Anexectomie: Ce trebuie să știi?

25 Octombrie 2024
Autor: Echipa medicală MedLife
Medici in sala de operatie efectuand o anexectomie

Informații generale

Anexectomia este procedura chirurgicală care se realizează împreună cu histerectomia. Mai exact, după îndepărtarea uterului, se face o intervenție și pentru extirparea celorlalte structuri de reproducere, cum ar fi ovarele și trompele uterine.

Anexectomie presupune îndepărtarea ovarului și a trompei uterine.

După oricare dintre aceste intervenții chirurgicale, pacienta nu va mai putea concepe copii. Însă operațiile sunt eficiente în tratarea unei varietăți de afecțiuni medicale, cum ar fi sarcina extrauterină (ectopică), infecțiile pelvine, chisturile ovariene sau cancerul.

Ce este anexectomia

Anexectomia este ultima soluție în tratarea unor afecțiuni ginecologice grave și presupune extirparea trompelor uterine și ale ovarelor:

  • ovarectomia: este procedura chirurgicală pentru îndepărtarea unuia sau ambelor ovare; poate fi bilaterală (se îndepărtează ambele ovare) sau unilaterală (se îndepărtează doar un ovar). Se poate realiza și ca parte a unei histerectomie;
  • salpingectomia: este procedura chirurgicală prin care sunt extirpate trompele uterine; salpingectomia unilaterală implică îndepărtarea unei singure trompe uterine, iar cea bilaterală presupune îndepărtarea ambelor trompe uterine;
  • salpingo-ovarectomia: este procedura prin care sunt îndepărtate atât ovarele, cât și trompele uterine.

Când e necesară această intervenție

Anexectomia este recomandată pacientelor care necesită tratament pentru:

De asemenea, este utilă ca metodă de reducere a riscului de cancer mamar și ovarian, în special la femeile care prezintă mutație a genei BRCA.

Când e recomandat să consulți un specialist

Controalele ginecologice trebuie făcute cu regularitate, însă orice simptom anormal ar putea să fie un semnal de alarmă pentru o vizită la medic:

  • durere pelvină;
  • dismenoree;
  • durere la micțiune sau la mișcarea intestinelor (peristaltism intestinal);
  • sângerare vaginală;
  • infertilitate;
  • disconfort digestiv: balonare, alternare constipație/diaree, greață;
  • dureri de spate;
  • disconfort la urinare.
Medic indica trompa uterine si ovarul pe model

Tratament

Histerectomia și anexectomia sunt printre cele mai frecvente operații ginecologice la nivel mondial. În prezent, există mai multe abordări terapeutice:

  • anexotomie abdominală deschisă: această metodă chirurgicală tradițională necesită anestezie generală. Chirurgul face o incizie în abdomenul inferior pentru a avea acces la ovare și trompele uterine, apoi realizează extirparea unilaterală sau bilaterală a ovarelor sau trompelor uterine;
  • chirurgie laparoscopică minim invazivă: această intervenție chirurgicală se efectuează sub anestezie locală sau generală. Se fac câteva incizii mici; laparoscopul video (camera) este introdus printr-o incizie, iar instrumentele laparoscopice prin cealaltă. Ovarele sau trompele uterine sunt îndepărtate prin incizie;
  • chirurgie robotică: această intervenție chirurgicală presupune incizii și mai mici. Chirurgul folosește un braț robotic în loc de un laparoscop, pe care îl manevrează cu precizie; ovarele și trompele uterine sunt localizate și îndepărtate.

Prevenție

Anexectomia este ea însăși o ultimă metodă de prevenție a unor afecțiuni grave. Riscul apariției acestora poate fi redus până într-un anumit punct, prin:

  • consiliere genetică, în cazul persoanelor predispuse la aceste afecțiune;
  • renunțare la fumat;
  • evitarea, pe cât posibil, a folosirii contraceptivelor orale pe durate mai lungi de timp;
  • monitorizare clinică și prin intermediul markerilor tumorali;
  • controale regulate la medicul ginecolog ori de câte ori apar modificări genitale, mai ales persistente.

Bibliografie

  1. Denscy, Sebastian. “What Are the Commonly Seen Side Effects Associated with Adnexectomy?” Icliniq.com, iCliniq, 3 May 2023, www.icliniq.com/articles/womens-health/adnexectomy. Accessed 21 June 2024.
  2. Chen, Li, et al. “Comparison of Hysterectomy and Bilateral Adnexectomy Performed via Laparoscopy or VNOTES: A Retrospective Cohort Study of 390 Patients.” Clinical and Experimental Obstetrics & Gynecology, vol. 50, no. 6, 29 June 2023, pp. 135–135, www.imrpress.com/journal/CEOG/50/6/10.31083/j.ceog5006135/htm, https://doi.org/10.31083/j.ceog5006135. Accessed 24 June 2024.

Solicită o programare

Aici puteți să solicitați o programare pentru serviciile noastre de oriunde vă aflați, fără telefon și fără vizită în clinică. 

Analizele cu bilet de trimitere în decontare cu Casa de Asigurări de Sănătate se recoltează doar în baza unei programări prealabile.


Pasul 1

Detaliile Pacientului



Pasul 2

Detaliile Programării