Publicat la: 
5/04/2019

Oamenii de stiinta de la Universitatea Aarhus si de la Spitalul Universitar Aarhus au descoperit, printr-un nou studiu, ca femeile care au 65 de ani, sau mai mult, au un risc mult mai mare de a deceda din cauza cancerului de col uterin decat s-a crezut anterior, potrivit eurekalert.org.

Danemarca are una dintre cele mai mari incidente ale cancerului de col uterin din lumea occidentala. De multe ori, dupa ce femeile ajung la o varsta inaintata, nu isi mai fac scanari, cu toate ca, de fapt, ele au cea mai ridicata mortalitate.

”Cancerul de col uterin a devenit cunoscut drept ”boala femeilor tinere”, dar ipoteza conform careia afecteaza doar tinerele nu este decat un mit. Rata mortalitatii in randul femeilor care au peste 65 de ani este cu 25%-30% mai mare decat se credea anterior”, spune Anne Hammer, doctor la Spitalul Universitar Aarhus.

In cadrul studiului, publicat in revista ”Acta Obstetricia et Gynecologia Scandinavia”, cercetatorii au analizat ratele mortalitatii cancerului de col uterin in Danemarca, in perioada 2002-2015. Astfel, au realizat ca femeile care aveau peste 65 de ani ieseau in evidenta. De exemplu, rata mortalitatii a fost de cinci ori mai mare in randul femeilor in varsta de 75-79 de ani, comparativ cu cele din categoria 40-45 de ani.

Rezultatele sustin un studiu anterior, condus de aceeasi echipa de specialisti, care a descoperit ca femeile in varsta descopera ca au cancer foarte tarziu, cat tumora este prea mare pentru a mai fi indepartata chirurgical. In astfel de cazuri, pacientii sunt tratati cu radioterapie si chimioterapie, tratamente asociate cu efecte secundare precum durere si disconfort la urinare si la defecare. Mai mult de jumatate dintre varstnicele cu cancer de col uterin sunt in aceeasi situatie, descopera cancerul cand este prea avansat, iar operatia nu mai este o optiune.

”Daca oamenii sunt examinati la timp, cancerul poate fi descoperit intr-un stadiu incipient, operatia este inca posibila, astfel ca se reduce semnificativ riscul de a muri”, spune Anne Hammer.

Pana acum, se credea ca, daca o femeie este testata pentru cancerul de col uterin pana la 65 de ani, iar rezultatul este negativ, atunci controlul nu mai este necesar. Totusi, specialistii sustin ca virusul HPV (cauza cancerului) poate sta latent in corp, astfel ca se poate manifesta oricand,

Sursa: https://www.eurekalert.org/pub_releases/2019-04/au-owh040319.php

Specialitate: 
Adaugă comentariu nou

Echipa medicala MedLife - Oncologie

Ciausu Gabriela,Medic primar
Medic primar
Medic Primar,...
Doctor in...
Medic Primar

Articole similare

Concentratiile scazute de zahar din sange ii fac pe partenerii de cuplu sa devina mai furiosi si cresc riscul de agresivitate, potrivit unui studiu american publicat in Proceedings of the National Academy of Sciences (PNAS), citat de Mediafax. Potrivit acestui studiu, simpla senzatie de foame, care rezulta dintr-un nivel scazut de glucoza,...
In ultimii ani, nivelul de stres si statutul socio-economic au fost asociati riscului crescut de morbiditate si mortalitate in randul oamenilor, insa abia de curand oamenii de stiinta au reusit sa desluseasca bazele acestor asocieri, scrie sciencedaily.com. Un nou studiu efectuat de cercetatorii de la Facultatea de Medicina din cadrul...
O echipa de cercetatori francezi sustine ca a reusit sa creeze in vitro spermatozoizi umani viabili, pornind de la celule testiculare imature, iar reusita, daca va fi confirmata, ar putea deschide o noua cale in lupta contra infertilitatii masculine, potrivit lexpress.fr, citat de Mediafax. Anuntul a fost primit de lumea stiintifica cu prudenta...
Dupa inceputul anului scolar majoritatea parintilor isi pun problema greutatii ghiozdanului copiilor. Este cumva acesta prea greu, va afecta postura pe viitor sau va cauza dureri de spate? Cu siguranta, daca incarcatura ghiozdanului este prea grea, aceasta va afecta postura copilului si ar putea cauza dureri serioase de spate pe termen lung....
Citirea unui roman captivant declanseaza modificari reale si masurabile in functionarea creierului, care pot dura cel putin cinci zile dupa incheierea lecturii, au descoperit cercetatorii americani de la Emory University, scrie The Independent. Oamenii de stiinta americani au descoperit ca lectura unei carti bune poate determina o conectivitate...