobronhoscopia: permite terapia cu ajutorul laserului, cauterizarea sau injectarea de epinefrină;
  • Embolizarea vasului de sânge care a provocat hemoptizia este metoda preferată pentru oprirea hemoptiziei masive;
  • Intervențiile chirurgicale sunt indicate în cazul hemoptiziilor masive care nu pot fi rezolvate prin bronhoscopie rigidă sau embolizare, fiind ultima variantă la care se poate apela. Rezecția precoce poate fi recomandată pentru adenomul sau carcinomul bronșic.

Prevenție

Prevenirea hemoragiei implică tratarea cauzei hemoragiei și eforturi pentru a opri sângerarea.

Icon Faq

Întrebări frecvente despre hemoptizie

Ce pot face pentru a gestiona hemoptizia recurentă?
Este necesară internarea în spital în cazul unui bolnav de hemoptizie?
Care sunt sarcinile asistentului medical în cazuri de hemoptizie?

Bibliografie

  1. Malhotra, Ajai K., et al. “DIAGNOSTIC and THERAPEUTIC ROLES of BRONCHOSCOPY and VIDEO-ASSISTED THORACOSCOPY in the MANAGEMENT of THORACIC TRAUMA.” Current Therapy of Trauma and Surgical Critical Care, 2008, pp. 261–268, www.sciencedirect.com, 10.1016/b978-0-323-04418-9.50039-4
  2. “Coughing up Blood (Hemoptysis): Causes, Tests & Diagnosis, Treatment.” Cleveland Clinic, 2018, https://my.clevelandclinic.org
  3. “Medical Definition of Hemoptysis.” MedicineNet, MedicineNet, 29 Mar. 2021, www.medicinenet.com
  4. Hoffman, Matthew. “Hemoptysis (Coughing up Blood).” WebMD, WebMD, 15 Feb. 2011, www.webmd.com

 

Echipa medicală - Pneumologie , ORL , Medicina interna și Cardiologie

Solicită o programare

Alege opțiunea de a te programa online, simplu și rapid, prin intermediul formularului de programare.

femeie fericita care lucreaza folosind mai multe dispozitive pe un birou la domiciliu

©2025 Acest site este proprietatea MedLife S.A. Toate drepturile rezervate.