Sindrom Prader Willi

Cauze

Sindromul Prader Willi este o afecțiune genetică a cărei cauză este destul de complexă.

Apare atunci când există o eroare sau o lipsă de material genetic activ a uneia sau mai multor gene într-o anumită regiune de pe cromozomul 15, care a fost moștenită de la tată.

Există diferite cauze ale acestei modificări genetice la cromozomul 15:

• deleția cromozomală: aproape 70% din toate cazurile de sindrom Prader Willi apar atunci când o parte a cromozomului 15 patern lipsește din fiecare celulă; simptomele apar deoarece copia paternă a cromozomului 15 lipsește sau nu funcționează corect, iar copia maternă este inactivă;
• disomie uniparentală maternă: aproximativ 25% din cazuri apar atunci când un copil moștenește două copii materne ale cromozomului 15 în loc de una de la fiecare părinte; aceasta înseamnă că ambele copii ale cromozomului 15 nu funcționează, deoarece sunt inactive;
• translocarea: mai puțin de 1% din cazuri apar atunci când o bucată de cromozom 15 se relochează pe un alt cromozom; acest lucru face ca genele pe care le produce cromozomul să funcționeze ineficient, deoarece nu sunt acolo unde ar trebui să fie.

Cromozomul 15 este responsabil de furnizarea instrucțiunilor pentru fabricarea moleculelor mici de ARN nucleolar (snoARN); rolul acestora este de a regla funcția altor molecule de ARN. Moleculele de ARN creează proteine care ajută celulele să îndeplinească multe funcții în corp. Orice modificare a cromozomului 15 fie limitează capacitatea acestuia de a crea snoARN, fie aceste molecule mici nu primesc instrucțiunile de care au nevoie pentru a-și îndeplini sarcinile corect.

Sindromul Prader Willi apare, în general, ca un eveniment izolat în familie și riscul ca părinții unui copil afectat să aibă un alt copil cu aceeași boală este redus în majoritatea cazurilor.

Simptome

Simptomele sindromului Prader Willi pot varia și se schimbă lent în timp, de la copilărie la maturitate:

Faza timpurie:

• tonus muscular slab: este unul din principalele semne ale bolii;
• trăsături faciale distincte: copiii se pot naște cu ochi în formă de migdale, o îngustare a capului la tâmple, o gură întoarsă în jos și o buză superioară subțire;
• reflex de aspirare slab: nou-născuții cu această boală pot avea un reflex slab de supt, din cauza tonusului muscular redus; această deficiență îngreunează hrănirea și poate face dificilă luarea în greutate în ritmul normal;
• reactivitate slabă: un bebeluș poate părea foarte obosit, poate răspunde slab la stimuli, poate să se trezească cu greu sau să plângă slab;
• organe genitale subdezvoltate: nou-născuții de sex masculin pot avea un penis și un scrot mici, iar testiculele pot fi mici sau să nu coboare din abdomen în scrot; la fete, clitorisul și labiile pot fi mici.

Faza a doua:

• urmează o perioadă de comportament alimentar normal și de îmbunătățire a tonusului muscular și a activității; această perioadă este urmată de una cu creștere a apetitului, ceea ce, în multe cazuri, duce la obezitate și complicațiile asociate, în caz de gestionare deficitară;
• caracteristici fizice: se poate dezvolta scolioza; mulți pacienți au o culoare mai deschisă a părului, ochilor și pielii în comparație cu ceilalți membri ai familiei;
• deficiență de creștere: persoanele cu sindrom Prader Willi au, de obicei, o statură mică în comparație cu media familiei și mâini și picioare mici; creșterea timpurie poate fi sub normal și nu există o criză de creștere pubertală, deși tratamentul zilnic cu hormon de creștere va corecta această problemă și înălțimea poate fi normală;
• hiperfagie: pacienții cu această boală genetică prezintă o anomalie în zona creierului responsabilă de modificarea senzației de foame înainte și după masă și au o dorință continuă de a mânca (între doi si patru ani);
• dezvoltare sexuală incompletă: dezvoltarea pubertală este de obicei întârziată și incompletă, iar fertilitatea este extrem de rară și a fost identificată doar la persoanele de sex feminin; poate fi recomandat tratamentul hormonal în perioada adolescenței;
• dizabilitate intelectuală: învățarea, dezvoltarea socială și cognitivă sunt întârziate și deficitare; IQ-ul mediu pentru persoanele cu sindrom Prader Willi este de aproximativ 60, ceea ce se află în intervalul de dizabilități intelectuale ușoare;
• dificultăți de vorbire și limbaj: marea majoritate a persoanelor cu acest sindrom dezvoltă limbajul vorbit și pot comunica verbal; capacitatea cognitivă și gradul de hipotonie pot afecta însă dezvoltarea acestor abilități, iar terapia logopedică poate fi de ajutor, la fel și utilizarea simbolurilor și a materialelor vizuale;
• echilibru și coordonare: abilitățile motorii fine (folosirea mâinilor și încheieturilor pentru a efectua mișcări precise) sunt de obicei bine dezvoltate, în timp ce abilitățile motorii grosiere (utilizarea trunchiului și a membrelor, de exemplu, în alergare și pentru echilibru) rămân limitate;
• prag ridicat de durere și deficiențe în controlul temperaturii corpului: majoritatea persoanelor cu sindrom Prader Willi nu sesizează o vătămare sau infecție din cauza mecanismelor senzoriale estompate și a senzației reduse de durere;
• zgârierea: multe persoane cu sindrom Prader Willi își zgârie rănile sau mușcăturile de insecte, care, dacă nu sunt controlate, pot deveni răni cronice și pot duce la infecție;
• comportament, sănătate mintală și temperament: copiii cu sindromul Prader Willi pot fi iubitori și fericiți, în special în primii ani de viață; cu toate acestea, schimbările de dispoziție și dificultățile de comportament pot apărea în timp, iar unii adolescenți sau adulți pot dezvolta probleme de sănătate mintală mai grave;
• alte caracteristici: persoanele cu această afecțiune pot prezenta somnolență excesivă în timpul zilei și apnee în somn, în special dacă sunt obezi; anomaliile oculare, cum ar fi strabismul, miopia sau ochiul leneș sunt frecvente.

Tratament

În prezent, nu există un remediu pentru sindromul Prader Willi și nici un medicament care să poată atenua toate simptomele.

Tratamentul este în primul rând simptomatic și, cel mai important, constă în:

• diagnosticul precoce: oferă părinților posibilitatea de a gestiona dieta copilului, de a preveni sau a trata întârzierile de dezvoltare, de a evita obezitatea și a îmbunătăți comportamentul;
• controlul greutății: este important ca persoanele cu sindrom Prader Willi să primească nutrienții necesari, restricționându-li-se în același timp caloriile, pentru a menține o greutate sănătoasă; accesul la alimente trebuie să fie limitat și exercițiile regulate (de preferință zilnice) ar trebui să înceapă cât mai devreme posibil. Gestionarea greutății ar trebui să fie individualizată și să includă cântărirea săptămânală, controlul complet al aportului alimentar, barierele de mediu în calea accesului la alimente (cum ar fi blocarea bucătăriilor) și diete pentru mai puține calorii;
• hormonul de creștere: terapia de substituție cu hormoni de creștere poate avea efecte benefice asupra creșterii, compoziției corpului (proporția grăsimi/mușchi/oase) și nivelului de activitate la persoanele cu această boală genetică; de asemenea, poate îmbunătăți respirația, precum și vorbirea și performanța academică;
• managementul comportamentului: este crucial atât pentru problemele de greutate, cât și pentru problemele de comportament; managementul comportamentului ar trebui să fie orientat spre intervenție și prevenire: aplicarea consecventă a limitelor de către toți îngrijitorii (inclusiv părinți, familie extinsă, profesori) este foarte importantă;
• educație specială și angajare protejată sau sprijinită: din cauza întârzierii în dezvoltare și a dizabilității intelectuale combinate cu problemele comportamentale, persoanele cu sindrom Prader Willi au nevoie de asistență specială la școală, pentru a învăța cât de mult le permit abilitățile lor; mai târziu în viață, au nevoie de asistență în găsirea unui loc de muncă potrivit cu abilitățile lor și de supraveghere, pentru a controla accesul la hrană suplimentară și pentru a face față izbucnirilor comportamentale, atunci când apar.

Complicații

Toate problemele specifice sindromului Prader Willi pot dezvolta, la rândul lor, complicații:

Legate de obezitate: pe lângă faptul că le este foame tot timpul, persoanele cu sindrom Prader Willi au o masă musculară scăzută; în consecință, au nevoie de mai puține calorii și este posibil să nu fie activi fizic. Acești factori îi fac predispuși la:

• diabet de tip 2;
• hipertensiune arterială;
• colesterol ridicat;
• boli de inimă;
• apnee în somn;
• alte complicații, cum ar fi boli hepatice și calculi biliari.

Legate de producția deficitară de hormoni, complicațiile pot include:

• sterilitate: deși au existat câteva cazuri de femei cu sindrom Prader Willi care au rămas însărcinate, majoritatea persoanelor cu această afecțiune nu pot avea copii;
• osteoporoză: pacienții care suferă de acest sindrom au un risc mai mare de a face osteoporoză, deoarece au niveluri scăzute de hormoni sexuali; de asemenea, pot avea niveluri scăzute de hormon de creștere. Ambii hormoni susțin oasele puternice.

Alte complicații: sindromul Prader Willi poate provoca și alte complicații, cum ar fi:

• sufocare și ruptură de stomac: mâncatul rapid al unor cantități mari de alimente (binge eating) poate mări stomacul; mâncatul excesiv poate provoca, de asemenea, sufocare;
• probleme dentare: o cantitate redusă de salivă sau o salivă îngroșată sunt frecvente în sindromul Prader Willi, la fel ca smalțul dentar slab dezvoltat; aceste probleme pot duce la apariția cariilor dentare și afecțiunilor gingivale;
• calitate redusă a vieții: problemele de comportament pot afecta funcționarea familiei, obținerea unei bune educații și participarea la activități sociale.