Anticorpi monoclonali: ce sunt, utilizări, avantaje, riscuri

Ce sunt anticorpii monoclonali

Anticorpii monoclonali sunt proteine create în laborator pentru a identifica o țintă precisă din organism și a se atașa de ea, cum ar fi suprafața unui virus, a unei bacterii sau a unei celule bolnave. Acești anticorpi funcționează asemănător celor produși în mod natural de sistemul nostru imunitar atunci când luptă împotriva infecțiilor.

Sistemul imunitar poate fi asemuit unei echipe de pază care patrulează permanent în organism. Anticorpii monoclonali sunt ca niște ”agenți specializați”, antrenați să recunoască o singură „țintă” și să acționeze doar asupra acesteia, fără să afecteze alte celule sănătoase.

Producerea anticorpilor monoclonali este rezultatul unor tehnologii dezvoltate în ultimele decenii, prin care cercetătorii au utilizat tehnici moderne de inginerie genetică, care permit obținerea unor anticorpi foarte asemănători celor produși natural de organismul uman.

Anticorpii monoclonali sunt clasificați în funcție de cât de asemănători sunt cu anticorpii naturali ai omului și pot fi:

• anticorpi murini - obținuți în întregime din celule de șoarece, cu utilizare limitată în prezent.
• anticorpi chimerici - conțin atât componente provenite de la șoarece, cât și componente umane, o combinație care reduce reacțiile imune nedorite.
• anticorpi umanizați - sunt în mare parte de origine umană, cu mici fragmente necesare pentru recunoașterea țintei terapeutice.
• anticorpi complet umanizați - au cea mai bună tolerabilitate și sunt aproape identici cu anticorpii produși în mod natural de organism.

Identificarea medicamentelor de tip anticorpi monoclonali se face după terminația ”-mab” din denumirea lor. Această terminație a fost preluată din prescurtarea termenului englezesc ”monoclonal antibody”. O parte din nume poate oferi informații și despre originea sau utilizarea tratamentului. De exemplu, particula „-xi-” indică de obicei un anticorp chimeric, „-zu-” sugerează un anticorp umanizat, iar „-u-” indică un anticorp complet umanizat.

În ultimii ani, regulile internaționale de denumire au fost simplificate, însă terminația „-mab” rămâne cel mai ușor indiciu că este vorba despre un anticorp monoclonal.

Diferența dintre anticorpii monoclonali și medicamentele clasice constă în precizia cu care acționează. Astfel, chimioterapia clasică atacă celulele care se divid rapid, dar și unele celule sănătoase, motiv pentru care produce efecte adverse cu impact uneori semnificativ, precum scăderea imunității.

Antibioticele sunt concepute pentru a distruge bacteriile și nu au efect asupra virusurilor sau asupra celulelor canceroase.

Antiinflamatoarele reduc inflamația și durerea, însă nu acționează asupra unei ținte moleculare foarte specifice.

În schimb, anticorpii monoclonali recunosc o anumită moleculă implicată în boală și se leagă exact de aceasta, blocându-i activitatea  sau ajutând sistemul imunitar să o elimine.

Datorită acestei precizii, anticorpii monoclonali au schimbat tratamentul multor afecțiuni, inclusiv anumite forme de cancer, boli autoimune precum artrita reumatoidă și psoriazisul, dar și unele infecții virale.

Utilizarea anticorpilor monoclonali în bolile autoimune și inflamatorii

Anticorpii monoclonali sunt utilizați tot mai frecvent și în tratamentul bolilor autoimune, afecțiuni în care sistemul imunitar atacă în mod eronat propriile țesuturi. Aceste terapii acționează țintit asupra substanțelor sau celulelor implicate în procesul inflamator, în următoarele tipuri de boli autoimune și inflamatorii:

• Poliartrita reumatoidă – sunt folosite medicamente ce conțin anticorpi monoclonali care blochează TNF-alfa, o proteină care întreține inflamația și degradarea articulațiilor. Aceste tratamente pot reduce durerea, inflamația și progresia bolii.
• Boala Crohn și colita ulcerativă - anticorpii monoclonali anti-TNF și terapiile anti-integrine, adică medicamente biologice care blochează migrarea limfocitelor din vasele de sânge către țesuturile afectate, au rol de a reduce inflamația și de a menține perioadele de remisiune a bolii.
• Psoriazis și artrită psoriazică - anticorpii monoclonali blochează interleukinele IL-17 și IL-23 - proteine mesagere (citokine) din sistemul imunitar - și pot determina reducerea leziunilor cutanate și simptomele articulare asociate psoriazisului.
• Lupus eritematos sistemic - pentru tratamentul acestei boli a fost aprobat un anticorp monoclonal special care acționează asupra unor celule implicate în răspunsul imun anormal caracteristic.
• Scleroza multiplă – terapiile cu anticorpi monoclonali pot încetini evoluția bolii prin limitarea atacului sistemului imunitar asupra sistemului nervos central, dar pot și reduce frecvența recăderilor.

Utilizarea anticorpilor monoclonali în alte specialități medicale

Anticorpii monoclonali sunt utilizați și în domenii precum cardiologie, neurologie, osteoporoză, boli infecțioase și oftalmologie. Tratamentele cu anticorpi moonoclonali blochează ținte precise implicate în apariția sau evoluția bolii.

În cardiologie, anticorpii monoclonali sunt folosiți pentru a bloca proteina PCSK9 și pentru a ajuta ficatul să elimine mai eficient colesterolul LDL, numit și colesterol „rău”. Acest tip de terapie este recomandată mai ales persoanelor cu risc cardiovascular crescut sau cu forme ereditare de colesterol ridicat, atunci când tratamentul obișnuit nu este suficient.

În neurologie și pentru tratamentul migrenelor anticorpii monoclonali sunt folosiți pentru prevenirea episoadelor, în special atunci când alte tratamente nu au funcționat sau nu au fost bine tolerate.

Pentru tratamentul osteoporozei, se folosește această terapie care blochează proteina RANKL, implicată în pierderea masei osoase, cu scopul de a reduce riscul de fracturi vertebrale, de șold și din alte zone. Administrarea terapiei nu trebuie întreruptă sau amânată fără recomandarea medicului, deoarece riscul de fracturi poate crește după oprire.

Și în infecțiile virale unii anticorpi monoclonali pot neutraliza direct un virus sau îl pot împiedica să intre în celule. Alți anticorpi, nu au ca efect tratarea infecției deja instalate, ci sunt folosiți pentru protecție, în special pentru nou-născuți și sugari, împotriva formelor severe de infecție cu virusul respirator sincițial.

În oftalmologie, anticorpii monoclonali sunt folosiți pentru a bloca VEGF, o proteină care favorizează apariția unor vase de sânge anormale și scurgerea de lichid în retină. Sunt utilizați cu succes pentru a trata degenerescența maculară umedă, retinopatia diabetică și edemul macular diabetic

Riscurile posibile și efectele adverse ale anticorpilor monoclonali

Deși anticorpii monoclonali sunt considerați tratamente țintite și, în cele mai multe cazuri, sunt mai bine tolerate decât terapiile clasice, pot avea și efecte adverse. Aceste efecte adverse diferă în funcție de medicament și de afecțiunea tratată.

Unele persoane pot prezenta și reacții, precum febră, frisoane, erupții pe piele, dificultăți de respirație sau scăderea tensiunii arteriale, în timpul perfuziei sau la scurt timp după injectare. Din acest motiv, primele administrări sunt de obicei efectuate sub supraveghere medicală.

Există și anumiți anticorpi monoclonali care pot determina creșterea riscului unor infecții - tuberculoza sau hepatita B – pentru că reduc activitatea sistemului imunitar. Din acest motiv, înaintea începerii tratamentului sunt necesare investigații și analize specifice.

Unele terapii utilizate în oncologie stimulează sistemul imunitar pentru a lupta împotriva cancerului, însă există și cazuri rare în care acesta poate ataca și țesuturile sănătoase, determinând inflamații ale pielii, intestinului, ficatului sau altor organe.

Unele medicamente pot afecta inima, ficatul sau rinichii și necesită monitorizare periodică prin analize și investigații imagistice. De exemplu, tratamentul cu un tip de anticorp monoclonal poate necesita evaluări regulate ale funcției cardiace.

În majoritatea cazurilor însă, beneficiile tratamentului depășesc riscurile, dar decizia de administrare este luată întotdeauna de medic după evaluarea atentă a fiecărui pacient în parte.

Când este recomandat să consulți un medic

Dacă ai fost diagnosticat cu o formă de cancer, o boală autoimună sau o afecțiune inflamatorie cronică, este recomandat să discuți cu un medic specialist despre posibilitatea utilizării unei terapii cu anticorpi monoclonali, atunci când aceasta este indicată.

Un consult de specialitate este recomandat și dacă tratamentele convenționale nu au avut rezultatele așteptate, și-au pierdut eficiența în timp sau au determinat reacții adverse importante care au limitat continuarea terapiei.

În urma evaluării medicale, medicul poate stabili dacă terapia cu anticorpi monoclonali este o opțiune potrivită, luând în considerare tipul și stadiul bolii, biomarkerii, forma clinică, tratamentele urmate anterior și starea generală de sănătate a pacientului.