Intoleranța la lactoză

Despre intoleranța la lactoză

Intoleranța la lactoză este una din cele mai răspândite forme de deficit enzimatic. Ea este caracterizată de imposibilitatea de a digera şi de a absorbi lactoza, proces care are loc, în mod normal, în intestinul subţire, prin acţiunea enzimei denumită lactază. Intoleranța determină o reacţie adversă alimentară de tip non imun a organismului fața de lapte și produsele lactate derivate.

Intoleranţa la lactoză este deseori confundată cu alergia la lapte şi produse lactate, deşi sunt fenomene complet diferite. Intoleranţa la lactoză este o formă de intoleranţă alimentară care se datorează unei activități enzimatice intestinale reduse. În alergie, sistemul imun este pus în alertă şi sunt secretaţi anticorpi specifici.

Factori de risc

Printre factorii de risc care cresc probabilitatea ca o persoană să prezinte intoleranță la lactoză se află:

• vârsta – intoleranța secundară apare, de obicei, la adulți, intoleranța primară la copii sau bebeluși;
• rasa – sunt afectate, mai ales, persoanele de descendență africană, asiatică și hispanică;
• nașterea prematură – copiii născuți prematur au un nivel mai redus al lactazei din intestinul subțire, deoarece organismul începe să dezvolte această enzimă în ultima parte a trimestrului al treilea;
• boli care afectează intestinul subțire – suprapopularea bacteriană, disbiozele, boala celiacă sau boala Crohn pot avea un impact asupra nivelului lactazei;
• unele forme de tratament pentru cancer – în special terapia prin radiații în zona abdominală sau complicațiile apărute pe fondul chimioterapiei pot crește riscul de intoleranță la lactoză.

Diagnosticare

Anamneza pacientului este cel mai important pas în diagnosticul deficitului de lactază. Legarea sistematică a simptomelor de ingestia de alimente cu un conținut de lactoză este primordială.

În anumite situații, se poate încerca o probă terapeutică, care constă într-o dietă fără lactoză pentru o durată de aproximativ două săptămâni. Dispariția simptomelor pe parcursul dietei, urmată de reapariția lor la reintroducerea produselor lactate în alimentație, reprezintă o metodă eficientă de diagnostic pentru intoleranța la lactoză.

Testul respirator este cea mai utilizată metodă pentru diagnosticul malabsorbției lactozei. Acesta constă în administrarea unei cantități standard de lactoză a jéun (pe nemâncate), urmată, după un interval de 60 de minute, de măsurarea hidrogenului în aerul expirat de pacient. Testul este considerat pozitiv la o valoare mai mare de 20 de părți la milion.

Testarea genetică este folosită pentru determinarea genotipurilor asociate cu intoleranța la lactoză și diferențierea pacienților cu hipolactazie primară de cei cu hipolactazie secundară, prin genotipare. Există mai multe genotipuri pentru această patologie:

• Genotip - 13910 C/C (hemozigot) - semnalează o predispoziție genetică la intoleranță;
• Genotip - 13910 T/C (heterozigot) - se asociază destul de rar cu intoleranța primară, iar manifestările asociate sunt, de regulă, ușoare;
• Genotip - 13919 T/T (homozigot) - pacientul nu se confrunta cu o predispoziţie genetică pentru intoleranță la lactoză.

Obţinerea unui rezultat negativ la testul genetic, în prezența manifestărilor clinice, impune diagnosticul diferențial cu alte forme de intoleranță la lapte determinate de: alergia la lapte și alte produse lactate, alte alergii alimentare, deficitul de diaminoxidază (DAO), boli inflamatorii intestinale.

Testul acidităţii scaunului este o metodă cu ajutorul căreia se calculează cantitatea de acid din intestinul gros. Acest test este preferat celorlalte metode în cazul nou-născuţilor și copiilor. În caz de intoleranță la lactoză, în analiza scaunului se decelează cantităti mari de acizi grași, care se formează în urma interacțiunii dintre bacteriile din colon și lactoză nedigerată.

Biopsia intestinală reprezintă o metodă invazivă de diagnostic a deficitului de lactază și presupune recoltarea de mucoasă intestinală în vederea determinării cauzei malabsorbției pe de o parte, dar și a excluderii altor cauze secundare de deficit de lactază (boala celiacă, bolile inflamatorii intestinale).

Testarea toleranței produselor cu conținut de lactoză trebuie făcută individual. Conținutul de grăsimi este, de asemenea, important, iaurtul degresat fiind mai greu tolerat decât iaurtul normal. Prezența grăsimilor facilitează degradarea lactozei în intestin, de aceea este recomandată consumarea produselor lactate în asociere cu alimentele bogate în grăsimi.

Prevenție

Prevenția primară se poate face la copiii ai căror părinți sunt cunoscuți cu intoleranță la lactoză; astfel, nou-născuții pot beneficia de testare genetică și indicații speciale de regim alimentar, dacă boala se confirmă.

Prevenția secundară se referă la tratarea corectă a intercurențelor digestive (sindroamele diareice infecțioase) și stimularea dezvoltării unei flore intestinale corecte, care să ajute rapid la recâştigarea deficiențelor.