Dizartrie

Cauze

Dizartria este cauzată de leziuni ale sistemului nervos, în special în zonele care controlează mușchii utilizați pentru vorbire:

• accident vascular cerebral - aceasta este una dintre cele mai frecvente cauze ale dizartriei. Un accident vascular cerebral poate afecta capacitatea creierului de a trimite mesaje către mușchii implicați în vorbire;
• leziuni cerebrale - traumatismele la nivelul creierului, cum ar fi o lovitură puternică la cap, pot duce, de asemenea, la dizartrie;
• tulburări neurologice - anumite afecțiuni care afectează sistemul nervos, cum ar fi boala Parkinson, scleroza multiplă, scleroza laterală amiotrofică, boala Huntington sau paralizia cerebrală;
• tumori - tumorile cerebrale pot apăsa pe nervii care controlează mușchii folosiți pentru vorbire;
• infecții - anumite infecții, precum boala Lyme sau HIV, pot afecta nervii relevanți pentru vorbire;
• complicații chirurgicale - unele tipuri de intervenții chirurgicale, în special cele care implică creierul sau gâtul, pot afecta nervii care controlează vorbirea;
• medicamente - anumite medicamente pot provoca dizartrie, în special cele care pot afecta potențial sistemul nervos; aceasta este, adesea, temporară și se rezolvă odată ce medicamentul este întrerupt;
• boli neuromusculare - afecțiuni precum distrofia musculară, miastenia gravis sau sindromul Guillain-Barre pot provoca deteriorarea progresivă a mușchilor vorbirii;
• afecțiuni care afectează sistemul metabolic sau glandele endocrine - afecțiuni precum hipotiroidismul pot provoca leziuni nervoase, afectând controlul mușchilor vorbirii;
• substanțe toxice - expunerea la substanțe precum alcoolul, metalele grele sau monoxidul de carbon.

Diferite tipuri de dizartrie pot apărea în funcție de localizarea leziunilor neurologice:

• dizartria spastică - apare în urma deteriorării neuronilor motori din sistemul nervos central (SNC); persoanele cu acest tip pot avea probleme de vorbire, alături de slăbiciune musculară generalizată și reflexe anormale;
• dizartria flască - deteriorarea sistemului nervos periferic (SNP) provoacă acest tip, care se caracterizează prin dificultăți în pronunțarea consoanelor; cauzele pot include o tumoră în vecinătatea nervilor cranieni, o leziune cerebrală traumatică sau o intervenție chirurgicală;
• dizartria ataxică - cauzată de afectarea cerebelului (creierul mic), acest tip determină simptome de vorbire greoaie și coordonare slabă;
• dizartria hipokinetică - o funcționare defectuoasă a sistemului extrapiramidal al creierului cauzează acest tip de dizartrie, care poate duce la o voce liniștită, răsuflată sau monotonă, dificultăți în începerea propozițiilor, vorbire greoaie, rigiditate sau mișcări reduse la nivelul feței și al gâtului, dificultăți de înghițire și tremurături sau spasme musculare;
• dizartrie hiperkinetică - rezultă din afectarea ganglionilor bazali și poate duce la vorbire greoaie sau lentă, voce tremurândă, dificultăți de respirație sau oboseală în timpul vorbirii, spasme musculare și tremurături, mișcări involuntare de sacadare sau de fluturare și tonus muscular anormal.

Este important de reținut că, uneori, cauza exactă a dizartriei poate fi dificil de determinat, iar aceasta ar putea fi un simptom al unei afecțiuni de sănătate subiacente, care necesită atenție medicală.

Simptome

Dizartria poate avea ca rezultat o serie de simptome care variază în funcție de localizarea și amploarea leziunilor sistemului nervos:

• vorbire greoaie sau lentă - cuvintele pot fi greu de pronunțat clar și vorbirea poate fi mai lentă decât de obicei;
• vorbire liniștită sau moale - s-ar putea să fie greu pentru oameni să audă persoana din cauza vocii moi sau răsuflate;
• vorbire monotonă - vorbirea ar putea fi lipsită de variații normale de ton sau intonații;
• voce nazală, răgușită sau încordată - calitatea vocii s-ar putea schimba și ar putea deveni nazală, răgușită, încordată sau ar putea suna ca și cum persoana nu mai are aer;
• dificultate a ritmului - vorbirea poate fi întreruptă sau poate avea ritmuri sau inflexiuni anormale;
• volum inegal - unele cuvinte ar putea fi mult mai puternice sau mai slabe decât altele, ori vorbirea ar putea să se estompeze;
• dificultate în mișcarea limbii sau a mușchilor faciali - pot exista probleme de control sau de coordonare a mișcărilor necesare pentru vorbire, cum ar fi mișcarea limbii sau a mușchilor faciali;
• dificultate la înghițire - dizartria poate fi, uneori, asociată cu alte probleme de control al mușchilor, cum ar fi dificultatea de a înghiți.

Tratament

Tratamentul pentru dizartrie se concentrează, în general, pe îmbunătățirea capacității pacientului de a comunica și implică adesea:

• terapia logopedică - un logoped poate oferi exerciții și strategii pentru a îmbunătăți vorbirea; de exemplu, terapia se poate concentra pe controlul respirației, pe obținerea unor sunete mai distincte, pe creșterea forței motorii orale, pe ajustarea ritmului de vorbire sau pe îmbunătățirea volumului și calității vocii;
• dispozitive de asistență - pentru dizartria severă, ar putea fi utilizate dispozitive care să ajute la comunicare, ce ar putea include un amplificator portabil pentru cei care au o voce moale sau instrumente mai avansate, cum ar fi sintetizatoarele de vorbire pe calculator pentru cei care nu pot vorbi în mod inteligibil;
• metode alternative de comunicare - în cazul în care vorbirea rămâne dificil de înțeles, ar putea fi recomandate alte metode de comunicare ce ar putea include utilizarea gesturilor, a scrisului sau a planșelor cu imagini;
• tratarea afecțiunii subiacente - în unele cazuri, tratarea afecțiunii subiacente care cauzează dizartria poate îmbunătăți simptomele; de exemplu, ajustarea medicației ar putea fi de ajutor pentru cei care se confruntă cu efecte secundare de la anumite medicamente; şi intervenția chirurgicală ar putea fi o opțiune, dacă o tumoră sau o problemă structurală cauzează afecţiunea;
• medicamente - deși nu există niciun medicament specific pentru dizartria în sine, se pot gestiona, astfel, simptomele afecțiunii de bază, cum ar fi boala Parkinson;
• modificări ale stilului de viață - unele strategii ar putea ajuta la îmbunătățirea comunicării zilnice, cum ar fi vorbitul încet, pauza între propoziții sau fraze, folosirea gesturilor sau a expresiilor faciale pentru a ajuta la comunicare, ori repetarea şi reformularea.

Complicații

Dizartria poate duce la numeroase complicații, dintre care multe sunt legate de impactul pe care această afecțiune îl are asupra comunicării:

• dificultăți de comunicare - principala complicație a dizartriei este dificultatea în comunicarea verbală, lucru care poate avea un impact asupra relațiilor personale, a situațiilor profesionale și a capacității de a comunica rapid și eficient urgențele sau informațiile importante;
• izolarea socială - persoanele cu dizartrie se pot simți jenate sau frustrate de dificultatea lor de a vorbi, ceea ce poate duce la retragerea din situațiile sociale și la creșterea sentimentului de izolare;
• provocări emoționale și de sănătate mintală - provocările reprezentate de dizartrie pot duce la scăderea stimei de sine, stres, anxietate și depresie;
• provocări cu activitățile zilnice - dizartria poate îngreuna desfășurarea anumitor activități zilnice, cum ar fi efectuarea de apeluri telefonice sau transmiterea de instrucțiuni;
• probleme de înghițire - dizartria este, adesea, asociată cu alte tulburări motorii, astfel încât persoanele afectate pot avea, de asemenea, probleme de înghițire (disfagie), lucru care poate duce la complicații precum malnutriția și pneumonia prin aspirație;
• diagnosticarea ratată sau întârziată - în unele cazuri, dificultățile de vorbire cauzate de dizartrie pot duce la o întârziere în diagnosticarea afecțiunii de bază care cauzează dizartria.

În general, complicațiile dizartriei sunt complexe, deoarece pot avea un impact atât asupra sănătății fizice, dar și asupra bunăstării mentale și sociale.

Autor

Echipa medicală MedLife