Analize diabet: care sunt recomandate

Diabetul afectează foarte mulți oameni; în prezent, 1 din 11 adulţi suferă de diabet (aproximativ 463 de milioane de oameni), dar este o boală care poate fi monitorizată și ținută sub control. Un stil de viață sănătos poate preveni sau întârzia apariția bolii. Bolnavii de diabet care au grijă de ei pot ajunge să aibă o viață de calitate și pot obține performanțe în multe domenii, inclusiv în sport.
Informații generale despre diabet
Diabetul nu este o „boală” în sensul tradiţional al termenului, ci un „sindrom” alcătuit dintr-un grup heterogen de tulburări cu etiologie şi patogenie diferite, iar elementul comun al tuturor componentelor sindromului este hiperglicemia.
Diabetul este o afecțiune cronică și este definit fie de incapacitatea pancreasului de a secreta insulină suficientă, ori a organismului de a utiliza insulina așa cum trebuie. Lipsa insulinei duce la hiperglicemie, care apare din cauza creșterii cantității de glucoză din sânge. Rezistența la insulină apare foarte frecvent în cazul persoanelor obeze care au exces de grăsime în zona abdominală, o dietă inadecvată, factori genetici sau inactivitate fizică.
Diabetul poate duce la complicații severe, afectând inima, vasele de sânge, retina, țesutul nervos sau rinichii. Cea mai frecventă complicație este neuropatia diabetică. De asemenea, persoanele cu diabet se confruntă cu un risc mai crescut de a face un accident vascular cerebral.
În cazul diabetului de tip I nu se cunosc întotdeauna cauzele apariției, deşi există o predispoziţie genetică, însă, în cazul diabetului de tip II, care este cel mai frecvent, există metode de prevenție, având o perioadă prediagnostică lungă. Chiar și în cazul în care există în familie persoane care au diabet, un stil de viață sănătos poate împiedica sau amâna foarte mult apariția bolii.
Când sunt recomandate analizele pentru diabet
Sunt recomandate analize de depistare ale diabetului atunci când apar simptome specifice ale bolii, dar și atunci când apar valori anormale ale glicemiei la analizele de rutină. În cazul diabetului de tip I, simptomele sunt evidente, apar brusc și sunt acute, la orice vârstă, dar mai frecvent sub 30 de ani. În schimb, în cazul diabetului de tip II, simptomele pot fi uneori ușor de ignorat, apărând după vârsta de 40 de ani.
Printre aceste simptome se pot număra:
- poliurie (urinare frecventă);
- polidipsie (sete excesivă);
- polifagie (foame excesivă);
- scădere ponderală (slăbire fără a ține dietă);
- astenie (oboseală marcată);
- iritabilitate;
- tremurături și furnicături ale corpului;
- infecții care apar des;
- răni care se vindecă mai greu.
Persoanele care nu au simptome de diabet dar au în familie cazuri de rude de gradul 1 cu diabet zaharat, trebuie să se testeze regulat, la intervale de minumum trei ani. Acest lucru este valabil și pentru persoanele obeze sau cu un stil de viață sedentar. Menținerea unei greutăți corporale normale și a unui stil de viață activ pot preveni apariția diabetului de tip II.
Un alt motiv pentru a face regulat analize pentru diabet este un istoric de boli cardiovasculare (în special hipertensivii cu o tensiune arterială ≥140/90mmHg sau sub tratament antihipertensiv) sau dislipidemii (trigliceride >250mg/dl şi/sau HDL <35 mg/dl).
Persoanele care suferă de depresie dar și femeile cu ovare polichistice se confruntă cu un risc crescut de a face diabet. De asemenea, femeile care au avut diabet gestațional pot risca să facă diabet de tip II mai târziu, chiar dacă simptomele au trecut după sarcină. Testul de diabet gestațional se recomandă între săptămânile 24 și 28 de sarcină, indiferent dacă există sau nu simptome.

Listă analize pentru diabet
Lista de analize pentru diabet poate include testarea glucozei plasmatice/serice, adică glicemia bazală care, în mod normal, este între 70-110 mg/dl în prima parte a zilei, pe nemâncate, testarea tolerantei la glucoză (TTGO) sau testul HbA1C. Acest test măsoară hemoglobina glicolizată estimativ pentru ultimele trei luni. Este un test care monitorizează valorile glicemiei pe termen lung şi este utilizată pentru a vedea dacă tratamentul este riguros controlat şi dacă pacientul respectă tratamentul şi indicaţiile stilului de viaţă.
În urma analizelor, examenului fizic şi a anamnezei, medicul va stabili ce fel de diabet este, de tip 1 sau 2, întrucât în funcție de tipul de diabet se poate recomanda tratamentul potrivit.
Analize pentru diagnosticarea diabetului
Diagnosticarea diabetului se poate realiza în urma prezenţei simptomelor enumerate mai sus plus fie o glicemie întâmplătoare (adică în orice moment al zilei) >= 200 mg/dl, fie cel puţin două glicemii a jeun (adică pe nemâncate) >= 126 mg/dl, fie o glicemie >= 200 mg/dl la două ore după administrarea a 75 g de glucoză (reprezentând testul toleranţei la glucoză) sau Hba1c >= 6,5 % (reprezentând hemoglobina glicozilată).
Pentru unii pacienți cu diabet și hipertensiune este necesară microalbuminuria, un test care contribuie la depistarea timpurie a afectării rinichiilor. Medicul poate recomanda astfel un tratament care să poată ține diabetul sub control, în timp ce împiedică progresia bolii.
Analize pentru monitorizarea diabetului
Persoanele diagnosticate cu diabet vor face analizele de monitorizare diabet în mod regulat, la anumite intervale de timp, pentru a verifica evoluția bolii.
Pentru monitorizare, pachetul de analize diabet include:
- glicemia de dimineață, a jeun;
- HbA1c (hemoglobina glicozilată);
- colesterolul total, HDL-colesterol, LDL-colesterol;
- trigliceridele;
- tensiunea arterială;
- greutatea;
- circumferința abdominală;
- examen fund de ochi;
- analizele complete de sânge (hemoleucogramă, testarea funcţiei hepatice şi renale).
Monitorizarea glicemiei poate fi făcută și acasă de pacient, cu ajutorul unui dispozitiv disponibil în farmacii, numit glucometru. Totuși, acesta nu este este suficient pentru diagnostic. Medicul specialist va ține cont de mai multe aspecte atunci când va efectua analizele pentru a avea un diagnostic precis.
Diabetul este o boală care trebuie să fie atent monitorizată și ținută sub control. În caz contrar, diabetul este una dintre cauzele cele mai frecvente care pot duce la orbire, boli ale rinichilor, probleme grave cu inima și, uneori, amputări ale picioarelor. Diabetul necontrolat și complicațiile diabetului pot duce destul de repede la deces.
Un stil de viață sănătos poate întârzia sau preveni apariția diabetului de tip II. Pentru prevenire e nevoie de obținerea și menținerea greutății corporale în limite normale, mișcare zilnică și, în general, evitarea sedentarismului, evitarea tutunului și alcoolului, o dietă echilibrată și un somn odihnitor. Diabetul ținut sub control ajută bolnavul să ducă o viață normală și chiar să obțină performanțe în multe domenii.
Bibliografie
- https://www.who.int/news-room/fact-sheets/detail/diabetes
- https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC6077367/
- https://www.sciencedirect.com/science/article/pii/S187705091931854X
- https://bestpractice.bmj.com/topics/en-us/534
- https://bmcendocrdisord.biomedcentral.com/articles/10.1186/s12902-019-0456-2
Solicită o programare
Aici puteți să solicitați o programare pentru serviciile noastre de oriunde vă aflați, fără telefon și fără vizită în clinică.
Analizele cu bilet de trimitere în decontare cu Casa de Asigurări de Sănătate se recoltează doar în baza unei programări prealabile.
Articole din aceeași categorie

Analize urină - care sunt recomandate
Analizele medicale de urină sunt teste solicitate frecvent pentru a identifica infecții ale tractului urinar, afecțiuni ale rinichilor sau semne de diabet. Ele sunt utile și în monitorizarea unor afecțiuni sau tratamente medicale despre care vom vorbi mai jos....

Analize amețeli: care sunt recomandate?
Amețelile fac parte dintre cele mai frecvente simptome pentru care se solicită un consult medical, mai ales în cazul persoanelor în vârstă. Ameţeala este un termen imprecis, folosit frecvent pentru a descrie simptome ca senzaţie de leşin, confuzie sau dezechilibru, precum şi vertij.Tratame...

Analize boli cu transmitere sexuală: care sunt recomandate
Bolile cu transmitere sexuală (BTS) - sau infecțiile cu transmitere sexuală (ITS) - cuprind o categorie largă de boli transmise prin contact apropiat interpersonal. Bacteriile, virușii, protozoarele sau paraziții care cauzează bolile cu transmitere sexuală pot trece de la o persoană la alta...