Oligofrenie

Alte denumiri: Înapoiere/ întârziere mentală; Dizabilitate intelecturală

Descoperă informații utile despre oligofrenie: de la cauze, factori de risc, simptome, diagnosticare, până la metode de tratament și de prevenție.

Pentru recomandări personalizate, solicită o programare la un medic din Sistemul Medical MedLife.

Despre oligofrenie

Oligofrenia este un termen medical care se referă la un grup de afecțiuni caracterizate prin întârzieri în dezvoltare și dizabilități intelectuale. Termenul „oligofren” este derivat din limba greacă, unde „oligo” înseamnă „puține” și „phren” înseamnă "minte".

Clasificarea și terminologia pentru dizabilitățile intelectuale și de dezvoltare au evoluat semnificativ de-a lungul timpului, iar „oligofrenie” nu mai este utilizat pe scară largă în mediile profesionale sau clinice. Organizația Mondială a Sănătății l-a înlocuit, în mare parte, cu termenul „dizabilitate intelectuală”.

În trecut, termenul “retard mintal” făcea referire la dizabilitatea intelectuală. Este important de menționat că terminologia s-a schimbat nu doar pentru că „retard mental” este acum considerat peiorativ și stigmatizant, ci și pentru că înțelegerea noastră a evoluat. Termenul de „dizabilitate intelectuală” reflectă mai bine faptul că afecțiunea nu se referă doar la inteligență, ci include și limitări în ceea ce privește comportamentele adaptative sau abilitățile de viață.

Oligofrenia se caracterizează prin limitări semnificative atât în ceea ce privește funcționarea intelectuală, cât și în ceea ce privește comportamentul adaptativ, care acoperă multe abilități sociale și practice de zi cu zi.

Oligofrenia este, adesea, clasificată în funcție de gravitatea dizabilității intelectuale, iar aceste categorii sunt acum utilizate în mod obișnuit pentru a clasifica boala:

deficiență intelectuală ușoară (oligofrenie de gradul I) - persoanele cu dizabilitate intelectuală ușoară pot avea unele dificultăți în învățarea academică, dar pot dobândi, de obicei, abilități până la nivelul clasei a VI-a; aceștia pot trăi, de regulă, în mod independent, cu un anumit sprijin;
deficiență intelectuală moderată (oligofrenie de gradul II) - persoanele cu dizabilități intelectuale moderate pot dobândi abilități până la nivelul clasei a II-a; de obicei, ele pot avea grijă de ele însele cu sprijin și pot lucra în medii supravegheate;
dizabilitate intelectuală severă (oligofrenie de gradul III) - persoanele cu dizabilități intelectuale severe pot avea abilități limitate de comunicare verbală și pot necesita sprijin pentru sarcinile zilnice de viață; ele beneficiază, adesea, de un mediu foarte structurat, cu rutine clare;
deficiență intelectuală profundă (oligofrenie de gradul IV) - persoanele cu dizabilități intelectuale profunde au nevoie de ajutor pentru aproape toate sarcinile vieții de zi cu zi; ele pot avea dizabilități fizice suplimentare și pot avea abilități de comunicare foarte limitate.

Cele mai multe persoane cu această afecțiune vor avea nevoie de un anumit grad de asistență pe tot parcursul vieții, însă programele de sprijin și ofertele educaționale pot ajuta la gestionarea simptomelor și efectelor.

Cauze

Oligofrenia poate fi rezultatul unei varietăți de cauze diferite, multe dintre acestea apărând la începutul vieții, fie înainte de naștere, fie în timpul copilăriei timpurii:

condiții genetice - sunt adesea moștenite de la părinți și includ tulburări precum sindromul Down, sindromul X fragil și fenilcetonuria;
probleme în timpul sarcinii - consumul de alcool sau de droguri de mama însărcinată poate provoca dizabilități intelectuale; în plus, infecțiile din timpul sarcinii, cum ar fi rubeola, toxoplasmoza sau citomegalovirusul pot duce, de asemenea, la apariția acestei afecțiuni;
probleme la naștere - dacă un copil are probleme în timpul nașterii, cum ar fi faptul că nu primește suficient oxigen, ar putea dezvolta o dizabilitate intelectuală;
probleme de sănătate - anumite boli pot duce la dizabilitate intelectuală, cum ar fi tusea convulsivă, rujeola sau meningita; malnutriția poate fi, de asemenea, un factor de risc;
factori de mediu - aceștia pot include expunerea la substanțe toxice precum plumbul sau mercurul, malnutriția severă sau neglijarea severă și abuzul psihologic;
traumatismele cerebrale, traumatismele craniene grave sau înecul pot priva creierul de oxigen, ceea ce duce la leziuni cerebrale care pot duce la dizabilități intelectuale.

Factori de risc

Mai mulți factori pot crește riscul ca un copil să dezvolte oligofrenie:

istoricul familial și genetic - anumite afecțiuni genetice legate de dizabilitatea intelectuală pot exista în familie;
consumul de alcool sau droguri în timpul sarcinii - mamele care consumă droguri sau alcool în timpul sarcinii cresc riscul de apariție a diferitelor afecțiuni, inclusiv a dizabilității intelectuale, la copiii lor;
infecția maternă în timpul sarcinii - anumite infecții în timpul sarcinii, cum ar fi rubeola, toxoplasmoza, citomegalovirusul și virusul Zika, pot crește riscul de dizabilitate intelectuală;
nașterea prematură sau greutatea mică la naștere - bebelușii care se nasc prematur (înainte de 37 de săptămâni de gestație) sau cu o greutate mică la naștere prezintă un risc crescut de a avea dizabilități intelectuale;
malnutriție - mai ales în timpul perioadelor cruciale de dezvoltare în uter și la începutul vieții;
lipsa de îngrijire prenatală - mamele care nu beneficiază de îngrijire prenatală adecvată, nu reușesc să gestioneze afecțiunile cronice sau nu mențin obiceiuri sănătoase în timpul sarcinii pot crește riscul pentru copilul lor;
complicații la naștere - dacă un copil are probleme cu alimentarea cu oxigen în timpul nașterii sau are icter sever care nu este tratat, ar putea dezvolta oligofrenie;
bolile sau leziunile din copilărie - anumite boli grave sau netratate din copilărie, cum ar fi meningita, tusea convulsivă sau orice leziuni cerebrale pot duce, de asemenea, la dizabilitate intelectuală.

Simptome

Oligofrenia poate avea o gamă largă de simptome și efecte, care pot varia foarte mult de la o persoană la alta:

întârzieri în etapele de dezvoltare - aceasta ar putea include întârzieri în a sta în șezut, a se târî, a merge, a vorbi sau alte etape de dezvoltare;
dificultăți de învățare - acest lucru ar putea fi evident la școală, cu provocări în a învăța lucruri noi, în a înțelege concepte complexe sau în a dezvolta abilități academice în același ritm cu ceilalţi colegi;
provocări sociale și interpersonale - acestea ar putea include dificultăți în înțelegerea regulilor și obiceiurilor sociale sau probleme cu relațiile interpersonale;
dificultăți cu abilitățile practice - acestea ar putea include provocări cu abilitățile de viață zilnică, cum ar fi hrănirea, îmbrăcarea sau folosirea toaletei în mod independent;
dificultăți de rezolvare a problemelor - aceasta poate include dificultăți în înțelegerea și procesarea de noi informații sau în utilizarea acestora pentru a lua decizii sau a rezolva probleme;
dificultăți cu gândirea logică - acest lucru poate include dificultăți de planificare, de urmărire a secvențelor sau de înțelegere a relațiilor cauză-efect;
lipsa sau dezvoltarea lentă a abilităților motorii - persoana poate avea mișcări neîndemânatice sau necoordonate.

Aceste simptome ale oligofreniei pot varia de la ușoare la severe, în funcție de gradul de afectare. Este posibil ca oligofrenia ușoară să nu fie evidentă până la vârsta școlară, când copilul se poate lupta cu învățarea academică. O dizabilitate intelectuală mai severă este, de obicei, detectată mai devreme în copilărie.

Diagnosticare

Oligofrenia este diagnosticată, de obicei, prin utilizarea de teste standardizate și evaluări clinice de profesioniști instruiți în evaluarea capacităților cognitive și funcționale.

Diagnosticul este, în general, pus de o echipă de profesioniști care poate include psihologi, pediatri, neurologi, psihiatri și asistenți sociali.

Procesul de diagnosticare implică, în general, două componente principale:

evaluarea funcționării intelectuale – se folosesc, de obicei, teste standardizate de inteligență, cunoscute și sub numele de teste IQ, care măsoară abilități precum memoria, abilitățile de rezolvare a problemelor și capacitatea de a înțelege concept; un scor de aproximativ 70 sau mai mic indică, de obicei, o limitare a funcționării intelectuale;
evaluarea comportamentului adaptiv - aceasta presupune evaluarea abilităților persoanei în diferite domenii, cum ar fi comunicarea, abilitățile din viața zilnică și cele sociale; se face adesea prin intermediul unor măsuri standardizate care se bazează pe interviuri cu părinții sau îngrijitorii.

Diagnosticul implică, de asemenea, excluderea altor afecțiuni care ar putea cauza simptome similare. De exemplu, o tulburare de învățare sau o afecțiune psihiatrică ar putea provoca dificultăți în ceea ce privește rezultatele academice, dar nu ar însemna neapărat că o persoană are o dizabilitate intelectuală.

Este important de reținut că un diagnostic de oligofrenie nu se bazează doar pe un test IQ. Capacitatea persoanei de a funcționa în viața de zi cu zi - comportamentul său adaptativ - reprezintă o parte esențială a diagnosticului.

Tratament

Deși nu există un leac pentru dizabilitățile intelectuale, există o gamă largă de tratamente și intervenții care îi pot ajuta pe cei care suferă de aceste afecțiuni să ducă o viață împlinită. Scopul tratamentului este de a dezvolta la maximum potențialul persoanei și de a o ajuta să devină cât mai independentă posibil. Abordarea tratamentului implică o echipă de specialiști și este individualizată în funcție de nevoile persoanei:

intervenții educaționale - serviciile de educație specială sunt esențiale; acestea pot include planuri educaționale individualizate pentru a-i ajuta pe copii să obțină succese academice și să dezvolte abilități de viață; educația poate lua mai multe forme și poate fi adaptată la vârsta, abilitățile și interesele copilului;
terapia comportamentală - intervențiile comportamentale pot ajuta la gestionarea comportamentelor problematice și la învățarea de noi abilități, iar abordări precum analiza comportamentală aplicată sunt adesea utilizate, în special la copiii cu dizabilități intelectuale și autism;
terapia logopedică - specialiştii în logopedie pot ajuta în cazul dificultăților de comunicare; aceștia pot preda strategii alternative de comunicare pentru cei care au probleme semnificative cu limbajul vorbit;
terapia ocupațională - terapeuții ocupaționali îi ajută pe cei afectaţi să își îmbunătățească abilitățile motorii fine și să învețe abilitățile de viață zilnică, cum ar fi îmbrăcatul, mâncatul și igiena;
terapia fizică - kinetoterapeuții pot ajuta cu abilitățile motorii și cu dezvoltarea fizică general;
formarea abilităților sociale - aceasta poate ajuta persoanele cu dizabilități intelectuale să facă faţă situațiilor sociale și să construiască relații sănătoase;
servicii de sprijin familial - consilierea și instruirea familiilor le poate ajuta să înțeleagă mai bine afecțiunea și să învețe modalități eficiente de sprijinire a persoanei iubite;
medicamente - deși medicamentele nu pot trata dizabilitatea intelectuală în sine, ele pot fi folosite pentru a gestiona afecțiunile asociate, cum ar fi tulburarea de deficit de atenție/hiperactivitate (ADHD), anxietatea, depresia sau epilepsia.

Aceste tratamente pentru întârzierea mintală sunt mai eficiente atunci când sunt începute devreme, ceea ce subliniază importanța diagnosticării și intervenției timpurii. Pe măsură ce indivizii cresc, serviciile de formare profesională și de plasare a unui loc de muncă pot deveni aspecte importante ale sprijinului. De asemenea, este esențial să se încurajeze un mediu comunitar favorabil și incluziv.

Complicaţii

Persoanele cu dizabilități intelectuale se pot confrunta cu o varietate de provocări și complicații, care pot varia foarte mult, în funcție de gravitatea dizabilității, de mediul în care trăiește persoana și de resursele de care dispune:

dificultăți de învățare - provocările academice sunt frecvente, iar persoanele cu dizabilități intelectuale pot avea nevoie de sprijin suplimentar sau de servicii de educație specială pentru a se descurca la școală;
dificultăți sociale - persoanele cu dizabilități intelectuale se luptă adesea cu abilitățile sociale, ceea ce poate duce la probleme cu interacțiunile și relațiile sociale;
dificultăți cu sarcinile zilnice - în funcție de gravitatea dizabilității, persoanele se pot lupta cu sarcini precum igiena personală, gătitul, curățenia și gestionarea banilor;
provocări legate de angajare - găsirea și menținerea unui loc de muncă poate fi o provocare pentru persoanele cu dizabilități intelectuale;
probleme de sănătate mintală - persoanele cu dizabilități intelectuale prezintă un risc crescut de probleme de sănătate mintală, inclusiv depresie, anxietate și alte tulburări psihiatrice;
probleme de sănătate fizică - anumite probleme de sănătate fizică pot fi mai frecvente în rândul persoanelor cu dizabilități intelectuale, în funcție de cauza de bază a dizabilității;
vulnerabilitatea la abuz - din păcate, persoanele cu dizabilități intelectuale pot fi mai vulnerabile la abuzuri fizice, emoționale și sexuale;
accesul și calitatea asistenței medicale - pot exista bariere în ceea ce privește accesul la asistență medicală și pot primi îngrijiri de calitate inferioară din cauza dificultăților de comunicare, a lipsei de pregătire a personalului medical sau a discriminării.

Cu sprijin și resurse adecvate, multe dintre aceste complicații pot fi atenuate, iar persoanele cu dizabilități intelectuale pot duce o viață împlinită și productivă. Intervenția timpurie, educația, formarea profesională și sprijinul social pot juca un rol crucial în acest sens.

Prevenție

Deși nu toate cauzele dizabilităților intelectuale pot fi prevenite, unele pot fi minimizate sau evitate în totalitate prin următoarele acțiuni:

îngrijirea prenatală - vizitele prenatale regulate pot contribui la asigurarea faptului că mamele sunt sănătoase și că orice complicații sunt gestionate cu promptitudine; evitarea substanțelor nocive, cum ar fi alcoolul, tutunul și drogurile ilicite, poate preveni o varietate de probleme de dezvoltare, inclusiv dizabilități intelectuale;
imunizări - multe infecții care pot provoca potențial dizabilități intelectuale pot fi prevenite prin imunizare; aceasta include nu numai vaccinurile pentru copii, ci și vaccinurile pentru femeile însărcinate, cum ar fi vaccinul pentru rubeolă;
nutriție - atât nutriția mamei, cât și cea a copilului joacă un rol semnificativ în dezvoltarea creierului, astfel că asigurarea faptului că femeile însărcinate și copiii mici primesc o nutriție adecvată poate contribui la prevenirea dizabilităților intelectuale;
evitarea toxinelor din mediul înconjurător - limitarea expunerii la toxine de mediu, cum ar fi plumbul și mercurul, poate ajuta la prevenirea dizabilităților intelectuale;
practici de siguranță pentru copii - utilizarea scaunelor auto, a căștilor de protecție și a altor practici de siguranță poate ajuta la prevenirea leziunilor cerebrale traumatice, care pot duce la dizabilități intelectuale;
consiliere genetică - pentru cei cu antecedente familiale de afecțiuni genetice care pot duce la dizabilități intelectuale, consilierea și testarea genetică pot oferi informații despre riscurile potențiale, evitând producerea unei sarcini;
tratarea promptă a infecțiilor și bolilor - anumite infecții și boli la un copil, dacă nu sunt tratate, pot duce la dizabilități intelectuale, iar tratamentul prompt și adecvat este esențial.

Autor

Echipa medicală MedLife

Bibliografie

Huizen, Jennifer. “Intellectual Disability: Definition, Symptoms, Treatment, and More.” Www.medicalnewstoday.com, 2 Dec. 2020, www.medicalnewstoday.com
Zeldin, Ari S. “Intellectual Disability: Practice Essentials, Background, Pathophysiology.” EMedicine, 22 Mar. 2020, https://emedicine.medscape.com
Lee, Keun, et al. “Intellectual Disability.” PubMed, StatPearls Publishing, 2020, www.ncbi.nlm.nih.gov
Gill, Karen. “What You Should Know about Intellectual Disability.” Healthline, 20 Aug. 2012, www.healthline.com
Byrd, Florence. “Intellectual Disability in Children.” WebMD, 2020, www.webmd.com
“Intellectual Disability: Supporting Strengths & Adapting to Challenges.” Cleveland Clinic, 25 May 2023, https://my.clevelandclinic.org

Alte afecțiuni similare

Odinofagie

Odinofagia este un simptom caracterizat prin deglutiție dureroasă (durere la înghițire). Puteți simți durere la nivelul cavității bucale, a gâtului sau esofagului...

Vezi detalii

Oftalmoplegia

Oftalmoplegia este afecțiunea care presupune slăbiciunea sau paralizia unuia sau mai multor mușchi oculari. Poate afecta oricare dintre cei șase mușchi externi ai...

Vezi detalii

Oligodactilie

Oligodactilia este o afecțiune congenitală caracterizată prin prezența a mai puțin de cinci degete la mâini sau la picioare. Este o afecțiune rară, care poate afecta...

Vezi detalii

Oligomenoreea

Oligomenoreea este o tulburare a fluxului şi ritmului menstrual, caracterizată prin sângerare menstruală care apare rar, la intervale neregulate şi are o abundenţă...

Vezi detalii

Oligospermia

Oligospermia este o tulburare de fertilitate masculină, caracterizată printr-un număr scăzut de spermatozoizi, ceea ce scade șansele unui cuplu de a obține o sarcină; cu...

Vezi detalii

Oligurie

Oliguria este definiţia medicală pentru debitul urinar scăzut, ceea ce înseamnă, în cazul unui adult, că rinichii produc mai puțin de 400 de mililitri de urină în 24 de...

Vezi detalii