Bronșita la copii: cauze, simptome și tratament
Informații generale despre bronșita la copii
Bronșita este o inflamație a bronhiilor, tuburi respiratorii mari, din plămâni. Boala poate fi acută, pe termen scurt, sau cronică, pe termen lung. Bronșita acută înseamnă că simptomele se dezvoltă adesea rapid și nu durează mult, iar majoritatea cazurilor se vindecă ușor.
La Spitalul de Pediatrie MedLife, copiii beneficiază de controale, tratamente și intervenții realizate la cele mai înalte standarde, cu sprijinul unor medici cu experiență și al tehnologiei moderne, într-un mediu sigur, cald și adaptat celor mici.
Tipuri de bronșită la copii
Bronșita la copii poate fi:
- bronșită acută - cea mai frecventă formă, mai ales în sezonul rece, care apare brusc și durează, de regulă, între una și trei săptămâni. Bronșita acută este de obicei cauzată de virusul gripal sau de rinovirusuri;
- bronșită cronică - este rar întâlnită la copii și este asociată cu expunerea prelungită la iritanți (fum, poluare) sau cu anumite afecțiuni cronice. Bronșita cronică se manifestă cu tuse productivă persistentă, timp de minimum trei luni, doi ani consecutiv.
Care sunt simptomele bronșitei la copii
Tusea este semnul principal prezent la un copil cu bronșită. Tusea fi însoțită sau nu de mucus, a cărui culoare poate varia de la transparent, la galben sau verde. Copilul poate reclama durere în piept în timp tusei.
Alte simptome ale bronşitei includ:
- febră;
- frisoane;
- durere în gât;
- nas înfundat;
- dureri de cap sau dureri musculare;
- oboseală.
Alte simptome întâlnite, în cazuri mai severe, sunt respirația șuierătoare și dificultățile de respirație, acestea fiind asociate uneori și cu alte afecțiuni medicale.
Care sunt cauzele apariției bronșitei la copii
În cazul bronșitei acute, cele mai cunoscute cauze sunt infectarea cu un virus, cum ar fi virusurile gripale sau paragripale, rinovirusurile, coronavirusurile. Și infecțiile bacteriene pot provoca bronșită, deși acest lucru este mai puțin frecvent.
Copiii mici sunt deosebit de expuși riscului de bronșită acută, atunci când intră în contact cu o persoană bolnavă, infectată cu un virus sau atunci când sunt expuși la iritanți pulmonari, cum ar fi fumul de țigară, praful, alergenii din aer sau poluare.
Înainte de stabilirea unui plan de tratament, medicul trebuie să stabilească exact cauza bronșitei:
- bronșita virală - apare ca urmare a infectării cu un virus al căilor respiratorii superioare (de ex: răceala comună, gripa sau virusul sinciţial respirator). Aproximativ 95% din cazurile de bronșită acută din populația generală sunt cauzate de viruși;
- bronșita bacteriană - se dezvoltă ca răspuns la creșterea bacteriilor în bronhii și nu este la fel de frecventă ca bronșita virală, dar simptomele pot fi aproape identice și de scurtă durată.
Care sunt factorii de risc ai bronșitei la copii
Anumiți copii prezintă un risc mai mare de a dezvolta bronșită acută, respectiv cei care au anumite afecțiuni sau sunt expuși unor factori externi precum:
- astm;
- alergii (în special respiratorii);
- sinuzită cronică;
- amigdale mărite;
- expunere la fumul de tutun (fumat pasiv);
- alte afecțiuni grave.
Când este recomandat să consulți un specialist
Oricare dintre următoarele simptome prezente trebuie investigat de medic:
- febră peste 38.5°C, mai mult de 2-3 zile;
- tuse care se accentuează în loc sa cedeze;
- respirație rapidă sau greoaie;
- cianoză (buze vineții);
- letargie;
- refuzul alimentației.
Care sunt opțiunile de tratament pentru bronșita la copii
Tratamentul bronșitei la copii depinde de tipul bronșitei, acută sau cronică, severitatea simptomelor, dar și vârsta copilului.
Tratamentul bronșitei acute, care este și cea mai frecventă la copii și care este, de cele mai multe ori, de origine virală, nu necesită tratament cu antibiotice.
Pentru a trata bronșita acută se iau, de regulă, măsuri generale de îngrijire la domiciliu, cum ar fi:
- repaus fizic - odihna ajută sistemul imunitar să lupte cu infecția;
- hidratare adecvată - lichidele fluidifică secrețiile și ajută la expectorație;
- instalarea unui umidificator de aer - previne uscarea mucoaselor și reduce tusea nocturnă;
- expunerea la aer curat - evitarea iritanților este esențială.
Tratamentul simptomatic al bronșitei la copii se face cu:
- medicamente antipiretice (pentru febră și disconfort);
- picături/spray-uri cu soluție salină și decongestionante pentru desfundarea căilor nazale;
- siropuri de tuse (doar la recomandarea medicului) - pentru eliminarea secrețiilor.
În cazul în care apare wheezing-ul sau dificultăți de respirație, tratamentul presupune administrarea de bronhodilatatoare (inhalator), care se administrează doar la recomandarea medicului, în special dacă există istoric de astm bronșic sau simptome recurente.
Tratamentul bronșitei cronice, care este rară la copii și care apare în contextul expunerii prelungite la iritanți sau boli respiratorii cronice, este specific și presupune:
- tratarea bolii de fond (ex. astm, fibroză chistică, alergii);
- kinetoterapie respiratorie - pentru drenajul secrețiilor;
- administrarea de medicamente antiinflamatoare sau corticosteroizi inhalatori;
- administrarea de antibiotice - doar dacă există o suprainfecție bacteriană diagnosticată.
Există și variante de tratament naturist care poate fi un ajutor complementar în bronșita la copii, dar este important să fie folosit cu prudență și doar cu acordul medicului, mai ales la copiii sub 3 ani. Aceste remedii nu înlocuiesc tratamentul medical recomandat, ci pot doar ameliora simptomele precum tusea, iritația gâtului sau congestia.
Tratamente naturiste recomandate în bronșita la copii includ:
- ceaiuri calmante și hidratante - ceai de tei, mușețel, cimbru, pătlagină, care se administrează călduțe (nu fierbinți), în cantitate mică, adaptată vârstei;
- miere - administrată doar copiilor care au depășit vârsta de 1 an, calmează tusea și iritația gâtului și poate fi administrată înainte de culcare (o linguriță), amestecată cu ceai călduț sau lămâie sau cu suc de ridiche neagră.
Care sunt complicațiile asociate cu bronșita la copii
Bronșita acută se ameliorează, de obicei, de la sine, în decurs de trei săptămâni. Dacă acest lucru nu se întâmplă, este important să cereți un consult suplimentar la medicul specialist pentru tratament sau investigații suplimentare.
Complicațiile care pot apărea după diagnosticarea cu bronșită la copii sunt:
Cum poate fi prevenită apariția bronșitei la copii
Prevenirea bronșitei la copii poate fi posibilă prin întărirea sistemului imunitar, evitarea factorilor de risc și respectarea regulilor de igienă. Cele mai importante măsuri de prevenție, includ:
- igiena corectă - spălarea frecventă a mâinilor, reguli de prevenire a împrăștierii virusului sau bacteriei (tușirea în interiorul cotului), evitarea contactului cu persoane răcite, dezinfectarea regulată a jucăriilor și suprafețelor atinse;
- vaccinarea - vaccinurile de rutină din schema națională (DTP, pneumococic) și vaccinul antigripal anual;
- evitarea expunerii la iritanți - fumatul pasiv este un factor major de risc pentru copii, dar și expunerea la poluare sau aer foarte uscat;
- întărirea imunității - este importantă alimentația echilibrată, bogată în fructe, legume, proteine și lichide, expunerea regulată la aer curat, activitate fizică, somn suficient, dar și administrarea suplimentelor (la recomandarea medicului);
- monitorizarea stării de sănătate - tratarea promptă a virozelor respiratorii, control pediatric regulat și respectarea tratamentului sau a planului de intervenție pentru copiii diagnosticați cu astm sau alte afecțiuni respiratorii cronice.
Alte informații despre bronșita la copii
Bronșita acută durează, în general, între 7-21 de zile, dar tusea poate persista chiar și până la 4 săptămâni după dispariția infecției, din cauza iritației reziduale a căilor respiratorii.
Dacă simptomele durează mai mult de patru săptămâni, este importantă reevaluarea medicală, pentru că pot apărea astmul, tusea post-virală sau chiar o infecție bacteriană persistentă.
Copiii care fac frecvent bronșite pot dezvolta hipersensibilitate bronșică sau o formă incipientă de astm.
Bronșita se poate suprapune cu virozele de sezon, cum ar fi gripa sau virusul sincițial respirator.
În îngrijirea copilului acasă este important să ținem cont de a sfaturile medicilor, care recomandă evitarea folosirii excesive a antitusivelor, pentru că tusea ajută la curățarea bronhiilor. De asemenea, folosirea unui inhalator cu ser fiziologic sau aerosol, pentru hidratarea căilor respiratorii, trebuie făcută doar cu indicație medicală.
Bibliografie
- Marcin, Ashley. “How to Identify Bronchitis in Children, and How It’s Treated.” Healthline, Healthline Media, 17 May 2022, www.healthline.com/health/parenting/bronchitis-in-kids. Accessed 3 June 2025;
- “Acute Bronchitis in Children | Cedars-Sinai.” Cedars-Sinai.org, 2024, www.cedars-sinai.org/health-library/diseases-and-conditions---pediatrics/a/acute-bronchitis-in-children.html. Accessed 3 June 2025;
- “Acute Bronchitis in Children.” Singhealth.com.sg, 2019, www.singhealth.com.sg/patient-care/conditions-treatments/acute-bronchitis-in-children. Accessed 3 June 2025;
- Webster, Harry. “What to Know about Bronchitis in Children.” Medicalnewstoday.com, Medical News Today, 30 Aug. 2023, www.medicalnewstoday.com/articles/bronchitis-in-kids. Accessed 3 June 2025.
Solicită o programare
Aici puteți să solicitați o programare pentru serviciile noastre de oriunde vă aflați, fără telefon și fără vizită în clinică.
Analizele cu bilet de trimitere în decontare cu Casa de Asigurări de Sănătate se recoltează doar în baza unei programări prealabile.
Articole din aceeași categorie
Spasmul hohotului de plâns: cauze, simptome, tratament
Spasmul hohotului de plâns (SHP), cunoscut și sub denumirea de sindromul hohotului de plâns, este o tulburare paroxistică benignă, non epilectică, fiind un fenomen comun la sugar și la copilul mic, care dispare treptat după 2 ani, spre 5-6 ani. Cei mai mulți copii au primul episod după vâ...
Frisoane la copii: cauze, simptome, metode de tratament
Frisoanele sunt modul în care corpul încearcă să-și regleze temperatura sau pot fi o încercare a sistemului imunitar de a combate o infecție sau o boală. Când apar frisoanele, se produc spasme musculare, mușchii încep să se contracte rapid și involuntar (dând senzația de tremurat), ge...
Durere de urechi la copii: cum se manifestă și ce trebuie să știi
Durerea de urechi este frecvent întâlnită în copilărie. Afecțiunea care determină durere la nivelul urechilor poartă denumirea de otită și după localizare ea poate fi împărțită în două tipuri. Prima este otita externă, ce constă în inflamarea conductului auditiv extern. A doua es...