Examen ginecologic
Un examen ginecologic trebuie făcut anual după vârsta de 16-18 ani de toate femeile active sexual.
Examenul ginecologic se face după menstruație, iar cu 24 de ore înainte nu trebuie făcute dușuri intravaginale, nu trebuie folosite nici tampoane, creme sau supozitoare intravaginale și trebuie evitat contactul sexual.
Vizita la ginecolog presupune mai mulți pași:
- anamneza: discuția cu medicul, în care acesta se va interesa despre următoarele aspecte:
- durata ciclului menstrual/ data și durata ultimei menstruații;
- date despre sângerările menstruale: frecvență, durată, cantitate;
- simptomele dinainte și din timpul perioadei de menstruație;
- dacă și ce fel de metodă contraceptivă folosește pacienta;
- istoricul sarcinilor;
- dacă pacienta este fumătoare sau consumă alcool.
- examen clinic;
- investigații de laborator sau paraclinice:
- testul Babeș-Papanicolau - este o analiză medicală de rutină, recomandată periodic oricărei femei cu vârsta de peste 18 ani; este un test medical cu rol preventiv, pentru că poate indica, din timp, dacă există o problemă de sănătate de natură ginecologică, iar în baza lui se poate stabili tratamentul cel mai potrivit pacientei.
Rezultatul unui test Papanicolau (clasic sau în mediu lichid) poate să indice dacă celulele analizate prezintă modificări, în special unele cauzate de infecții cu HPV, dar nu poate să arate dacă există o infecție cu HPV și care ar fi tipul acesteia.
Identificarea unor celule anormale nu înseamnă întotdeauna că pacienta are cancer, ci, în cele mai multe cazuri, că există leziuni la nivelul colului uterin care au nevoie de tratament pentru a nu degenera, crescând riscul ca în timp să ducă la cancer.
- testul HPV - tipaj viral - identifică nu doar prezența infecției cu human papilloma virus în organism, ci și a tipului tulpinii prezente. Nu toate tulpinele sunt periculoase, de aceea este important tipajul viral, care identifică precis care este tulpina prezentă.
Rezultatele testului HPV pot fi: normal - HPV nu este prezent sau anormal - HPV este prezent.
Ecografie mamară
Pentru femeile cu vârsta cuprinsă între 18 și 40 de ani, precum și pentru femeile care alăptează, ecografia mamară este folosită eficient ca metodă de diagnostic. Ecografia de sân utilizează unde sonore, pentru a obține o imagine din interiorul sânului.
Un rezultat ecografic complet va cuprinde o descriere a regiunilor mamare, a leziunilor existente și localizarea lor, câteva concluzii/ observații ale medicului, un scor BI-RADS (Breast Imaging - Reporting and Database System) de la 0 la 6, util în stabilirea conduitei terapeutice ulterioare.
Ecografie abdomino-pelvină
Ecografia abdomino-pelvină este o metodă nedureroasă și neinvazivă prin care se pot vizualiza chiar și cele mai mici formațiuni de la nivelul abdomenului și pelvisului: ficatul, vezica biliară, rinichii, splina, pancreasul, vezica urinară, uterul, trompele uterine și ovarele.
Prin ecografia abdomino-pelvină pot fi depistate:
- boli ale ficatului: ciroză, tumori benigne şi maligne, chisturi, hematoame, abcese;
- boli ale colecistului (fierii): calculi (pietre), polipi, tumori maligne;
- boli ale pancreasului: pancreatită, tumori benigne şi maligne;
- boli ale rinichilor: calculi, tumori, malformaţii congenitale;
- boli ale splinei: splenomegalia (mărirea splinei în diverse boli: leucemii, limfoame, ciroză hepatică, infecţii cronice etc.);
- boli ale uterului şi anexelor: fibrom uterin, cancer, chisturi ovariere;
- ascită: acumulare anormală de lichid (apă) în abdomen;
- anevrismul arterei aorte abdominale: dilatarea anormală a celei mai importante artere din abdomen.
Consult pneumologic anual în cazul fumătoarelor
Femeile cu vârsta sub 40 de ani, care sunt fumătoare, ar trebui să își controleze anual funcția pulmonară.
Consultul pneumologic include o gamă variată de teste care măsoară cât de bine inspiră și expiră plămânii și cât de eficient transferă oxigenul în sânge.
Cele trei teste principale ale funcției pulmonare sunt:
- spirometria: măsoară volumul și debitele pulmonare - cât de mult și cât de repede poate o persoană să inspire și să mențină aerul în plămâni;
- măsurarea volumului pulmonar: capacitatea de funcționare a plămânilor prin volumul de aer care poate fi respirat (inspirat și expirat). În unele situații, testul presupune inhalarea de gaz de azot sau heliu și apoi expirarea acestuia prin același tub. Gazul suflat va fi măsurat, pentru a se testa cantitatea de aer stocată în interiorul plămânilor. Măsurarea capacității pulmonare ajută la diagnosticarea fibrozei pulmonare;
- testarea capacității de difuzie: măsoară cât de bine se face trecerea oxigenului de la plămâni în sânge; rezultatele anormale ale testului indică existența unor afecțiuni ale țesutului pulmonar sau probleme cu circulația sângelui.
Fiecare dintre aceste teste oferă informații diferite despre sănătatea și funcționarea plămânilor și ajută la diagnosticarea și monitorizarea bolilor respiratorii.
