Analize amețeli: care sunt recomandate?

Informații generale despre amețeli

Amețeala nu este o boală în sine, ci un simptom care poate apărea din mai multe motive. Acest simptom poate anunța boli grave, dar și afecțiuni ușoare. Anamneza şi examinarea fizică exclud, de obicei, cauzele cele mai grave ale ameţelilor. Diagnosticul de certitudine poate fi stabilit doar cu ajutorul analizelor amănunțite, la recomandarea medicului specialist. În funcție de istoricul pacientului, medicul poate indica o serie de analize necesare pentru determinarea cauzei amețelilor. Cea mai frecventă cauză a ameţelilor este reprezentată de afecţiunile vestibulare periferice.

Starea de amețeală este definită prin senzația de pierdere a stabilității și a orientării în spațiu, fiind afectat echilibrul. Prin urmare, de la amețeli pot apărea și căderi, periculoase mai ales în cazul persoanelor în vârstă, care au întregul organism mai sensibil și sistemul osos fragilizat. 

Persoanele care amețesc acuză senzația de leșin iminent, au uneori impresia că se mișcă încăperea sau spațiul în care se află, nu au o claritate a minții și resimt ulterior slăbiciune în tot corpul. Starea de amețeală poate fi agravată de mișcări bruște ale capului sau de ridicarea în picioare. Atunci când este vorba despre amețeală provenită de la vertij, apare și senzația de greață și impresia că totul se învârte în jur.

Pot exista și situații de amețeală cronică, care apare atunci când există boli neurologice, afecțiuni cardiace sau vestibulare. Atunci când medicul specialist nu poate identifica ce anume cauzează amețelile în urma analizelor fizice, se recomandă un consult psihiatric.

Care sunt afecțiunile comune asociate cu amețelile

În aproximativ 19% dintre situaţii, cauza ameţelii nu poate fi stabilită.

Amețeala poate fi asociată unor cauze comune, cum ar fi răul de mașină sau consumul de alcool. Poate fi, însă, și un simptom al unor cauze mai complexe, cum ar fi o afecţiune vasculară periferică (neuronita vestibulară, vertijul poziţional benign, boala Meniere, neurinomul de acustic sau otita medie), efecte secundare ale medicamentelor sau bolile sistemice (probleme cardiace, tulburări metabolice, anemie, infecţii şi cauze psihologice - aproximativ 20-30% dintre ele) sau boli ale sistemului nervos central (accident vascular cerebral, atac ischemic tranzitoriu, migrenă sau scleroză multiplă).

În cazul în care amețeala este un simptom care indică afecțiuni ale sistemului cardiovascular, diagnosticul poate varia de la aritmie, cardiomiopatie, ateroscleroză, hipotensiune arterială sau fibrilație atrială.

Amețelile pot fi simptome ale unor probleme de natură neurologică, ale unor afecțiuni cardiovasculare sau pot semnaliza probleme legate de văz sau auz.

Boala Meniere, de exemplu, cauzează acumularea de lichid la nivelul urechii interne, fiind asociată cu crize discrete de vertij cu debut brusc, cu durată de câteva ore, nu zile, şi sunt frecvent însoţite de greață şi vărsături. În timpul crizei, pacientul poate asocia pierderea fluctuantă a auzului, însoţită de tinitus (ţiuit) şi senzaţia de presiune în ureche.

Neurinomul acustic, o tumoră benignă care poate apărea la nivelul urechii, mai exact pe nervul vestibulocohlear, se caracterizează tipic prin tinitus (ţiuit) unilateral, surditate sau chiar vertij, simptomele progresând lent, iar creşterea continuă a tumorii se asociază cu slăbiciune facială şi ataxie (afectarea coordonării, echilibrului şi vorbirii).

Cel mai adesea, ameţelile apar în urma unor afecţiuni vasculare periferice, în aproximativ 44 % dintre cazuri.
În general, sunt recunoscute patru tipuri de stări de amețeală:

• vertij - este o senzaţie de rotaţie asociată cu afecţiuni vasculare periferice, rău de mişcare, medicamente sau cauze centrale (cum ar fi accidentul vascular cerebral, atac ischemic tranzitor, scleroza multiplă, migrena arterei bazilare, epilepsia de lob temporal);
• presincopă, asociată cu starea iminentă leșinului şi confuzie (poate să apară în aritmii, anemie, stenoza aortei, debit cardiac scăzut, hipoglicemie, hipoxemie);
• dezechilibru, asociat cu instabilitate, pierderea echilibrului în mers, cu deficite senzoriale multiple, dezechilibru primar legat de îmbătrânire, Parkinsonism, boală cerebelară, medicamente);
• confuzie, asociată cu senzaţie de vag, poate apărea senzaţia de plutire (în anxietate, depresie, hiperventilaţie, tulburare de panică).