Publicat la: 
12/03/2012

Fie ca ati ales momentul sarcinii si eventual ati efectuat analize preconceptionale fie ca sarcina a survenit pe nepregatite- analizele trebuie sa fie cat mai complete si efectuate cat mai precoce. Cel mai in masura sa precizeze ce investigatii sunt necesare in sarcina este fara indoiala medicul obstetrician. O parte din analize sunt compensate de casa de asigurari, deci este bine sa fiti in evidenta unui medic de familie, scrie Carmen Negoescu, medic specialist obstetrica-ginecologie.

Investigatiile si analizele pe care trebuie sa le faci cand esti insarcinataExista teste uzuale si teste speciale. De asemenea, conteaza varsta, antecedentele fiziologice si patologice ale femeii, precum si varsta si eventualele afectiuni ale partenerului.

De la primul consult se efectueaza un examen ginecologic, un frotiu cito-vaginal ( examenul secretiei vaginale) si un frotiu cito- diagnostic Babes-Papanicolaou, iar daca se impune se indica un tratament specific tinand cont si de trimestrul de sarcina in care este gravida.

Se indica de asemenea o ecografie pelvina pentru a stabili diagnosticul biometric de sarcina, varsta sarcinii, localizarea, daca este vorba de o sarcina unica sau multipla. Ecografiile se vor repeta la un interval de 4- 6 saptamani sau cand se impune, la indicatia medicului obstetrician; de asemenea, in primul si al doilea trimestru se va efectua cate o morfologie fetala- pentru evaluarea unor eventuale afectiuni fetale, placentare, uterine, renale materne etc.

Inca de la luarea in evidenta a gravidei se vor masura tensiunea arteriala si pulsul matern, si se vor repeta la fiecare consult. Depistarea unei HTA materne preexistente sau aparute in sarcina va fi atent monitorizata si tratata, pentru a preveni complicatiile grave care pot surveni.

Testele uzuale trebuie sa includa obligatoriu:

  • hemoleucograma completa, hemoglobina, hematocrit- iar daca se depisteaza o anemie, aceasta va fi corectata prin tratament
  • grupa de sange si Rh-ul-atat ale viitoarei mamici, cat si ale tatalui copilului; daca exista o incompatibilitate de grup sau Rh, se vor determina anticorpii antigrup si anti-Rh pe parcursul sarcinii
  • glicemia pentru evaluarea statusului glicemic si depistarea unui diabet preexistent sau gestational
  • acid uric, creatinina, uree, transaminaze hepatice, colesterol, trigliceride, calcemie
  • coagulograma
  • sumar de urina, urocultura si antibiograma ( la nevoie).

Orice valoare anormala va fi interpretata in context clinic de catre obstetrician si daca este necesar va fi corectata prin tratament. Exista situatii in care este necesar un consult de specialitate pentru eventualele afectiuni asociate sarcinii. In aceste situatii, controlalele clinice si investigatiile vor fi efectuate cu o frecventa mai mare, iar decizia in ceea ce priveste tratamentul, momentul si modalitatea de nastere va fi luata de catre obstetrician,eventual in colaborare cu specialistul in afectiunea respectiva.

Sunt obligatorii serologia HIV, a sifilisului VDRL, RPR, TPHA a hepatitelor B si C.

Una din cele mai importante analize in sarcina, si care se impune sa devina uzuala, este complexul TORCH - care indica infectia acuta sau imunizarea dupa o infectie cu unul din urmatorii agenti patogeni:

  • Toxoplasma gondi- un protozoar care se poate transmite de la mama la fat si poate determina anomalii oculare, cerebrale, hepatice, chiar avort spontan sau moarte fetal in utero;
  • Virusul rubeolic- infectie virala cu potential malformativ ridicat
  • Chlamydia, mycoplasma, ureaplasma care pot cauza avort spontan
  • Listeria monocytogenes bacterie cu care gravida se poate infecta prin ingestia branzeturilor din lapte crud, a fructelor si legumelor nespalate sau prin contactul cu animale domestice (pasari, vaci). Poate determina avort spontan sau nastere prematura, iar la fat meningita, septicemie, hepatita sau septicemie.Diagnosticul trebuie sa fie rapid, iar tratamentul antibiotic prompt.
  • Citomegalovirus (CMV) virus responsabil de infectii congenitale grave.
  • Virusul herpetic- boala infectioasa care poate recidiva in timpul sarcinii.

In cazul acestor agenti patogeni, se determina anticorpii: IgM care indica o infectie acuta si in acest caz, la indicatia medicului obstetrician, se poate impune un avort terapeutic si IgG care sunt martorii unei infectii mai vechi, in 70-80% dintre situatii fara implicatii asupra sarcinii actuale.

Utilizate mai recent, dar cu o importanta din ce in ce mai mare, sunt investigatiile pentru determinarea malformatiilor fetale. Dublu- test ( beta HCG si PAPP-A in sange) efectuat in primul trimestru triplu-test ( beta-HCG, estriolul seric neconjugat si alfa-feto proteina din sange), precum si cvadruplu-test sau quad-test, cum mai este denumit ( triplu-test + inhibina A din sange), efectuate in trimestrul 2 de sarcina, sunt teste de screening utilizate pentru evaluarea gradului de risc de malformatii fetale. Aceste teste asociate cu amniocenteza cand este indicata si cu ecografia ridica acuratetea diagnosticului de malformatie fetala . Avantajul deosebit ale acestor metode de diagnostic este determinarea cat mai sigura si mai precoce a malformatiilor fetale, cu posibilitatea de a consilia un cuplu sa nasca un copil cat mai sanatos sau sa renunte cat mai devreme posibil la o sarcina cu importante consecinte negative postnatale. De mentionat ca nici unul din aceste teste, chiar corelate, nu are acuratete de 100 %!

In cazul cuplurilor cu varsta peste 35 de ani se indica o consiliere preconceptionala un consult genetic, eventual efectuarea cariotipului viitorilor parinti.

Cuplurilor infertile le sunt indicate investigatii pentru determinarea cauzei sterilitatii, iar in cazul depistarii unor afectiuni congenitale sau dobandite se indica un tratament specific, daca este posibil, si, eventual, alegerea unei metode potrivite de procreere.

Analizele care se efecuteaza inainte de sarcina sau in cursul graviditatii tin seama in mare masura de varsta, bolile preexistente ale partenerilor, afectiunile rudelor de gradul I, istoricul endocrinologic si ginecologic al viitoarei mamici si gradul de cooperare si intelegere al cuplului. Unele afectiuni impun o amanare a momentul conceptiei, eventual un tratament specific, dar exista si situatii supraevaluate. De exemplu, daca viitoarea mamica are hepatita B, va putea avea o sarcina, cu mentiunea ca la nastere copilul sa fie imunizat impotriva acestei boli.

In conditiile actuale, si cu posibilitati de investigatii si tratament din ce in ce mai extinse, cuplurile sunt sustinute si incurajate sa procreeze si sa aiba copii sanatosi, cum isi doresc in fapt.

AUTOR: Carmen Negoescu
Medic specialist obstetrica-ginecologie la clinica Medlife Titan, Bucuresti si doctorand obstetrica-ginecologie la Universitatea de Medicina din Bucuresti.

Citeste si comenteaza pe blogul medicului Carmen Negoescu

Taguri Medlife: 

Alte articoleVezi toate articolele

Produsele considerate de baza in ingrijirea zilnica sunt: pasta de dinti (folosita de 96% dintre romani), sapunul de maini (folosit de 95% dintre romani) si deodorantul (utilizat in proportie de 83...
Ouale, consumate cu moderatie si proaspete, au mai multe beneficii pentru sanatate. Sunt bune pentru sanatatea oculara, contin proteine si aminoacizi esentiali, vitamina D si, mai nou, conform unor...