Mononucleoza infecțioasă

Cauze

Mononucleoza infecțioasă (boala sărutului) este cauzată de virusul Epstein-Barr (EBV). Acest virus face parte din familia herpesvirusurilor și este foarte contagios. Iată cum se răspândește de obicei și cum provoacă infecția:

• transmiterea prin salivă - virusul Epstein-Barr se transmite în mod obișnuit prin contactul cu secreţiile orale infectate: sărut, utilizarea în comun a paharelor sau sticlelor, obiecte personale sau periuțe de dinți cu o persoană infectată;
• infectarea celulelor epiteliale - după ce pătrunde în organism prin membranele mucoase ale gurii sau gâtului, virusul Epstein-Barr infectează și se replică în celulele epiteliale, care sunt celulele care căptușesc suprafețele gurii, gâtului și ale altor țesuturi mucoase;
• invazia celulelor B - virusul Epstein-Barr țintește și infectează în primul rând limfocitele B, un tip de celule albe din sânge implicate în răspunsul imunitar; odată intrat în celulele B, acestea fie dezvoltă o infecţie caracterizată prin multiplicare activă cu producere de virus şi distrugerea celulelor, fie virusul poate stabili o infecție latentă (inactivă), în care persistă în organism pe termen lung fără a provoca simptome;
• răspunsul imunitar - ca răspuns la infecția cu virusul Epstein-Barr, sistemul imunitar al organismului se apără prin activarea diferitelor celule imunitare și producerea de anticorpi pentru a lupta împotriva virusului; acest răspuns imunitar duce la simptomele caracteristice mononucleozei infecțioase, cum ar fi odinofagie (durerea în gât), adenopatie (ganglionii limfatici umflați) și febră;
• diseminarea virală - persoanele infectate pot elimina virusul Epstein-Barr prin salivă și alte fluide corporale, în special în timpul perioadelor de infecție activă, când sunt prezente simptomele; această răspândire contribuie la transmiterea virusului la alte persoane, în special prin contact apropiat sau prin activități intime care implică contactul cu secreţiile orale.

Simptome

Mononucleoza infecțioasă poate provoca o serie de simptome a căror gravitate variază de la ușoară la severă. Simptomele se dezvoltă de obicei în decurs de 3 până la 7 săptămâni, ajungând până la 60 de zile de la expunerea la virusul Epstein-Barr (EBV), cauza principală a mononucleozei infecțioase.

Debutul bolii este de obicei treptat (4-5 zile), cu manifestări generale, febră, cefalee (durere de cap), stare generală influenţată, astenie importantă, mialgii (dureri musculare).

Triada caracteristică constă în febră, faringită şi limfadenopatie.

Perioada de stare de caracterizează prin:

• febră - apare în 80% din cazuri și poate varia de la ușoară până la grad înalt, cu valori de 38-40 grade Celsius, 7-28 de zile; febra poate fi însoțită de frisoane și transpirații;
• angina (durere de gât) - gâtul poate fi roșu, umflat și dureros;
• adenopatie (noduli limfatici umflați) - ganglionii limfatici umflați pot interesa orice grupă ganglionară, în special la nivelul gâtului (laterocervicali şi submandibulari); acești ganglioni limfatici sunt de consistenţă fermă, nedureroşi şi nesupurativi;
• splenomegalie (splină mărită) - în unele cazuri, splina poate deveni mărită (splenomegalie), provocând disconfort sau durere în partea superioară stângă a abdomenului; este important să evitați activitățile care ar putea rupe o splină mărită, cum ar fi sporturile de contact sau ridicarea de greutăți;
• hepatomegalie (ficat mărit) - ficatul poate să se mărească, provocând disconfort sau sensibilitate abdominală, fiind însoţită mai rar de icter;
• exantem maculo-papulos, rujeoliform sau scarlatiniform generalizat (o erupţie cutanată pe tot corpul), nepruriginos (care nu mănâncă) şi nu este caracteristic acestei afecţiuni;
• enantem palatin, care consta în apariţia de pete hemorgice la nivelului palatului cavităţii bucale;
• astenie - oboseala profundă și persistentă, care poate fi severă și debilitantă, durând adesea săptămâni sau chiar luni;
• amigdale mărite - amigdalele se pot mări și pot avea un înveliș albicios din cauza inflamației și edemului (umflarea acestora);
• cefalee (dureri de cap) - sunt frecvente și pot fi persistente sau recurente;
• mialgii (dureri musculare) - pot apărea dureri musculare generalizate, descrise adesea ca fiind asemănătoare cu cele din gripă;
• slăbiciune - slăbiciunea și starea de rău pot contribui la senzația generală de oboseală;
• pierderea poftei de mâncare sau greață.

Este important de reținut că nu toate persoanele cu mononucleoză infecțioasă (boala sărutului) vor prezenta toate aceste simptome, iar severitatea acestora poate varia foarte mult de la o persoană la alta. În plus, unele persoane pot avea simptome atipice sau mai ușoare, în special copiii mici sau persoanele cu un sistem imunitar slăbit.

Tratament

Mononucleoza infecțioasă este, de obicei, o boală autolimitată. Nu există un tratament specific pentru a vindeca mononucleoza infecțioasă, dar managementul se concentrează pe ameliorarea simptomelor și pe susținerea răspunsului imunitar al organismului. Iată câteva abordări ale tratamentului mononucleozei infecțioase (boala sărutului):

• odihna adecvată - este esențială pentru persoanele cu mononucleoză infecțioasă, în special în timpul fazei acute a bolii; odihna ajută la conservarea energiei și permite organismului să se recupereze mai repede;
• hidratarea - consumul de lichide din abundență, cum ar fi apă, ceaiuri din plante și supe limpezi, ajută la prevenirea deshidratării și menține nivelul de hidratare, în special dacă sunt prezente febra și transpirația;
• ameliorarea durerii - analgezicele pot ajuta la ameliorarea simptomelor, cum ar fi durerile de cap, durerile de gât, durerile musculare;
• ameliorarea durerilor de gât - gargara cu apă caldă cu sare sau folosirea pastilelor pentru gât poate ajuta la calmarea durerilor de gât; spray-urile pentru gât sau analgezicele orale pot oferi, de asemenea, o ușurare temporară;
• evitarea sporturilor de contact și a activităților obositoare - deoarece mononucleoza infecțioasă poate provoca mărirea splinei (splenomegalie), ceea ce crește riscul de ruptură splenică, persoanele trebuie să evite sporturile de contact, ridicarea de greutăți și alte activități intense până când un medic le dă acordul;
• evitarea alcoolului și a anumitor medicamente - alcoolul și anumite medicamente ar trebui evitate în timpul mononucleozei infecțioase, deoarece acestea pot solicita ficatul și pot exacerba simptomele;
• îngrijire de urmărire - persoanele cu mononucleoză infecțioasă pot avea nevoie de consultaţii periodice pentru a monitoriza simptomele, pentru a evalua complicațiile (cum ar fi mărirea splenică) și pentru a asigura un tratament adecvat.

În majoritatea cazurilor, simptomele mononucleozei infecțioase se ameliorează treptat și se rezolvă în decurs de câteva săptămâni până la câteva luni, chiar și fără tratament specific.

Complicații

Mononucleoza infecțioasă se rezolvă, de obicei, de la sine, fără complicații. Cu toate acestea, în unele cazuri, mai ales dacă infecția este severă sau dacă sunt prezenți anumiți factori de risc, pot apărea complicații:

• splina mărită (splenomegalie) - este una dintre cele mai frecvente complicații ale mononucleozei infecțioase, iar ruptura splenică este o urgență medicală gravă, care necesită asistență medicală imediată;
• hepatită - duce la simptome precum dureri abdominale, icter (îngălbenirea pielii și a ochilor) și enzime hepatice crescute; cele mai multe cazuri de hepatită asociate cu mononucleoza infecțioasă sunt ușoare și se rezolvă de la sine, dar în cazuri rare, poate apărea hepatita severă care necesită spitalizare;
• infecții bacteriene secundare - cum ar fi faringita streptococică (streptococul în gât) sau pneumonia bacteriană;
• complicații neurologice - cum ar fi sindromul Guillain-Barré (o afecțiune autoimună rară care afectează nervii), encefalită (inflamație a creierului), meningită aseptică (inflamarea membranelor care înconjoară creierul şi măduva spinării), mielita (inflamaţia măduvei spinării), nevrite de plex brahial (inflamarea nervilor din regiunea axilară), paralizii de nervi cranieni sau neuropatie periferică; aceste complicații pot provoca simptome precum slăbiciune musculară, amorțeală, furnicături sau dificultăți la mers;
• obstrucția căilor respiratorii - mărirea severă a amigdalelor (hipertrofia amigdaliană) datorată mononucleozei infecțioase poate duce, rareori, la obstrucția căilor respiratorii, în special la copiii mici; acest lucru poate necesita o intervenție, cum ar fi eliberarea căilor respiratorii sau, în cazurile severe, amigdalectomia;
• complicații hematologice rare - cum ar fi anemia hemolitică (distrugerea celulelor roșii din sânge), trombocitopenia (număr scăzut de trombocite) sau anemia aplastica (incapacitatea măduvei osoase de a produce un număr suficient de celule sanguine).

Este important de reținut că, deși aceste complicații pot apărea, ele sunt relativ rare, iar majoritatea persoanelor cu mononucleoză infecțioasă suferă de o boală ușoară și autolimitată, care se rezolvă fără consecințe pe termen lung.